329/19.03.2008 Hotărîre pentru aprobarea Regulamentului privind realizarea achiziţiilor publice de bunuri prin intermediul Bursei Universale de Mărfuri
GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA
H O T Ă R Î R E
pentru aprobarea Regulamentului privind realizarea achiziţiilor publice
de bunuri prin intermediul Bursei Universale de Mărfuri
nr. 329 din 19.03.2008
(în vigoare 01.04.2008)
Monitorul Oficial nr.66-68 art.432 din 01.04.2008
* * *
Abrogat: 19.11.2010
Hotărîrea Guvernului nr.1062 din 12.11.2010
Notă: În hotărîre cuvintele “Agenţia Rezerve Materiale, Achiziţii Publice şi Ajutoare Umanitare” se substituie prin cuvintele “Agenţia Achiziţii Publice" conform Hot.Guv. nr.661 din 10.11.2009, în vigoare 13.11.2009
În temeiul articolului 58 al Legii nr.96-XVI din 13 aprilie 2007 privind achiziţiile publice (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.107-111, art.470 ), Guvernul
HOTĂRĂŞTE:
1. Se aprobă Regulamentul privind realizarea achiziţiilor publice de bunuri prin intermediul Bursei Universale de Mărfuri (se anexează).
2. Agenţia Achiziţii Publice, în comun cu Bursa Universală de Mărfuri, în termen de 3 luni, va elabora şi aproba documentaţia standard în vederea realizării procedurii de licitaţie.
3. Responsabilitatea pentru executarea prezentei hotărîri se pune în seama Ministerului Economiei şi Comerţului şi Agenţiei Achiziţii Publice.
| PRIM-MINISTRU | Vasile TARLEV |
Contrasemnează: |
|
| Ministrul economiei şi comerţului | Igor Dodon |
Chişinău, 19 martie 2008. |
|
| Nr.329. |
Aprobat
prin Hotărîrea Guvernului
nr.329 din 19 martie 2008
REGULAMENT
privind realizarea achiziţiilor publice de bunuri
prin intermediul Bursei Universale de Mărfuri
Regulamentul privind realizarea achiziţiilor de bunuri prin intermediul Bursei Universale de Mărfuri (în continuare – Regulament) este elaborat în conformitate cu Legea nr.96-XVI din 13 aprilie 2007 privind achiziţiile publice, Legea nr.1117-XII din 26 februarie 1997 privind bursele de mărfuri şi alte acte normative cu privire la achiziţii.
1. DISPOZIŢII GENERALE
1. Prezentul Regulament reprezintă un act normativ ce reglementează cadrul juridic, drepturile şi obligaţiile participanţilor la procedura de organizare şi efectuare a achiziţiilor publice de bunuri prin intermediul Bursei Universale de Mărfuri (în continuare – Bursă).
2. Scopul prezentului Regulament este asigurarea economiei cu bunuri, eficientizarea achiziţiilor, participarea activă a ofertanţilor la procedura de achiziţie, dezvoltarea concurenţei, asigurarea obiectivităţii şi încrederii publicului larg faţă de procedura de achiziţii publice.
3. Raporturile juridice neprevăzute de prezentul Regulament se reglementează de legislaţia în vigoare.
2. NOŢIUNI PRINCIPALE
4. În sensul prezentului Regulament, termenii şi expresiile utilizate au următoarele semnificaţii:
bunuri – bunuri strategice importante, cu caracteristici concrete, specificate în anexa nr.1 la prezentul Regulament;
Bursa Universală de Mărfuri – persoană juridică înregistrată şi licenţiată în modul prevăzut de legislaţia în vigoare, care organizează şi desfăşoară licitaţiile de selectare a ofertelor optime;
fişa de înregistrare a tranzacţiei – document eliberat de Bursă care atestă rezultatele licitaţiei;
makler – colaborator al Bursei care conduce licitaţiile şi înregistrează acordul verbal al ofertanţilor de a încheia contractul de achiziţie;
ofertă – propunere, făcută de ofertant în sala de comerţ bursier, de încheiere a unui contract de achiziţii publice.
