Lege nr. 370 din 30.11.2023
privind drepturile copilului
PARLAMENTUL REPUBLICII MOLDOVA
L E G E
privind drepturile copilului
nr. 370 din 30.11.2023
(în vigoare 21.12.2023)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 488-491 art. 864 din 21.12.2023
* * *
C U P R I N S
Articolul 1. Obiectul reglementării
Articolul 2. Domeniul de aplicare a legii
Articolul 3. Noţiuni principale
Articolul 4. Principiile de asigurare a drepturilor copilului
Articolul 5. Garantarea drepturilor copilului de către stat
DREPTURILE FUNDAMENTALE ALE COPILULUI
Articolul 6. Dreptul la viaţă, la supravieţuire şi la dezvoltare
Articolul 7. Dreptul copilului la nume şi la cetăţenie
Articolul 8. Dreptul copilului la familie
Articolul 9. Dreptul copilului care locuieşte separat de unul dintre părinţi sau de ambii părinţi
Articolul 11. Dreptul copilului la un nivel de trai decent
Articolul 12. Dreptul copilului la sănătate
Articolul 13. Drepturile copiilor cu dizabilităţi
Articolul 14. Dreptul copilului la educaţie
Articolul 15. Dreptul copilului la opinie
Articolul 16. Dreptul copilului la libera exprimare
Articolul 17. Dreptul copilului la libertatea de gândire, de conştiinţă şi de religie
Articolul 18. Dreptul copilului la informaţie şi la dezvoltarea capacităţilor intelectuale
Articolul 19. Dreptul copilului la asociere şi la întruniri paşnice
Articolul 20. Dreptul copilului la muncă
Articolul 21. Dreptul copilului la odihnă şi timp liber
Articolul 22. Dreptul copilului la apărarea onoarei şi demnităţii
Articolul 24. Dreptul copilului de a fi protejat în cazul aplicării măsurilor de constrângere
Articolul 26. Dreptul copilului la spaţiu locativ
Articolul 27. Dreptul copilului la proprietate
Articolul 28. Drepturile copiilor aflaţi în situaţii excepţionale
Articolul 29. Interzicerea implicării copiilor în acţiuni militare
Articolul 30. Dreptul copilului la azil
RĂSPUNDEREA, COLABORAREA DINTRE AUTORITĂŢI
Articolul 31. Răspunderea reprezentantului legal/responsabilului legal pentru copil
Articolul 32. Răspunderea pentru încălcarea prezentei legi
Articolul 33. Colaborarea dintre autorităţi
Articolul 34. Controlul asupra aplicării prezentei legi
DISPOZIŢII FINALE ŞI TRANZITORII
Articolul 35. Dispoziţii finale
Parlamentul adoptă prezenta lege organică.
Capitolul I
DISPOZIŢII GENERALE
Articolul 1. Obiectul reglementării
Prezenta lege stabileşte drepturile fundamentale ale copilului, principiile şi măsurile de asigurare a drepturilor copilului, atribuţiile autorităţilor publice centrale şi locale şi interacţiunea acestora în procesul de asigurare a respectării drepturilor copilului.
Articolul 2. Domeniul de aplicare a legii
În condiţiile prezentei legi, copiii beneficiază de protecţie fără nicio discriminare, indiferent de rasă, culoare, sex, limbă, religie, opinii politice sau de altă natură, indiferent de cetăţenie, de apartenenţa etnică sau originea socială, de statutul obţinut prin naştere, de situaţia materială, de gradul şi tipul de dizabilitate, de aspectele specifice de creştere şi educaţie ale lor, ale părinţilor lor sau ale reprezentanţilor lor legali/responsabililor lor legali, indiferent de locul aflării lor (familie, instituţie educaţională, serviciu social, instituţie medicală, comunitate etc.) sau de orice alt criteriu.
Articolul 3. Noţiuni principale
În sensul prezentei legi, noţiunile principale utilizate au următoarele semnificaţii:
copil – persoană care nu a împlinit vârsta de 18 ani;
interesul superior al copilului – asigurarea unor condiţii adecvate pentru creşterea şi dezvoltarea armonioasă a copilului, ţinând cont de particularităţile individuale ale personalităţii lui şi de situaţia concretă în care acesta se află;
familie – părinţii şi copiii acestora.
