Lege nr. 324 din 07.10.2004
pentru modificarea Legii nr.156-XIV din 14 octombrie 1998 privind pensiile de asigurări sociale de stat
PARLAMENTUL REPUBLICII MOLDOVA
L E G E
pentru modificarea Legii nr.156-XIV din 14 octombrie 1998
privind pensiile de asigurări sociale de stat
nr. 324-XV din 07.10.2004
(în vigoare 01.11.2004)
Monitorul Oficial al R.Moldova nr.186-188 art.838 din 15.10.2004
* * *
Parlamentul adoptă prezenta lege organică.
Art.I. – Legea nr.156-XIV din 14 octombrie 1998 privind pensiile de asigurări sociale de stat (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2004, nr.42-44, art.247), cu modificările ulterioare se modifică după cum urmează:
1. La anexa nr.4, alineatul (2) va avea următorul cuprins:
"(2) Pensia pentru perioada anterioară intrării în vigoare a prezentei legi se calculează după următoarele formule:
1) pentru lucrătorii din agricultură:
Pv = Pm1 + 0,005 × Vt × Sm × K;
2) pentru alţi beneficiari de pensii pentru limită de vîrstă:
Pv = Pm2 + 0,005 × Vt × Sm × K,
în care:
Pv – cuantumul pensiei;
Pm1 – mărimea minimă de calcul al pensiei pentru limită de vîrstă pentru lucrătorii din agricultură;
Pm2 – mărimea minimă de calcul al pensiei pentru limită de vîrstă pentru alţi beneficiari ai acestei pensii;
Vt – stagiul de cotizare realizat în întreaga perioadă de activitate;
Sm – salariul mediu lunar pe ţară, determinat pentru fiecare categorie de beneficiari, pentru anul anterior anului de pensionare;
K – coeficientul individual al pensionarului, calculat conform alin.(3)."
2. Anexa nr.5 va avea următorul cuprins:
"Anexa nr.5
Formulele de calcul al pensiei de invaliditate
în condiţiile art.54 alin.(2)
Pensia de invaliditate pentru perioada anterioară intrării în vigoare a prezentei legi se calculează, în funcţie de gradul de invaliditate, după următoarele formule:
1) pentru invalizii de gradul I:
Pv = Pm3 + 0,20 × Sm × K;
2) pentru invalizii de gradul II:
Pv = Pm4 + 0,15 × Sm × K;
3) pentru invalizii de gradul III:
Pv = Pm5 + 0,07 × Sm × K,
în care:
Pv – cuantumul pensiei;
Pm3 – mărimea minimă de calcul al pensiei de invaliditate de gradul I;
Pm4 – mărimea minimă de calcul al pensiei de invaliditate de gradul II;
Pm5 – mărimea minimă de calcul al pensiei de invaliditate de gradul III;
Sm – salariul mediu lunar pe ţară pentru anul anterior anului de pensionare;
K – coeficientul individual al pensionarului, calculat conform alin.(3) din anexa nr.4."
Art.II. – (1) Pensiile în plată la data intrării în vigoare a prezentei legi, calculate conform anexelor nr.2-5 la Legea nr.156-XIV din 14 octombrie 1998 privind pensiile de asigurări sociale de stat, se recalculează conform prevederilor art.I din prezenta lege.
(2) La recalcularea pensiilor stabilite pînă la 1 ianuarie 2001 se aplică Sm = 407 lei – salariul mediu lunar pe ţară conform situaţiei la 1 ianuarie 2001.
(3) Suma majorării obţinute în urma recalculării nu poate fi mai mică de 25% din mărimea pensiei stabilite.
(4) Pensia integrală, stabilită cu începere de la 1 noiembrie 2004, nu poate fi mai mică de:
219,00 lei – mărimea pensiei pentru limită de vîrstă pentru lucrătorii din agricultură;
246,00 lei – mărimea pensiei pentru limită de vîrstă pentru alţi beneficiari ai acestei pensii;
175,00 lei – mărimea pensiei de invaliditate de gradul I;
169,00 lei – mărimea pensiei de invaliditate de gradul II;
119,00 lei – mărimea pensiei de invaliditate de gradul III.
(5) În cazul stagiului de cotizare incomplet, mărimea pensiei se calculează proporţional stagiului de cotizare confirmat.
Art.III. – Cu începere de la 1 noiembrie 2004, se majorează cu 25%:
pensiile stabilite unor categorii de angajaţi din aviaţia civilă;
pensiile în plată stabilite pentru vechime în muncă, care se achită din mijloacele bugetului asigurărilor sociale de stat.
Art.IV. – (1) Prezenta lege intră în vigoare la 1 noiembrie 2004.
(2) Cheltuielile ce ţin de executarea prevederilor prezentei legi vor fi acoperite din mijloacele bugetului asigurărilor sociale de stat.
| PREŞEDINTELE PARLAMENTULUI | Eugenia OSTAPCIUC |
Chişinău, 7 octombrie 2004. |
|
| Nr.324-XV. |