3. INIŢIEREA ŞI ORGANIZAREA LICITAŢIEI
5. Decizia privind realizarea achiziţiilor de bunuri prin intermediul Bursei se adoptă de către autoritatea contractată (grupul de lucru pentru achiziţii).
6. Grupul de lucru pentru achiziţii este obligat să adopte decizia privind realizarea achiziţiei prin intermediul Bursei în cazul în care bunurile solicitate satisfac cumulativ următoarele cerinţe:
fac parte din Nomenclatorul de bunuri, conform anexei nr.1 la prezentul Regulament;
valoarea estimativă a achiziţiei, potrivit planurilor de achiziţie, depăşeşte, fără taxa pe valoarea adăugată, suma de 200000 (două sute mii) lei.
7. Pentru fiecare caz de realizare a achiziţiei prin intermediul Bursei, grupul de lucru pentru achiziţii al autorităţii contractante întocmeşte documentele de licitaţie.
8. Documentele de licitaţie conţin, în mod obligatoriu:
a) instrucţiuni privind pregătirea şi prezentarea cererilor de calificare;
b) specificarea documentelor şi cerinţelor înaintate faţă de documentele pe care ofertanţii trebuie să le prezinte pentru confirmarea datelor lor de calificare;
c) informaţii despre modul, locul şi termenul de prezentare a cererilor de calificare (indicîndu-se termenul-limită de prezentare);
d) descrierea caracteristicilor tehnice şi calitative ale bunurilor solicitate, inclusiv specificaţii tehnice;
e) cantitatea bunurilor solicitate;
f) locul livrării bunurilor şi condiţiile de livrare;
g) termenele de livrare;
h) condiţiile de achitare;
i) informaţia privind preţul maximal la care se pot oferi bunurile de către ofertanţi;
j) valuta în care urmează a fi depusă oferta şi rata oficială care se va aplica la calcularea preţului în moneda naţională;
k) modalităţile de aducere la cunoştinţa operatorilor economici interesaţi a lămuririlor privind conţinutul documentelor de licitaţie;
l) cuantumul acontului şi garanţiei contractuale;
m) alte cerinţe stabilite de autoritatea contractantă, conform prezentului Regulament şi altor acte normative privind achiziţiile.
9. În cazul achiziţionării de bunuri omogene, autoritatea contractantă urmează să divizeze bunurile în loturi, în funcţie de caracteristicile omogene ale acestora şi (sau) în funcţie de locul livrării. În acest caz, cîştigătorul licitaţiei se va desemna pentru fiecare lot în parte.
10. După întocmirea documentelor de licitaţie, autoritatea contractantă va transmite Agenţiei spre înregistrare documentele de licitaţie şi publicare a invitaţiei de participare la achiziţii în cadrul licitaţiilor bursiere. La data publicării invitaţiei în Buletinul achiziţiilor publice, autoritatea contractantă va informa, în mod obligatoriu, despre aceasta Bursa, cu prezentarea documentelor de licitaţie, pe suport de hîrtie şi în formă electronică. La documentele de licitaţie, se va anexa, în mod obligatoriu, contractul de achiziţie, clauzele căruia referitoare la vînzător şi preţul pentru bunuri vor fi completate de către Bursă, în urma licitaţiei organizate în conformitate cu prevederile prezentului Regulament. În cazul introducerii unor modificări ulterioare în documentele prezentate, acestea vor fi transmise, în mod obligatoriu, şi Bursei.
11. Anunţul privind desfăşurarea licitaţiei în cadrul Bursei se va publica în Buletinul achiziţiilor publice cu cel puţin 15 zile calendaristice înainte de desfăşurarea licitaţiei. Autoritatea contractantă va prezenta Bursei copia anunţului din Buletinul achiziţiilor publice. Pentru bunurile a căror valoare estimativă totală este mai mică de 200000 (două sute mii) lei, fără TVA, anunţul privind desfăşurarea licitaţiei în cadrul Bursei poate fi publicat şi cu cel puţin 5 zile calendaristice înainte de desfăşurarea licitaţiei.