Articolul 4. Principiile de asigurare a drepturilor copilului
Respectarea şi garantarea drepturilor copilului se realizează conform următoarelor principii:
a) respectarea şi promovarea cu prioritate a interesului superior al copilului;
b) egalitatea de şanse şi nediscriminarea;
c) respectarea priorităţii privind creşterea şi educarea copilului în familie;
d) dreptul prioritar al părinţilor de a-şi educa copiii conform propriilor convingeri şi responsabilizarea părinţilor cu privire la exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor părinteşti;
e) asistenţa individualizată a fiecărui copil;
f) respectarea demnităţii copilului;
g) ascultarea opiniei copilului şi luarea în considerare a acesteia, ţinând cont de vârsta şi de gradul său de maturitate;
h) asigurarea continuităţii în îngrijirea, creşterea şi educarea copilului, ţinând cont de originea sa etnică, religioasă, culturală şi lingvistică, în cazul luării unei măsuri de protecţie;
i) celeritate în luarea oricărei decizii cu privire la copil;
j) asigurarea protecţiei împotriva abuzului, neglijării, exploatării şi oricărei forme de violenţă asupra copilului.
Articolul 5. Garantarea drepturilor copilului de către stat
(1) Statul garantează fiecărui copil dreptul la un nivel de viaţă adecvat dezvoltării sale fizice, intelectuale, spirituale şi sociale.
(2) Statul asigură dreptul copiilor la un mediu curat şi sănătos, prin integrarea acestuia în toate deciziile referitoare la copii, inclusiv în politicile legate de educaţie, petrecerea timpului liber, joc, accesul la spaţii verzi, protecţia copilului, sănătatea şi migraţia copiilor.
(3) Statul are obligaţia de a preveni şi a remedia impactul factorilor de mediu asupra calităţii vieţii şi drepturilor copiilor, chiar şi atunci când astfel de pericole sunt în afara controlului uman.
(4) Statul are obligaţia de a aloca resurse financiare, umane, tehnologice, instituţionale şi informaţionale pentru realizarea drepturilor copiilor în raport cu mediul înconjurător.
(5) Statul susţine reprezentanţii legali/responsabilii legali ai copiilor în vederea asigurării creşterii, educaţiei şi dezvoltării armonioase a copiilor.
(6) Statul asigură protecţia copilului şi garantează respectarea tuturor drepturilor acestuia prin intermediul instituţiilor sale şi al autorităţilor publice cu atribuţii în acest domeniu.
(7) Statul este responsabil de elaborarea şi implementarea cadrului normativ naţional privind protecţia drepturilor copilului în conformitate cu Convenţia Naţiunilor Unite cu privire la drepturile copilului şi cu prezenta lege. Autorităţile statului, în limita competenţelor lor, realizează politica de stat privind protecţia drepturilor copilului şi promovează un mediu adecvat dezvoltării acestuia.
Capitolul II
DREPTURILE FUNDAMENTALE ALE COPILULUI
Articolul 6. Dreptul la viaţă, la supravieţuire şi la dezvoltare
(1) Statul garantează dreptul copilului la viaţă şi la inviolabilitatea fizică şi psihică.
(2) Niciun copil nu poate fi supus torturii, pedepselor ori tratamentelor crude, inumane sau degradante.
Articolul 7. Dreptul copilului la nume şi la cetăţenie
(1) Fiecare copil are dreptul la un nume şi este înregistrat în condiţiile prevăzute de lege.
(2) Fiecare copil are dreptul la cetăţenie. Temeiul şi condiţiile de dobândire şi de schimbare a cetăţeniei copilului sunt stabilite de legislaţie.
(3) Copilul are dreptul de a-şi păstra cetăţenia, numele şi relaţiile de familie în condiţiile prevăzute de lege, fără nicio ingerinţă.
(4) Dacă se constată că un copil este lipsit, în mod ilegal, de elementele constitutive ale identităţii sale sau de unele dintre acestea, autorităţile au obligaţia să ia de urgenţă toate măsurile necesare în vederea restabilirii identităţii copilului.
Articolul 8. Dreptul copilului la familie
(1) Fiecare copil are dreptul să locuiască într-o familie, să îşi cunoască părinţii, să beneficieze de grija lor şi să coabiteze cu aceştia.
