Lege nr. 375 din 29.12.2022
pentru modificarea Regulamentului Parlamentului adoptat prin Legea nr.797/1996
PARLAMENTUL REPUBLICII MOLDOVA
L E G E
pentru modificarea Regulamentului Parlamentului,
adoptat prin Legea nr. 797/1996
nr. 375 din 29.12.2022
(în vigoare 20.02.2023)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr.13-16 art. 45 din 20.01.2023
* * *
Parlamentul adoptă prezenta lege organică.
Articol unic. – Regulamentul Parlamentului, adoptat prin Legea nr.797/1996 (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.50, art.237), cu modificările ulterioare, se completează cu articolul 581 cu următorul cuprins:
"Articolul 581. Avizarea de către Adunarea Populară a unităţii teritoriale autonome Găgăuzia a proiectelor de acte normative
(1) Proiectele de acte normative care vizează statutul unităţii teritoriale autonome Găgăuzia şi/sau atribuţiile autorităţilor acesteia se remit spre avizare Adunării Populare a unităţii teritoriale autonome Găgăuzia.
(2) Neprezentarea avizului în termen de cel mult 30 de zile sau într-un termen mai restrâns, stabilit de Preşedintele Parlamentului, nu împiedică examinarea proiectului de act normativ de către Parlament.
(3) În cazul în care comisia permanentă sesizată în fond organizează audieri publice cu privire la proiectul de act normativ care vizează statutul unităţii teritoriale autonome Găgăuzia şi/sau atribuţiile autorităţilor acesteia, la audieri se invită şi reprezentanţii Adunării Populare a unităţii teritoriale autonome Găgăuzia."
| PREŞEDINTELE PARLAMENTULUI | Igor GROSU |
| Nr.375. Chişinău, 29 decembrie 2022. | |