BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Acte judiciare

352/05.04.2004 Hotărîre cu privire la transmiterea la balanţa Serviciului Naţional Locuinţă a blocurilor de locuit nefinalizate şi a clădirilor cu altă destinaţie, construite din contul bugetului de stat

Tipul documentului
Acte judiciare
Data adoptării
05.04.2004

GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA

H O T Ă R Î R E

cu privire la transmiterea la balanţa Serviciului Naţional Locuinţă

a blocurilor de locuit nefinalizate şi a clădirilor cu altă destinaţie,

construite din contul bugetului de stat

nr. 352  din  05.04.2004

 (în vigoare 09.04.2004) 

Monitorul Oficial al R.Moldova nr.56-60 art.479 din 09.04.2004

* * *

Notă: În denumire şi în textul hotărîrii sintagma "Agenţia Naţională Locuinţă" se substituie prin sintagma "Serviciul Naţional Locuinţă" conform Hot.Guv. nr.1212 din 28.11.05, în vigoare 02.12.05

În scopul soluţionării problemei construcţiei de locuinţe, precum şi al încheierii lucrărilor de construcţie la blocurile locative nefinalizate şi la clădirile cu altă destinaţie, prin reproiectarea lor în locuinţe, construite din contul bugetului de stat, Guvernul

HOTĂRĂŞTE:

1. Se obligă organizaţiile la balanţa cărora se află blocuri de locuit nefinalizate şi clădiri cu altă destinaţie, indicate în anexa la prezenta hotărîre, să transmită aceste construcţii, cu titlu gratuit, în termen de 2 luni, la balanţa Serviciului Naţional Locuinţă.

2. Organizaţiile respective vor crea, în comun cu Serviciul Naţional Locuinţă, în termen de 10 zile, comisiile de predare-primire a blocurilor de locuit şi a clădirilor în cauză.

3. Departamentul Privatizării va iniţia procedura de excludere a blocurilor de locuit nefinalizate, care se transmit Serviciului Naţional Locuinţă, din Lista obiectelor supuse privatizării, expusă în anexa nr.2 la Legea cu privire la Programul de privatizare pentru anii 1997-1998.

4. Transmiterea blocurilor de locuit nefinalizate se va efectua în conformitate cu Hotărîrea Guvernului nr.688 din 9 octombrie 1995 "Despre aprobarea Regulamentului cu privire la modul de transmitere a întreprinderilor de stat, organizaţiilor, instituţiilor, a subdiviziunilor lor, clădirilor, construcţiilor, mijloacelor fixe şi altor active" (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1995, nr.10, art.45).

5. Organizaţiile specificate în anexa nr.2 la prezenta hotărîre, care au refuzat transmiterea blocurilor locative nefinalizate la balanţa Serviciului Naţional Locuinţă, în conformitate cu pct.1 al hotărîrii, sînt obligate:

a) în termen de doi ani să le finalizeze şi să le dee în exploatare, asigurînd, în aceste scopuri, atragerea mijloacelor potenţialilor investitori şi a mijloacelor proprii ale viitorilor locatari;

b) să informeze semestrial în scris Agenţia pentru Dezvoltare Regională despre mersul construcţiei acestor obiecte.

[Pct.5 introdus prin Hot.Guv. nr.1212 din 28.11.05, în vigoare 02.12.05]

6. Controlul asupra executării prezentei hotărîri se pune în sarcina Agenţiei pentru Dezvoltare Regională.

[Pct.6 modificat prin Hot.Guv. nr.1212 din 28.11.05, în vigoare 02.12.05]

[Anexa nr.1 modificată prin Hot.Guv. nr.326 din 19.03.2008, în vigoare 25.03.2008]

[Anexa nr.1 modificată prin Hot.Guv. nr.1212 din 28.11.05, în vigoare 02.12.05]

[Anexa nr.2 introdusă prin Hot.Guv. nr.1212 din 28.11.05, în vigoare 02.12.05]