(2) Răspunderea pentru creşterea copilului şi pentru asigurarea dezvoltării acestuia le revine în primul rând părinţilor sau, după caz, reprezentanţilor legali/responsabililor legali ai acestuia. Ambii părinţi au o răspundere comună pentru creşterea, educarea şi întreţinerea copilului.
(3) Statul întreprinde măsurile necesare în vederea susţinerii reprezentanţilor legali/responsabililor legali ai copiilor în exercitarea obligaţiilor lor.
(4) Statul asigură ca niciun copil să nu fie separat de familia sa împotriva voinţei lui, cu excepţia cazurilor în care despărţirea de un părinte sau de ambii părinţi este necesară în interesul superior al copilului.
(5) Copilul are dreptul de a menţine relaţii personale şi contacte directe cu părinţii, rudele şi cu alte persoane faţă de care a dezvoltat legături de ataşament, în cazul în care acest lucru nu contravine interesului superior al copilului.
(6) Reprezentantul legal/responsabilul legal al copilului nu poate împiedica relaţiile personale ale copilului cu bunicii, cu fraţii şi surorile sau cu alte persoane apropiate copilului, cu excepţia cazurilor în care comunicarea copilului cu rudele contravine interesului superior al acestuia.
Articolul 9. Dreptul copilului care locuieşte separat de unul dintre părinţi sau de ambii părinţi
(1) Copilul separat de un părinte sau de ambii părinţi are dreptul să întreţină relaţii personale şi contacte directe regulate cu cei doi părinţi ai săi, dacă aceasta nu contravine intereselor lui.
(2) Statul întreprinde măsurile necesare pentru a combate acţiunile ilegale de deplasare a copilului într-un alt stat şi asigură identificarea şi returnarea copilului răpit în statul reşedinţei sale obişnuite.
Articolul 10. Dreptul copilului la protecţie specială din partea statului în cazul separării de familie
(1) Orice copil care este, temporar sau definitiv, separat de mediul său familial sau care, în interes propriu, nu poate fi lăsat să locuiască în acest mediu are dreptul la protecţie specială din partea statului.
(2) Statul asigură integrarea/reintegrarea copilului în familia sa, iar în cazul în care aceasta contravine interesului superior al copilului, statul întreprinde toate măsurile pentru a-i oferi copilului o formă de protecţie alternativă familiei, dezvoltând diverse tipuri de servicii de plasament, conform prevederilor legislaţiei.
(3) Statul asigură măsuri de protecţie socială specială pentru copiii separaţi de mediul familial şi plasaţi în diverse forme de plasament.
(4) Statul promovează adopţia naţională a copiilor cu statut de copil adoptabil de către cetăţenii Republicii Moldova, indiferent de domiciliul acestora, iar în cazul în care acest lucru nu poate fi realizat, statul întreprinde măsurile necesare pentru adopţia internaţională a copilului, cu asigurarea continuităţii în îngrijirea şi educarea lui, având în vedere originea sa etnică, culturală şi lingvistică.
Articolul 11. Dreptul copilului la un nivel de trai decent
(1) Copilul are dreptul de a beneficia de un nivel de trai care să permită dezvoltarea lui fizică, mentală, spirituală, morală şi socială.
(2) Părinţilor sau reprezentantului legal/responsabilului legal al copilului le revine responsabilitatea de a asigura cele mai bune condiţii de viaţă pentru creşterea şi dezvoltarea acestuia, conducându-se în primul rând de interesul superior al copilului.
(3) Statul acordă, în limita mijloacelor financiare disponibile, sprijin financiar reprezentanţilor legali/responsabililor legali ai copiilor pentru creşterea şi educaţia acestora, de asemenea garantează stabilirea şi achitarea prestaţiilor în cuantumul corespunzător, astfel încât să fie asigurată bunăstarea fiecărui copil.
Articolul 12. Dreptul copilului la sănătate
(1) Statul asigură fiecărui copil dreptul de a beneficia de metode de profilaxie, de tratament şi de recuperare la cele mai înalte standarde posibile pentru a atinge cea mai bună stare de sănătate, cu respectarea interesului superior al copilului.
(2) Accesul prioritar al copiilor la asistenţa medicală de toate nivelurile este garantat de stat.