12. În anunţ se indică:
a) denumirea, sediul autorităţii contractante;
b) bunurile, cantitatea şi locul livrării lor;
c) termenul livrării bunurilor;
d) modul şi locul de obţinere a documentelor de licitaţie;
e) locul şi termenul de depunere a documentelor pentru participare;
f) locul şi data desfăşurării licitaţiei.
13. Ofertanţii pot primi documentele de licitaţie la Bursă începînd cu data publicării anunţului în Buletinul achiziţiilor publice. Distribuirea către ofertanţi a documentelor de licitaţie şi primirea de la ofertanţi a documentelor de participare la licitaţie completate încetează la ora 15.00 a zilei precedente licitaţiei.
14. În momentul prezentării documentelor de către ofertanţi, Bursa va verifica corespunderea acestora criteriilor înaintate de autoritatea contractantă. Doar aceste criterii vor fi aplicate în vederea admiterii la licitaţie. Bursa eliberează ofertantului, în mod obligatoriu, o recipisă în care indică data şi ora recepţionării documentelor de participare la licitaţie.
15. În cazul în care documentele nu corespund criteriilor stabilite de autoritatea contractantă, acestea nu vor fi acceptate, iar ofertantul va putea fi admis spre participare la licitaţie doar după înlăturarea neajunsurilor depistate.
16. La efectuarea achiziţiilor publice prin intermediul Bursei pentru fiecare lot în parte este necesară participarea cel puţin a unui ofertant.
17. Licitaţia se consideră nedesfăşurată, dacă la Bursă nu s-a prezentat nici un ofertant.
18. Dacă licitaţia a fost declarată ca fiind nedesfăşurată, autoritatea contractantă va stabili, în comun cu Bursa, data licitaţiei repetate. Între prima licitaţie şi licitaţia repetată nu poate fi un termen mai mic de 10 zile.
4. PARTICIPANŢII LA LICITAŢIE
19. Participanţii la licitaţie sînt:
maklerul;
ajutorul maklerului;
reprezentantul autorităţii contractante, cu procura eliberată în acest sens;
ofertantul;
intermediarii acreditaţi la Bursă care reprezintă ofertanţii în baza contractului de mandat.
20. Ofertanţii, persoane juridice, se acreditează în vederea participării la licitaţie în cazul dispunerii procurii, perfectate în conformitate cu legislaţia în vigoare. Ofertanţii, persoane fizice, se acreditează prezentînd buletinele de identitate.
21. Procurile privind participarea la licitaţie se prezintă la Bursă concomitent cu depunerea documentelor de participare.
22. În vederea participării la licitaţie, ofertanţii acceptaţi vor depune, cel puţin cu o zi bancară înainte de desfăşurarea licitaţiei, pe contul de decontare al Bursei, un acont în mărime de pînă la 3% din valoarea maximă a mărfii stabilită de autoritatea contractantă. Mărimea concretă a acontului se stabileşte de către autoritatea contractantă în documentele de licitaţie.
5. PROCEDURA DE LICITAŢIE
23. În ziua desfăşurării licitaţiei, accesul în sala de comerţ bursier este admis în baza listei ofertanţilor acceptaţi, cu prezentarea dovezii de achitare a acontului prevăzut la pct.22 al prezentului Regulament.
24. Înregistrarea ofertanţilor pentru participare la licitaţie începe cu 1 oră şi se încheie cu 5 minute înainte de începutul licitaţiei.
25. Fiecare ofertant, participant la licitaţie, după înregistrare obţine un jeton cu numărul său de înregistrare.
26. Licitaţia începe în ziua prestabilită, la ora 11.00.
27. Licitaţia este condusă de makler, care este asistat de ajutorul său. Indicaţiile maklerului privind desfăşurarea licitaţiei sînt executorii pentru toţi participanţii la licitaţie.
