Hotărâre nr. 371 din 08.06.2022
pentru modificarea Regulamentului privind expertiza tehnică în construcţii, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.936/2006
GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA
H O T Ă R Â R E
pentru modificarea Regulamentului privind expertiza tehnică în
construcţii, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.936/2006
nr. 371 din 08.06.2022
(în vigoare 10.09.2022)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr.170-176 art. 432 din 10.06.2022
* * *
Guvernul HOTĂRĂŞTE:
1. Regulamentul privind expertiza tehnică în construcţii, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.936/2006 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2006, nr.138-141, art.1025), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1) la punctul 2, după cuvântul "comunale" se introduce textul " , reţele (comunicaţii) inginereşti";
2) la punctul 5, cuvântul "faze" se substituie cu cuvântul "etape", iar după cuvântul "proiectare" se introduce textul " , executare (realizare)";
3) la punctul 6, textul " , persoanelor fizice şi juridice" se substituie cu cuvintele "şi organelor de drept";
4) punctele 11 şi 12 vor avea următorul cuprins:
"11. Supravegherea activităţilor privind efectuarea expertizelor tehnice ale construcţiilor este pusă în sarcina Organului central de specialitate al administraţiei publice în domeniul construcţiilor sau a autorităţii abilitate din subordinea acestuia.
12. Expertizele tehnice ale construcţiilor sau care au drept scop elaborarea proiectelor de reconstrucţie, extindere sau supraetajare a construcţiilor existente, precum şi a proiectelor de reutilare, schimbare a tehnologiei sau a destinaţiei se efectuează numai de experţi tehnici atestaţi ca persoane fizice sau ca angajaţi ai agenţilor economici cu activităţi în domeniul efectuării expertizelor tehnice. Expertizele tehnice ale construcţiilor pot fi efectuate de un grup de experţi tehnici atestaţi, cu atragerea altor specialişti atestaţi din domeniul construcţiilor şi a specialiştilor din alte domenii, în funcţie de necesitate.";
5) punctul 13 se abrogă;
6) punctul 16 va avea următorul cuprins:
"16. Expertiza tehnică repetată a unei construcţii poate fi efectuată de către un expert tehnic atestat/experţi tehnici atestaţi, la solicitarea proprietarilor, utilizatorilor de construcţii sau organelor de drept.";
7) punctul 22 se abrogă;
8) la punctul 23, alineatul întâi va avea următorul cuprins:
"Raportul de expertiză tehnică/avizul tehnic ce atestă gradul de executare a construcţiei se numerotează şi se semnează de către expert tehnic/experţi tehnici, cu aplicarea ştampilei personale a expertului tehnic atestat/experţilor tehnici atestaţi pe fiecare pagină a raportului/avizului, ultimul fiind înregistrat în registrele de evidenţă ale acestuia (acestora) sau ale agenţilor economici cu activităţi în domeniul efectuării expertizelor tehnice, conform modelelor din anexele nr.1 şi nr.2 la prezentul Regulament. Aceste date sunt transferate ulterior în registrul electronic şi se prezintă trimestrial, până la data de 10 a următoarei luni, Organului central de specialitate al administraţiei publice în domeniul construcţiilor sau autorităţii abilitate din subordinea acestuia, pentru publicare pe pagina sa web oficială.";
9) punctul 231 va avea următorul cuprins:
"231. Organul central de specialitate al administraţiei publice în domeniul construcţiilor sau autoritatea abilitată din subordinea acestuia va publica trimestrial pe pagina sa web oficială informaţia privind expertizele tehnice ale construcţiilor şi informaţia ce atestă gradul de executare a construcţiei.";
10) punctul 26:
se completează cu litera g) cu următorul cuprins:
"g) calcule întemeiate";
se completează cu următorul alineat:
"În ceea ce priveşte conţinutul-cadru precizat, raportul de expertiză tehnică poate fi completat cu alte aspecte/investigaţii/analize considerate indispensabile de către expertul tehnic pentru fundamentarea deciziei.";
11) la punctul 37, după cuvântul "locale" se introduce textul " , proprietarilor, utilizatorilor de construcţii";
12) la punctul 38, după cuvintele "în scopul" se introduce textul "prezentării propunerilor de politici în domeniul construcţiilor,".
2. Prezenta hotărâre intră în vigoare la expirarea a 3 luni de la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
| PRIM-MINISTRU | Natalia GAVRILIŢA |
| Contrasemnează: | |
| Viceprim-ministru, | |
| ministrul infrastructurii | |
| şi dezvoltării regionale | Andrei Spînu |
| Nr.371. Chişinău, 8 iunie 2022. | |