(3) Statul, prin intermediul politicilor sale şi în condiţiile legii, asigură adoptarea tuturor măsurilor necesare pentru:
a) a preveni şi a reduce mortalitatea infantilă şi mortalitatea copiilor cu vârsta de până la 5 ani;
b) a asigura şi dezvolta servicii medicale primare şi comunitare pentru copii;
c) a asigura femeile aflate în perioada antenatală, intra şi postnatală cu asistenţă medicală gratuită;
d) a proteja sănătatea copilului prin programe de imunizare;
e) a elabora şi implementa acţiuni de informare şi asistenţă a părinţilor privind creşterea şi dezvoltarea copilului.
Articolul 13. Drepturile copiilor cu dizabilităţi
(1) Statul le asigură copiilor cu dizabilităţi, în egală măsură cu alţi copii, dreptul la protecţie socială, la asistenţă medicală, la reabilitare, la educaţie, la muncă, de acces la mediul fizic, la tehnologiile şi sistemele informaţionale şi de comunicare, precum şi la alte utilităţi şi servicii la care are acces publicul larg, pentru ca aceştia să se poată bucura de o viaţă decentă în condiţii care să le faciliteze participarea activă la viaţa socială.
(2) Statul încurajează şi asigură o atenţie specială copiilor cu dizabilităţi, părinţilor şi reprezentanţilor legali/responsabililor legali ai acestora, oferindu-le ajutorul adaptat situaţiei în care se află.
(3) Statul întreprinde măsurile necesare pentru a asigura dezinstituţionalizarea copiilor cu dizabilităţi, inclusiv prin activităţi intersectoriale de prevenire a riscurilor de plasare a copiilor în instituţii de tip rezidenţial, precum şi dezvoltarea unor servicii pentru susţinerea acestor copii.
(4) Statul promovează schimburile de informaţii în domeniul profilaxiei şi tratamentului, dezvoltării psihice şi fizice a copiilor cu dizabilităţi, inclusiv prin difuzarea de informaţii privind metodele de recuperare, serviciile de educare şi de formare profesională, de asemenea asigură accesul la aceste informaţii, în scopul consolidării capacităţilor copiilor cu dizabilităţi.
Articolul 14. Dreptul copilului la educaţie
(1) Fiecare copil are dreptul de a primi o educaţie care să-i permită dezvoltarea în condiţii nediscriminatorii a aptitudinilor şi a personalităţii sale.
(2) Prin autorităţile şi instituţiile din domeniul educaţiei, statul garantează dreptul copilului la educaţie, inclusiv prin măsuri ce:
a) asigură organizarea unei educaţii incluzive eficiente, orientată spre necesităţile individuale ale fiecărui copil, inclusiv prin susţinerea copiilor cu cerinţe educaţionale speciale;
b) facilitează accesul de calitate al tuturor copiilor la educaţia preşcolară şi la învăţământul general obligatoriu şi gratuit;
c) încurajează diferite forme de învăţământ secundar, atât general cât şi profesional;
d) asigură accesul tuturor copiilor la învăţământul superior, în funcţie de capacităţile fiecăruia, prin toate mijloacele adecvate;
e) asigură dezvoltarea programelor de educaţie pentru părinţii tineri, inclusiv în vederea prevenirii violenţei în familie;
f) permit identificarea copiilor cu probleme de absenteism şcolar nemotivat, reintegrarea acestora în procesul educaţional şi reducerea ratei de abandon şcolar;
g) asigură cursuri speciale de pregătire pentru copiii care au abandonat şcoala, în vederea reintegrării lor în sistemul naţional de învăţământ.
(3) Copiii cu cerinţe educaţionale speciale au dreptul la instruire în condiţii egale cu toţi copiii, beneficiind de asistenţă suplimentară şi acomodare rezonabilă în procesul educaţional, conform legislaţiei.
(4) Statul asigură fiecărui copil dreptul la educaţie într-un mod compatibil cu demnitatea acestuia ca fiinţă umană şi în conformitate cu standardele tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte.
Articolul 15. Dreptul copilului la opinie
(1) Statul garantează copilului dreptul de a-şi exprima liber opinia asupra oricărei probleme care îl priveşte. Opinia copilului va fi luată în considerare în mod obligatoriu, ţinându-se cont de vârsta lui şi gradul lui de maturitate, dacă aceasta nu contravine intereselor lui.
