BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Cuprins
Legi

Lege nr. 37 din 14.02.2003

pentru modificarea şi completarea Legii nr.764-XV din 27 decembrie 2001 privind organizarea administrativ-teritorială a Republicii Moldova

Tipul documentului
Legi
Data adoptării
14.02.2003

PARLAMENTUL REPUBLICII MOLDOVA

L E G E

pentru modificarea şi completarea Legii nr.764-XV din 27

decembrie 2001 privind organizarea administrativ-teritorială

a Republicii Moldova

nr. 37-XV  din  14.02.2003

 (în vigoare 21.03.2003) 

Monitorul Oficial al R.Moldova nr.27-29 art.110 din 28.02.2003

* * *

Parlamentul adoptă prezenta lege organică.

1. Articolul 3 alineatul (2) va avea următorul cuprins:

"(2) Toate unităţile administrativ-teritoriale au personalitate juridică, dispun de patrimoniu, au dreptul de a soluţiona şi a gestiona, în cadrul legii, în nume propriu şi în interesele populaţiei locale, o parte importantă a treburilor publice. În totalitatea lor, unităţile administrativ-teritoriale formează unitatea teritorială a ţării, iar autorităţile publice ale unităţii administrativ-teritoriale care sînt organe cu competenţă generală şi specială constituie sistemul administraţiei publice locale, avînd ca sarcină satisfacerea intereselor generale ale locuitorilor din unităţile administrativ-teritoriale."

2. Articolul 5:

alineatul (2) va avea următorul cuprins:

"(2) Două sau mai multe sate, în funcţie de condiţiile economice, social-culturale, geografice şi demografice, se pot uni formînd o singură unitate administrativ-teritorială, numită comună."

articolul se completează cu un nou alineat (3), cu următorul cuprins:

"(3) Comuna este o unitate administrativ-teritorială care cuprinde populaţia rurală unită prin comunitate de interese şi tradiţii."

alineatele (3) şi (4) devin alineatele (4) şi (5).

3. La articolul 6 alineatul (1), după cuvintele "social-cultural" se introduc cuvintele "care cuprinde populaţia urbană".

4. La articolul 17 alineatul (1), cuvintele ", o dată în patru ani, cu cel puţin 6 luni înainte de alegerile parlamentare" se exclud.

5. Articolul 19:

la alineatul (1), după cuvîntul "judeţene" se introduce cuvîntul ", prefecturile";

la alineatul (2), după cuvintele "lichidare a judeţelor" şi "judeţene" se introduce cuvîntul ", prefecturilor".

6. Articolul 19 se trece la capitolul IV.

7. După articolul 19 se introduce un nou articol 20, cu următorul cuprins:

"Art.20. – Comisia Electorală Centrală va forma, pentru efectuarea alegerilor generale locale din 2003, circumscripţiile electorale şi consiliile electorale de circumscripţie în conformitate cu noua organizare administrativ-teritorială a Republicii Moldova."

8. Articolele 20, 21 şi 22 devin articolele 21, 22 şi 23.

9. Anexa nr.2 compartimentul "Municipiul Chişinău":

cifrele "34", "13" şi "25" se înlocuiesc cu cifrele "35", "12" şi "26";

poziţia:

se exclude;

poziţia "Truşeni", după cuvîntul "Truşeni", se completează cu cuvîntul "Dumbrava";

poziţia "Bubuieci", după cuvîntul "Bîc", se completează cu cuvîntul "Humuleşti".

10. Anexa nr.3:

compartimentul "Raionul Anenii Noi":

cifrele "46" şi "40" se înlocuiesc cu cifrele "45" şi "39";

la poziţia "Maximovca", cuvîntul "Humuleşti" se exclude;

compartimentul "Raionul Cahul":

cifrele "51", "35" şi "50" se înlocuiesc cu cifrele "54", "36" şi "53";

după poziţia "Cîşliţa-Prut" se introduce poziţia:

compartimentul "Raionul Cantemir":

cifrele "54", "27" şi "53" se înlocuiesc cu cifrele "51", "26" şi "50";

poziţia "Baimaclia", după cuvîntul "Acui", se completează cu cuvîntul "Suhat";

la poziţia "Cîşla", cuvîntul "Suhat" se exclude;

poziţia:

se exclude;

compartimentul "Raionul Călăraşi":

cifrele "44" şi "42" se înlocuiesc cu cifrele "43" şi "41";

la poziţia "Vărzăreştii Noi", cuvîntul "Rassvet" se exclude;

compartimentul "Raionul Căuşeni":

poziţia "Fîrlădeni", după cuvîntul "Fîrlădeni", se completează cu cuvintele "Fîrlădenii Noi";

la poziţia "Tănătarii Noi", cuvintele "Fîrlădenii Noi" se exclud;

compartimentul "Raionul Cimişlia":

la poziţia "Codreni", cuvintele "Sagaidacul Nou" se exclud;

poziţia "Porumbrei", după cuvîntul "Porumbrei", se completează cu cuvintele "Sagaidacul Nou";

compartimentul "Raionul Criuleni":

cifra "23" se înlocuieşte cu cifra "24";

la poziţia "Jevreni", cuvintele "Bălăşeşti" şi "Răculeşti" se exclud;

după poziţia "Paşcani" se introduce poziţia:

compartimentul "Raionul Donduşeni":

cifra "20" se înlocuieşte cu cifra "21";

după poziţia "Donduşeni" (Sate, comune) se introduce poziţia:

