BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

362/28.04.99 Hotărîre cu privire la posturile fiscale comune interne de control

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
28.04.1999
HOTĂRÎREA GUVERNULUI REPUBLICII MOLDOVA cu privire la posturile fiscale comune interne de control Nr.362 din 28.04.99 Monitorul Oficial al R.Moldova nr.45-47/354 din 06.05.1999 * * * Abrogat: 12.12.2003 Hotărîrea Guvernului nr.1306 din 31.10.2003 În scopul realizării necondiţionate a cerinţelor Codului fiscal şi a altor acte normative care reglementează relaţiile fiscale, Guvernul Republicii Moldova HOTĂRĂŞTE: [Preambulul modificat prin Hot. Guv. nr.370 din 14.04.2000] 1. Ministerul Finanţelor (M. Manoli) şi Departamentul controlului vamal (A. Stratan) vor crea, în termen de 20 zile din momentul adoptării prezentei hotărîri, posturi fiscale comune interne de control staţionare în regim de activitate continuu, cu amplasarea lor în localităţile: Unguri (pod), Nimereuca (pod plutitor), Sănătăuca (pod), Mateuţi (calea ferată), Rezina (pod), Molovata (pod), Criuleni (pod Poltava), Criuleni (traseul Poltava), Vadul lui Vodă (pod), Gura Bîcului (pod), Hîrbovăţ (drum), Bulboaca (calea ferată), Hîrbovăţ-Anina, Căuşeni - 2 posturi (calea ferată şi drum), Troiţa (drum), Hagimus (drum), Copanca (pod), Răscăieţi (pod), Delacău (pod plutitor), Cişmichioi (drum). [Pct.1 completat prin Hot. Guv. nr.73 din 29.01.2001] [Pct.1 modificat prin Hot. Guv. nr.370 din 14.04.2000] 2. Se stabileşte că agenţii economici şi persoanele fizice care procură mărfuri şi servicii de la agenţii economici din republică, ce nu au relaţii fiscale cu sistemul bugetar al republicii, sînt obligaţi, conform legislaţiei în vigoare, să înregistreze aceste mărfuri, servicii şi să achite taxa pe valoarea adăugată şi accizele aferente lor la posturile fiscale comune interne de control nominalizate în punctul 1. În cazul achitării preventive (în avans) a plăţilor, contribuabilul prezintă posturilor fiscale respective dispoziţia de plată trezorerială. Mărfurile depistate în teritoriul republicii, pentru care nu au fost achitate impozitele, sînt supuse sechestrării în conformitate cu actele legislative în vigoare şi aplicate sancţiunile financiare pentru neachitarea impozitelor. [Pct.2 modificat prin Hot. Guv. nr.370 din 14.04.2000] 3. Cota zero a taxei pe valoarea adăugată se aplică, în conformitate cu legislaţia în vigoare, la livrările de mărfuri şi servicii efectuate şi înregistrate la toate posturile fiscale comune interne de control specificate la punctul 1 al prezentei hotărîri. [Pct.3 în redacţia Hot. Guv. nr.370 din 14.04.2000] [Pct.4 abrogat prin Hot. Guv. nr.866 din 17.08.2001] [Pct.4 modificat prin Hot. Guv. nr.370 din 14.04.2000] 5. În scopul asigurării activităţii posturilor fiscale comune interne de control şi posturilor mobile se va majora personalul scriptic al: Ministerului Afacerilor Interne cu 248 unităţi; Serviciului Fiscal Principal de Stat cu 192 unităţi; Departamentului controlului vamal cu 90 unităţi. 6. Se aprobă proiectul de lege prezentat de Ministerul Finanţelor privind modificarea Legii bugetului pe anul 1999 la compartimentul alocări suplimentare a mijloacelor financiare în sumă de 13 milioane lei, pentru asigurarea funcţionării posturilor nominalizate în punctele 1 şi 4. Alocaţiile menţionate au destinaţie specială, nu pot fi folosite în alte scopuri şi la neutilizarea lor în anul respectiv vor fi rezervate spre utilizare în următorul an. 7. Ministerul Afacerilor Interne (V. Drăgănel), în comun cu Ministerul Justiţiei (I. Morei), Ministerul Transporturilor şi Comunicaţiilor (V. Ţopa), Departamentul controlului vamal (A. Stratan) şi Inspectoratul Fiscal Principal de Stat (M. Pop), vor întreprinde măsurile necesare pentru proiectarea sistemului automatizat de evidenţă şi control a persoanelor, mijloacelor de transport şi a mărfurilor la posturile fiscale comune interne de control şi la frontieră, prezentînd propunerile respective Guvernului. [Pct.7 modificat prin Hot. Guv. nr.866 din 17.08.2001] [Pct.7 modificat prin Hot. Guv. nr.370 din 14.04.2000] 8. Administraţiile publice locale din judeţele respective vor distribui şi în comun cu Ministerul Finanţelor (M. Manoli) şi Departamentul controlului vamal (A. Stratan) vor amenaja suprafeţe de teren pentru amplasarea posturilor fiscale comune