(2) Statul garantează copilului posibilitatea de a fi audiat în cursul dezbaterilor judiciare sau administrative care îl privesc, fie direct, fie printr-un reprezentant împuternicit în mod corespunzător, în conformitate cu legislaţia.
(3) Niciun copil nu poate fi constrâns să împărtăşească o opinie sau alta.
(4) Copilul are dreptul să solicite asistenţa instituţiilor sau a persoanelor cărora le-a fost atribuită protecţia sa pentru a-şi exprima opinia în mod liber.
(5) Statul asigură ca participarea copiilor să fie sistematică şi incluzivă, cu un accent deosebit pe copiii aflaţi în situaţii de dificultate.
(6) Prin programele sale de formare iniţială şi continuă, prin campaniile de educaţie şi conştientizare a publicului, statul sprijină dezvoltarea sistematică a capacităţilor pentru a promova participarea copiilor în toate domeniile care îi vizează.
(7) Statul oferă suport autorităţilor locale şi organizaţiilor societăţii civile în vederea promovării participării copiilor în toate domeniile care îi vizează.
(8) Statul recunoaşte, susţine şi promovează conceptul de copii în calitate de apărători ai drepturilor omului, protejându-i în mod eficient în exercitarea drepturilor lor şi în activitatea în domeniul drepturilor omului, creând toate condiţiile adecvate şi necesare pentru a împuternici copiii care acţionează sau aspiră să acţioneze ca apărători ai drepturilor omului, să îşi exprime opinia, să fie auziţi, să participe la luarea deciziilor şi să îşi exercite libertăţile, drepturile civile şi politice.
Articolul 16. Dreptul copilului la libera exprimare
(1) Dreptul la libertatea de exprimare cuprinde libertatea copilului de a căuta, a primi şi a difuza informaţii şi idei de orice natură în formă verbală, scrisă sau prin orice alte mijloace, la alegerea copilului.
(2) Reprezentantul legal/responsabilul legal al copilului are obligaţia de a-l asigura cu informaţii, explicaţii şi sfaturi în funcţie de vârsta şi gradul de înţelegere al acestuia, de asemenea de a-i permite să îşi exprime punctul de vedere, ideile şi opiniile.
(3) Exercitarea acestui drept poate fi supusă restricţiilor în cazul în care este necesară respectarea drepturilor altora sau pentru protecţia securităţii naţionale, a ordinii publice, a sănătăţii şi a moralei publice.
Articolul 17. Dreptul copilului la libertatea de gândire, de conştiinţă şi de religie
(1) Copilul are dreptul la libertatea de gândire, de conştiinţă şi de religie.
(2) Statul respectă dreptul copilului la libertatea de gândire, de conştiinţă şi de religie, care nu poate fi încălcat sub nicio formă.
(3) Părinţii, reprezentanţii legali/responsabilii legali ai copilului îl îndrumă, potrivit propriilor convingeri, în alegerea unei religii, ţinând cont de opinia, vârsta şi gradul de maturitate ale copilului, fără a-l putea obliga să adere la o anumită religie sau la un anumit cult religios.
(4) Niciun copil nu poate fi constrâns să adere la o religie sau alta contrar convingerilor lui. Libertatea de conştiinţă a copilului este garantată de stat, aceasta trebuie să se manifeste în spiritul toleranţei religioase şi al respectului reciproc.
(5) Libertatea copilului de a-şi manifesta religia sau convingerile nu poate fi supusă decât restricţiilor care sunt necesare pentru protecţia securităţii publice, ordinii publice, sănătăţii şi moralei publice sau pentru protecţia libertăţilor şi drepturilor fundamentale ale altor persoane.
Articolul 18. Dreptul copilului la informaţie şi la dezvoltarea capacităţilor intelectuale
(1) Statul recunoaşte importanţa mijloacelor de informare în masă şi asigură ca copilul să aibă acces la sursele de informare şi cele materiale care să-i asigure bunăstarea socială, spirituală şi morală, precum şi sănătatea fizică şi mentală.
(2) Statul asigură dezvoltarea mijloacelor de informare în masă care prezintă o utilitate socială şi culturală pentru copil.
(3) Statul asigură, prin aprobarea standardelor corespunzătoare, ca fiecare copil să fie protejat de orice informaţie ce contravine interesului superior al acestuia.