28. Maklerul verifică prezenţa cel puţin a unui ofertant pentru fiecare din loturi.
29. Loturile sînt date citirii de către makler în ordinea în care acestea au fost indicate în documentele de licitaţie de către autoritatea contractantă.
30. Ofertanţii îşi exprimă acordul de a participa la licitaţie prin ridicarea jetonului.
31. În cazul în care nici unul din ofertanţi nu a ridicat jetonul la examinarea unui anumit lot, licitaţia asupra acestui lot se consideră ca fiind nedesfăşurată.
32. Dacă, la examinarea unui anumit lot, acordul de a furniza bunuri l-a exprimat doar unul dintre ofertanţi şi dacă, după ce maklerul a numărat pînă la “trei”, nu şi-a expus dorinţa alt ofertant, cîştigător se consideră primul.
33. Dacă, în cadrul numărării de către makler pînă la “trei”, şi-au exprimat acordul privind furnizarea mărfii solicitate cel puţin doi ofertanţi, maklerul începe licitaţia cu reducere.
34. La început, maklerul va stabili ofertantul care are cea mai mică cantitate de bunuri disponibile, dar nu mai puţin decît partida minimă solicitată de către autoritatea contractantă, şi va începe licitaţia cu reducere în privinţa acelei cantităţi. Cîştigătorul licitaţiei cu reducere va fi ofertantul care ultimul, în timpul numărării de către makler pînă la “trei”, a oferit bunuri la preţul cel mai mic. Pasul reducerii se anunţă de către makler. Ofertanţii în procesul licitaţiei sînt în drept să ofere un preţ, micşorat simultan cu cîţiva paşi.
35. Maklerul anunţă cîştigătorul licitaţiei în privinţa întregului lot sau a unei partide. Ajutorul maklerului completează fişa de înregistrare a tranzacţiei, incluzînd în ea rezultatele licitaţiei. După anunţarea cîştigătorului doar al unei partide din lot, licitaţia în privinţa aceluiaşi lot va continua în modul prevăzut la pct.34 al prezentului Regulament (dacă mai sînt oferte), pînă la achiziţionarea lui în cantitatea suficientă, solicitată de autoritatea contractantă în documentele de licitaţie.
36. Ofertantul, cîştigător al licitaţiei, semnează, în mod obligatoriu, fişa de înregistrare. Fişa de înregistrare se întocmeşte în 3 (trei) exemplare şi se semnează, de asemenea, de către makler şi autoritatea contractantă. La semnarea fişei de înregistrare, participanţii la licitaţie vor verifica corectitudinea datelor înscrise, iar în cazul depistării unor necorespunderi, vor introduce corectările de rigoare.
37. Bursa va transmite autorităţii contractante şi ofertantului cîştigător cîte un exemplar al fişei de înregistrare.
38. În termen de cel mult douăzeci de zile din momentul desfăşurării licitaţiei şi semnării fişei de înregistrare a tranzacţiei, părţile sînt obligate să semneze la Bursă contractul de achiziţie, prezentat de autoritatea contractantă, conform pct.9 al prezentului Regulament. În acelaşi termen, ofertantul cîştigător va depune pe contul de decontare al Bursei garanţia contractuală în mărimea solicitată de autoritatea contractantă, dar nu mai mult de 15% din valoarea totală a contractului.
39. Contractul de achiziţie devine valabil după înregistrarea lui la Bursă, la Agenţia Achiziţii Publice şi la unităţile teritoriale ale Trezoreriei de Stat. Pentru înregistrarea contractului, Bursa încasează de la ofertantul cîştigător taxa bursieră, în mărime de 0,5% din valoarea contractului. În cazul anulării contractului sau modificării valorii contractului, mărimea taxei nu se modifică.
40. Tuturor ofertanţilor care au participat la licitaţie, însă nu au cîştigat, Bursa, în termen de 3 zile bancare, le va transfera acontul depus. Acontul depus de către ofertantul cîştigător, conform pct.22, va rămîne pe contul de decontare al Bursei şi va fi suplinit pînă la mărimea solicitată de autoritatea contractantă, conform pct.38 al prezentului Regulament, printr-un transfer suplimentar.
