BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

Hotărâre nr. 329 din 05.06.2025

pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr.401/2021 cu privire la aprobarea limitelor de capacitate, a cotelor maxime şi a categoriilor de capacitate în domeniul energiei electrice din surse regenerabile valabile până la data de 31 decembrie 2025

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
05.06.2025

GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA

H O T Ă R Â R E

pentru  modificarea  Hotărârii  Guvernului nr. 401/2021 cu privire la

aprobarea limitelor de capacitate, a cotelor maxime şi a categoriilor

de capacitate în domeniul energiei electrice din surse regenerabile

valabile până la data de 31 decembrie 2025

nr. 329  din  05.06.2025

 (în vigoare 06.06.2025) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 301-304 art. 332 din 06.06.2025

* * *

În temeiul art.10 alin.(1) lit.e), e1) şi i) din Legea nr.10/2016 privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2016, nr.69-77, art.117), cu modificările ulterioare, Guvernul

HOTĂRĂŞTE:

1. Hotărârea Guvernului nr.401/2021 cu privire la aprobarea limitelor de capacitate, a cotelor maxime şi a categoriilor de capacitate în domeniul energiei electrice din surse regenerabile valabile până la data de 31 decembrie 2025 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2021, nr.302-306, art.684), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1.1. la punctul 12, subpunctul 6) va avea următorul cuprins:

"6) instituţia publică care asigură suportul în implementarea politicii statului în domeniul eficienţei energetice şi în promovarea utilizării energiei din surse regenerabile monitorizează nivelul de dare în exploatare a centralelor electrice în cadrul mecanismului de facturare netă şi informează Ministerul Energiei despre atingerea a 90 % din cota de capacitate stabilită în anexa nr.2";

1.2. anexa nr.2 va avea următorul cuprins:

2. Consumatorii casnici care, la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, au semnate contracte de facturare netă pot solicita operatorului sistemului de distribuţie şi furnizorului de energie electrică modificarea plafonului individual de capacitate, conform valorii stabilite în anexa nr.2 la Hotărârea Guvernului nr.401/2021 cu privire la aprobarea limitelor de capacitate, a cotelor maxime şi a categoriilor de capacitate în domeniul energiei electrice din surse regenerabile valabile până la data de 31 decembrie 2025 (în continuare – Hotărârea Guvernului nr.401/2021).

3. Consumatorii casnici cu multiple locuri de consum, care deţin o centrală electrică situată în afara locului/locurilor de consum şi respectă prevederile art.391 alin.(5) şi ale art.392 din Legea nr.10/2016 privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile, pot semna contracte de facturare netă cu furnizorul de energie electrică la valoarea plafonului de capacitate individuală stabilită în anexa nr.2 la Hotărârea Guvernului nr.401/2021 sau în conformitate cu plafonul de capacitate individuală determinat conform formulei privind consumul maxim anual din ultimii 3 ani la locurile de consum raportat la coeficientul ce exprimă energia electrică generată pe parcursul unui an calendaristic de o centrală electrică pentru producerea de energie electrică din surse regenerabile de energie cu puterea instalată de 1 kW, dar nu mai mult de 200 kW.

4. Pentru consumatorii noncasnici cu multiple locuri de consum, care deţin o centrală electrică situată în afara locului/locurilor de consum şi respectă prevederile art.391 alin.(5) şi ale art.392 din Legea nr.10/2016 privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile, plafonul de capacitate individual se va calcula ca suma plafoanelor de capacitate individuală, stabilite pentru fiecare loc de consum în conformitate cu anexa nr.2 la Hotărârea Guvernului nr.401/2021, cu condiţia ca totala capacitate sumară să nu depăşească 200 kW.

5. Prezenta hotărâre intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.