(4) Statul le asigură tuturor copiilor posibilităţi şi condiţii egale pentru însuşirea valorilor culturale, susţine înfiinţarea diferitor instituţii de stat şi organizaţii necomerciale care contribuie la dezvoltarea capacităţilor creative ale copiilor şi asigură accesul copiilor la acestea.
Articolul 19. Dreptul copilului la asociere şi la întruniri paşnice
(1) Copiii au dreptul de a se asocia în organizaţii necomerciale în conformitate cu prevederile legislaţiei.
(2) Copiii au dreptul la întruniri paşnice.
(3) Implicarea copiilor în activitatea partidelor politice şi asocierea lor în partide politice este interzisă.
Articolul 20. Dreptul copilului la muncă
(1) Copilul are dreptul la muncă independentă în corespundere cu posibilităţile sale de vârstă, starea sănătăţii sale şi pregătirea sa profesională, fiind remunerat în conformitate cu legislaţia muncii.
(2) Copiii sunt admişi la muncă, respectându-se condiţia şi bunăstarea fizică şi psihică ale acestora. Autorităţile statului asigură condiţii speciale de angajare şi de muncă pentru copii în conformitate cu prevederile legislaţiei.
(3) Statul protejează copilul de exploatarea economică şi, prin măsurile sale, nu permite constrângerea copilului la vreo muncă ce comportă vreun risc potenţial sau care este susceptibilă să-i compromită educaţia ori să dăuneze sănătăţii sale sau dezvoltării sale fizice, mentale, spirituale, morale ori sociale.
(4) Participarea la muncă a copiilor cu dizabilităţi se realizează prin asigurarea condiţiilor necesare şi adecvate de muncă, care vor respecta drepturile fundamentale ale acestor copii.
(5) Încadrarea forţată, sub orice formă, a copilului în câmpul muncii este interzisă şi se pedepseşte în conformitate cu prevederile legislaţiei.
Articolul 21. Dreptul copilului la odihnă şi timp liber
(1) Fiecare copil are dreptul la odihnă şi timp liber, are dreptul de a se juca şi de a participa la activităţi recreative proprii vârstei lui, de a participa liber la viaţa culturală şi artistică.
(2) Statul promovează şi asigură dezvoltarea instituţiilor extraşcolare – edificii sportive, stadioane, cluburi, tabere de odihnă etc. – ce contribuie la educaţia culturală, sportivă şi la divertismentul copiilor, stabileşte înlesniri pentru frecventarea instituţiilor de cultură, a celor sportive, recreative şi a bazelor de odihnă în timpul vacanţei.
Articolul 22. Dreptul copilului la apărarea onoarei şi demnităţii
(1) Fiecare copil are dreptul la apărarea onoarei şi demnităţii sale.
(2) Orice acţiune/inacţiune care lezează onoarea şi demnitatea copilului se pedepseşte în conformitate cu legislaţia.
Articolul 23. Dreptul copilului de a fi protejat de orice formă de violenţă, abuz, neglijare, exploatare sau trafic
(1) Statul ocroteşte inviolabilitatea persoanei copilului şi întreprinde toate măsurile necesare pentru a preveni şi a proteja copilul faţă de orice formă de violenţă, abuz, neglijare, exploatare sau trafic în orice scop şi sub orice formă.
(2) Statul asigură dezvoltarea măsurilor de protecţie şi a programelor sociale în scopul prevenirii şi combaterii violenţei în familie şi a violenţei împotriva copilului.
(21) Statul asigură organizarea campaniilor de informare şi de sensibilizare, după caz, prin intermediul tehnologiilor informaţionale şi al comunicaţiilor electronice, precum şi a programelor de cercetare şi de educare, inclusiv prin cooperarea autorităţilor şi instituţiilor publice cu organizaţiile societăţii civile şi cu alte părţi interesate, cu scopul sensibilizării publicului larg şi al reducerii riscurilor pentru copii de a deveni victime ale oricărei forme de violenţă, abuz, neglijare, exploatare sau trafic.
(3) Statul asigură dezvoltarea unor servicii calificate adresate copiilor victime ale oricărei forme de violenţă, neglijare, exploatare sau abuz şi promovează reintegrarea socială a acestora.