41. Garanţia depusă de către ofertantul cîştigător va fi restituită acestuia de către Bursă în termen de o zi lucrătoare după prezentarea la Bursă a actului de primire-predare a mărfii, în original, cu reţinerea taxei bursiere. Bunurile se consideră livrate după semnarea actului de predare-primire.
42. În cazul în care ofertantul cîştigător, din anumite motive, refuză să semneze contractul de achiziţie, acontul depus de către acest ofertant nu se restituie. În acest caz, Bursa va transfera acontul nominalizat autorităţii contractante, cu reţinerea taxei bursiere.
43. În termen de 30 zile de la data semnării contractului de achiziţii, autoritatea contractantă publică un aviz în Buletinul achiziţiilor publice.
6. EXECUTAREA CONTRACTULUI
44. Decontările în cadrul tranzacţiilor bursiere urmează a fi finalizate nu mai tîrziu de data stabilită de subiecţii contractului şi stipulată în contractul bursier.
45. Livrarea mărfii bursiere se face în condiţiile stabilite în contract.
46. Nu mai tîrziu de următoarea zi lucrătoare, după recepţionarea de la vînzător a actului de primire-predare a bunurilor, în original, perfectat între părţile contractante, iar în cazul achiziţionării bunurilor de la nerezidenţi – şi a declaraţiilor vamale de import, Bursa informează autoritatea contractantă despre necesitatea achitării mărfii livrate. Autoritatea contractantă este obligată, în termen de 10 zile bancare, să efectueze achitarea în volumul deplin, conform actului de predare-primire, expus în anexa nr.2 la prezentul Regulament.
47. În cazul în care autoritatea contractantă încalcă termenele prevăzute la pct.46 al prezentului Regulament, acesteia i se aplică o amendă pecuniară în mărime de 0,1% pentru fiecare zi de întîrziere.
7. CONTESTAREA PROCEDURII DE LICITAŢIE
48. Orice ofertant care consideră că a suportat sau că este pasibil de a suporta daune în urma procedurii de achiziţie, are dreptul să conteste acţiunile sau deciziile autorităţii contractante.
49. Examinarea şi soluţionarea contestaţiilor se efectuează de către Agenţia Achiziţii Publice, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
|
Anexa nr.1 la Regulamentul privind realizarea achiziţiilor publice de bunuri prin intermediul Bursei Universale de Mărfuri NOMENCLATORUL bunurilor strategice care urmează a fi achiziţionate prin intermediul Bursei Universale de Mărfuri 1. Oleaginoase şi produse ale acestora 2. Cărbune şi produse petroliere 3. Mijloace de transport şi mecanisme |
|
Anexa nr.2 la Regulamentul privind realizarea achiziţiilor publice de bunuri prin intermediul Bursei Universale de Mărfuri ACT de primire-predare a bunurilor nr.__ din „__”___________200_ Prezentul act este întocmit de către autoritatea contractantă _______________________ (în calitate de Vînzător) şi de către _________________________ (în calitate de Cumpărător). Drept confirmare a dreptului de proprietate a Cumpărătorului asupra bunurilor specificate mai jos serveşte contractul bursier nr.___ din ________________. |
|||||
| Nr. d/o |
Denumirea bunurilor | Cantitatea | Preţul unitar | Suma totală | Note |
| Total | |||||
|
În conformitate cu contractul bursier nr.___ din ________________, Vînzătorul şi-a îndeplinit integral obligaţiunile, iar Cumpărătorul a primit bunurile şi nu are pretenţii, fapt confirmat prin semnăturile părţilor. Prezentul act este întocmit în ___________________________________________________________exemplare. |
|||||
|
Vînzător Denumirea Adresa c/f Rechizitele bancare Tel/fax Reprezentant Funcţia N.P. Semnătura L.Ş. |
Cumpărător Denumirea Adresa c/f Rechizitele bancare Tel/fax Reprezentant Funcţia N.P. Semnătura L.Ş. |
||||