la poziţia "Plop", cuvintele "Boroseni" şi "Elizavetovca" se exclud;

compartimentul "Raionul Drochia":

la poziţia "Antoneuca", cuvîntul "Sergheuca" se exclude;

poziţia "Pervomaiscoe", după cuvîntul "Pervomaiscoe", se completează cu cuvîntul "Sergheuca";

compartimentul "Raionul Edineţ":

cifra "2" (localităţi din componenţa oraşelor), cifrele "32" şi "45" se înlocuiesc cu cifrele "3", "30" şi "44";

poziţia "Edineţ" se completează cu cuvîntul "Alexăndreni";

poziţia:

se exclude;

poziţia:

se exclude;

poziţia "Parcova", după cuvîntul "Parcova", se completează cu cuvintele "Fîntîna Albă";

compartimentul "Raionul Făleşti":

cifra "30" se înlocuieşte cu cifra "32";

la poziţia "Călineşti", cuvintele "Chetriş", "Chetrişul Nou" şi "Hînceşti" se exclud;

după poziţia "Călugăr" se introduce poziţia:

după poziţia "Hiliuţi" se introduce poziţia:

poziţia "Logofteni", după cuvîntul "Logofteni", se completează cu cuvîntul "Moldoveanca";

la poziţia "Pînzăreni", cuvîntul "Moldoveanca" se exclude;

compartimentul "Raionul Floreşti":

cifrele "77", "39" şi "74" se înlocuiesc cu cifrele "74", "37" şi "71";

poziţia:

se exclude;

la poziţia "Frumuşica", cuvîntul "Mărăşeşti" se exclude;

poziţia:

se exclude;

compartimentul "Raionul Glodeni":

cifrele "34" şi "32" se înlocuiesc cu cifrele "35" şi 33";

la poziţia "Cuhneşti", după cuvîntul "Cot" se introduce cuvîntul "Movileni";

compartimentul "Raionul Hînceşti":

poziţia "Cotul Morii", după cuvintele "Cotul Morii", se completează cu cuvîntul "Sărăteni";

la poziţia "Ivanovca", cuvîntul "Sărăteni" se exclude;

compartimentul "Raionul Orhei":

poziţia "localităţi din componenţa oraşelor 1" se exclude;

cifrele "35" şi "73" se înlocuiesc cu cifrele "36" şi "74";

la poziţia "Orhei", cuvîntul "Pohorniceni" se exclude;

poziţia "Cucuruzeni", după cuvîntul "Cucuruzeni", se completează cu cuvintele "Ocniţa-Răzeşi";

după poziţia "Podgoreni" se introduce poziţia:

la poziţia "Zorile", cuvintele "Ocniţa-Răzeşi" se exclud;

compartimentul "Raionul Rezina":

cifra "23" se înlocuieşte cu cifra "24";

la poziţia "Horodişte", cuvîntul "Ţipova" se exclude;

poziţia "Lalova", după cuvîntul "Nistreni", se completează cu cuvîntul "Ţipova";

după poziţia "Pecişte" se introduce poziţia:

la poziţia "Trifeşti", cuvintele "Pereni" şi "Roşcani" se exclud;

compartimentul "Raionul Rîşcani":

cifrele "3", "27" şi "50" se înlocuiesc cu cifrele "6", "26" şi "47";

poziţia "Rîşcani", după cuvintele "Balanul Nou", se completează cu cuvîntul "Rămăzan";

poziţia "Costeşti" va avea următorul cuprins:

la poziţia "Petruşeni", cuvîntul "Dămăşcani" se exclude;

poziţia:

se exclude;

poziţia:

se exclude;

la poziţia "Recea", cuvintele "Bulhac", "Cepăria" şi "Şumna" se exclud;

după poziţia "Şaptebani" se introduce poziţia:

compartimentul "Raionul Sîngerei":

cifrele "68" şi "65" se înlocuiesc cu cifrele "70" şi "67";

poziţia "Cubolta", după cuvîntul "Cubolta", se completează cu cuvîntul "Mărăşeşti";

la poziţia "Grigorăuca", după cuvîntul "Grigorăuca" se introduce cuvîntul "Cozeşti";

compartimentul "Raionul Soroca":

cifrele "66", "33" şi "65" se înlocuiesc cu cifrele "68", "34" şi "67";

după poziţia "Iarova" se introduce poziţia:

compartimentul "Raionul Străşeni":

cifrele "38" şi "1" se înlocuiesc cu cifrele "39" şi "2";

poziţia "Bucovăţ" va avea următorul cuprins:

compartimentul "Raionul Teleneşti":

cifrele "55", "29" şi "52" se înlocuiesc cu cifrele "54", "30" şi "51";

după poziţia "Chiţcanii Vechi" se introduce poziţia:

la poziţia "Mîndreşti", cuvîntul "Ciulucani" se exclude;

la poziţia "Zgărdeşti", cuvîntul "Cozeşti" se exclude;

compartimentul "Raionul Ungheni":

la poziţia "Morenii Noi", cuvintele "Morenii Vechi" se exclud;

poziţia "Pîrliţa", după cuvîntul "Pîrliţa", se completează cu cuvîntul "Hristoforovca";

la poziţia "Teşcureni", cuvîntul "Hristoforovca" se exclude;

poziţia "Valea Mare", după cuvintele "Buzduganii de Sus", se completează cu cuvintele "Morenii Vechi".