(31) Statul, prin intermediul autorităţilor şi instituţiilor publice, întreprinde acţiuni pentru a interzice şi pentru a contracara diseminarea materialelor care promovează săvârşirea infracţiunilor contra familiei şi minorilor sau a contravenţiilor împotriva copiilor, precum şi organizarea călătoriilor, în scopuri comerciale sau necomerciale, în vederea săvârşirii infracţiunii prevăzute la art.171–1751, 2081–2085 din Codul penal nr.985/2002.
(4) Copilul are dreptul la repararea prejudiciului material şi moral cauzat prin vătămarea integrităţii sale corporale sau a sănătăţii, prin încălcarea drepturilor personale nepatrimoniale ca urmare a violenţei, neglijării, exploatării sau eschivării în orice alt mod a reprezentantului legal/responsabilului legal de a-şi exercita drepturile şi obligaţiile părinteşti, fapt care a prejudiciat viaţa şi sănătatea copilului, precum şi prin neîndeplinirea ori îndeplinirea necorespunzătoare de către o autoritate publică sau o instituţie a obligaţiei stabilite prin lege privind protecţia contra riscului de producere a unui anumit prejudiciu.
[Art.60 alin.(4) modificat prin Legea nr.5 din 12.02.2026, în vigoare 26.02.2026]
Articolul 24. Dreptul copilului de a fi protejat în cazul aplicării măsurilor de constrângere
(1) Statul apără dreptul copilului la libertatea personală.
(2) Reţinerea sau arestarea copilului este aplicată doar ca măsură excepţională şi numai în cazurile prevăzute de legislaţie. În cazul reţinerii sau arestării copilului, părinţii, reprezentantul legal/responsabilul legal sau persoana în grija căruia acesta se află sunt informaţi imediat.
(3) Copiii reţinuţi sau arestaţi sunt ţinuţi sub arest separat de adulţi şi de copiii condamnaţi.
(4) Statul asigură că niciun copil nu va fi pedepsit cu detenţie pe viaţă pentru infracţiunile pe care le-a comis.
(5) În procesul dezbaterilor judiciare în care figurează copiii este obligatorie participarea unui apărător, a reprezentantului legal al copilului şi a pedagogului/psihologului acestuia.
Articolul 25. Dreptul copilului de a fi protejat împotriva torturii, a pedepselor sau tratamentelor crude, inumane ori degradante
(1) Statul întreprinde toate măsurile necesare pentru a proteja copilul împotriva torturii, a pedepselor sau tratamentelor crude, inumane ori degradante.
(2) Orice copil privat de libertate este tratat cu omenie şi cu respectul datorat demnităţii persoanei umane şi de o manieră care să ţină seama de nevoile persoanelor de vârsta sa.
(3) Statul întreprinde măsurile necesare pentru a asigura restabilirea fizică, psihică şi reintegrarea socială a oricărui copil care a fost victima torturii sau a oricărei forme de pedeapsă sau tratament crud, inuman ori degradant, sau victima unui conflict armat.
Articolul 26. Dreptul copilului la spaţiu locativ
(1) Copiii au aceleaşi drepturi ca şi ceilalţi membri ai familiei la folosirea spaţiului locativ comun, inclusiv dreptul de a folosi şi a moşteni un bun al cărui proprietar este unul dintre părinţii sau reprezentantul legal al copilului.
(2) Autorităţile administraţiei publice locale asigură întreţinerea şi reparaţia locuinţelor copiilor care au statut de copil rămas temporar fără ocrotire părintească sau de copil rămas fără ocrotire părintească până la majorat.
(3) Copiilor rămaşi temporar fără ocrotire părintească sau rămaşi fără ocrotire părintească li se asigură respectarea dreptului patrimonial asupra locuinţei deţinute anterior de părinţii lor sau li se acordă în mod prioritar spaţiu locativ, conform prevederilor legislaţiei.
Articolul 27. Dreptul copilului la proprietate
Fiecare copil are dreptul la proprietate. Dreptul copilului la proprietate este garantat de stat. Copilul beneficiază de dreptul la proprietate în limitele şi în modul stabilite de legislaţie.