interne de control. [Pct.8 modificat prin Hot. Guv. nr.370 din 14.04.2000] 9. Ministerul Transporturilor şi Comunicaţiilor (V. Ţopa), la solicitarea organelor respective, va asigura urgent posturile fiscale comune interne de control cu legătură telefonică, alte mijloace de comunicare şi va efectua lucrări de barare a căilor posibile de ocolire a posturilor. [Pct.9 modificat prin Hot. Guv. nr.866 din 17.08.2001] [Pct.9 modificat prin Hot. Guv. nr.370 din 14.04.2000] 10. Întreprinderea de Stat "Calea Ferată din Moldova" va asigura staţionarea garniturilor de tren pentru efectuarea controlului respectiv la staţiile Mateuţi, Căuşeni, Bulboaca. [Pct.10 modificat prin Hot. Guv. nr.370 din 14.04.2000] 11. Comisia mixtă moldo-ucraineană pentru delimitarea frontierei (D. Croitoru) va urgenta procedura delimitării frontierei de stat cu Ucraina. [Pct.11 modificat prin Hot. Guv. nr.370 din 14.04.2000] 12. Departamentul Energetică, Resurse Energetice şi Combustibil (A. Goncear) va asigura, în termen de 10 zile din momentul socilitării, conectarea la reţeaua electrică şi aprovizionarea în continuu cu energie a posturilor fiscale comune interne de control. 13. Ministerul Afacerilor Interne (V. Drăgănel) şi Ministerul Finanţelor (M. Manoli) vor asigura posturile fiscale comune interne de control şi cele mobile cu mijloace de transport, tehnică specială, precum şi securitatea activităţii colaboratorilor acestor posturi. [Pct.13 modificat prin Hot. Guv. nr.866 din 17.08.2001] [Pct.13 modificat prin Hot. Guv. nr.370 din 14.04.2000] 14. Departamentul controlului vamal (A. Stratan) va examina oportunitatea şi posibilitatea creării depozitelor vamale-terminale (la autogestiune în cadrul Departamentului) pentru păstrarea mărfurilor, aflate sub supraveghere vamală. În termen de 10 zile va prezenta Guvernului proiectul hotărîrii respective. 15. Ministerul Finanţelor (M. Manoli): în termen de 20 zile din momentul intrării în vigoare a prezentei hotărîri, va modifica aplicaţiile vamale eliberate serviciului vamal din Transnistria conform punctului 3 din Decizia protocolară din 7 februarie 1996 privind soluţionarea problemelor în domeniul de activitate al serviciului vamal al Republicii Moldova şi Transnistriei; [Se suspendă, pînă la 31.12.2001 executarea alin.1 pct.15] [conform Hot. Guv. nr.217 din 20.03.2001] în termen de 20 de zile, va asigura achitarea restanţelor la salarii penru lucrătorii încadraţi la control în posturile fiscale şi mobile, asigurînd pe parcurs finanţarea lunară a plăţilor salariale şi transferarea mijloacelor financiare în mărime de 20% (art. 31 al Legii bugetului pe anul 1999) pentru stimularea lor materială; în comun cu Ministerul Afacerilor Interne (V. Drăgănel) va întreprinde măsurile organizatorice de interacţiune şi dirijare operativă a activităţii posturilor fiscale comune interne de control, elaborînd regulamentul activităţii acestor posturi, sistematic va studia eficienţa activităţii posturilor fiscale comune interne de control şi va decide, reieşind din situaţie, suspendarea temporară a activităţii sau reamplasarea anumitor posturi fiscale comune interne de control existente; pe parcursul anului 2001 va face propuneri privind suplimentarea cheltuielilor Serviciului Fiscal de Stat pentru exploatarea şi întreţinerea unităţilor de transport indicate în punctul 16. [Pct.15 modificat prin Hot. Guv. nr.866 din 17.08.2001] [Pct.15 completat prin Hot. Guv. nr.73 din 29.01.2001] [Pct.15 modificat prin Hot. Guv. nr.370 din 14.04.2000] [Pct.16 abrogat prin Hot. Guv. nr.866 din 17.08.2001] [Pct.16 introdus prin Hot. Guv. nr.73 din 29.01.2001] [Pct.17 abrogat prin Hot. Guv. nr.866 din 17.08.2001] [Pct.17 introdus prin Hot. Guv. nr.73 din 29.01.2001] 18. Ministerele şi departamentele Republicii Moldova, în termen de 10 zile, vor aduce actele normative în concordanţă cu cerinţele prezentei hotărîri. 19. Controlul asupra executării prezentei hotărîri se pune în sarcina dlui Andrei Cucu, viceprim-ministru, ministrul economiei şi reformelor. [Pct.19(17) modificat prin Hot. Guv. nr.370 din 14.04.2000] PRIM-MINISTRU AL REPUBLICII MOLDOVA Ion STURZA Constrasemnată: Viceprim-minsitru, ministrul economiei şi reformelor Alexandru Muravschi Ministrul finanţelor Anatol Arapu Ministrul afacerilor interne Victor Catan Ministrul justiţiei Ion Păduraru Chişinău, 28 aprilie 1999. Nr. 362.