Articolul 28. Drepturile copiilor aflaţi în situaţii excepţionale
(1) Statul acordă asistenţă imediată şi gratuită copiilor aflaţi în situaţii excepţionale (accidente, calamităţi naturale, epidemii, război etc.) şi întreprinde măsuri prompte pentru evacuarea lor din zona de pericol şi integrarea/reintegrarea lor în mediul familial.
(2) În caz de pierdere a părinţilor ca urmare a unor accidente, calamităţi naturale, epidemii, războaie etc., copiii beneficiază de protecţie specială conform legislaţiei.
Articolul 29. Interzicerea implicării copiilor în acţiuni militare
Se interzice implicarea copiilor în acţiuni militare, precum şi propaganda războiului şi a violenţei în rândul copiilor.
Articolul 30. Dreptul copilului la azil
(1) Statul asigură dreptul fiecărui copil la azil în conformitate cu Legea nr.270/2008 privind azilul în Republica Moldova.
(2) Statul întreprinde măsurile necesare pentru a asigura protecţia şi asistenţa corespunzătoare pentru fiecare copil solicitant de azil sau beneficiar de protecţie internaţională, de protecţie temporară ori de azil politic, fie că este însoţit sau neînsoţit de reprezentantul lui legal.
Capitolul III
RĂSPUNDEREA, COLABORAREA DINTRE AUTORITĂŢI
ŞI CONTROLUL ASUPRA LEGII
Articolul 31. Răspunderea reprezentantului legal/responsabilului legal pentru copil
(1) Reprezentantul legal/responsabilul legal al copilului poartă răspundere pentru dezvoltarea fizică, intelectuală, spirituală şi integrarea socială a acestuia, ţinând cont în primul rând de interesele copilului, şi este pasibil de răspundere juridică pentru lăsarea în primejdie a copilului.
(2) Reprezentantul legal/responsabilul legal al copilului are obligaţia să colaboreze cu serviciile de asistenţă medicală pentru a asigura copilului cea mai bună stare de sănătate şi pentru a preveni situaţiile care pun în pericol viaţa, creşterea şi dezvoltarea acestuia.
(3) În cazul în care reprezentantul legal/responsabilul legal al copilului refuză să-i acorde asistenţă medicală, aceasta se acordă contrar voinţei reprezentantului legal/responsabilului legal, în special în cazuri urgente, în baza unei decizii a consiliului de medici, în vederea excluderii oricărui risc asupra vieţii şi sănătăţii copilului, astfel asigurând interesul superior al copilului, iar reprezentantul legal/responsabilul legal al acestuia poate fi tras la răspundere conform alin.(1).
(4) Dacă reprezentantul legal/responsabilul legal nu îşi îndeplineşte obligaţiile faţă de copil sau abuzează de drepturile acestuia, copilul are dreptul de a sesiza instituţiile competente pentru a-şi apăra drepturile şi interesele personale.
Articolul 32. Răspunderea pentru încălcarea prezentei legi
Încălcarea prevederilor prezentei legi atrage răspunderea disciplinară, civilă, contravenţională sau penală, în conformitate cu legislaţia.
Articolul 33. Colaborarea dintre autorităţi
(1) Statul asigură o colaborare deschisă şi eficientă între autorităţile şi instituţiile sale în vederea respectării drepturilor fiecărui copil, inclusiv prin aplicarea mecanismelor intersectoriale aprobate în acest scop.
(2) Statul asigură cooperarea cu instituţiile internaţionale în domeniul protecţiei drepturilor copilului prin intermediul structurilor statale şi nestatale, pentru a asigura respectarea drepturilor fiecărui copil.
(3) Dacă un acord internaţional la care Republica Moldova este parte conţine prevederi mai favorabile decât cele care se conţin în prezenta lege, se aplică normele tratatului internaţional.
Articolul 34. Controlul asupra aplicării prezentei legi
Controlul asupra aplicării prezentei legi se exercită de către autorităţile publice centrale şi locale, împuternicite în acest scop prin legislaţie.
Capitolul IV
DISPOZIŢII FINALE ŞI TRANZITORII
Articolul 35. Dispoziţii finale
(1) Prezenta lege intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
(2) La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă Legea nr.338/1994 privind drepturile copilului (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1995, nr.13, art.127), cu modificările ulterioare.
| PREŞEDINTELE PARLAMENTULUI | Igor GROSU |
| Nr.370. Chişinău, 30 noiembrie 2023. | |