BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

379/04.05.99 Hotărîre cu privire la investiţiile capitale pe anul 1999

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
04.05.1999

GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA

H O T Ă R Î R E

cu privire la investiţiile capitale pe anul 1999

nr. 379  din  04.05.99

 (în vigoare 13.05.1999) 

Monitorul Oficial al R.Moldova nr.48-49 art.368 din 13.05.1999

* * *

În scopul realizării prevederilor stipulate în articolul 39 din Legea bugetului pe anul 1999, nr.216-XIV din 12 decembrie 1998, Guvernul Republicii Moldova

HOTĂRĂŞTE:

1. Se aprobă Lista obiectelor şi volumul investiţiilor capitale finanţate în anul 1999 de la bugetul de stat, conform anexei.

2. Se stabileşte că stingerea datoriilor creditoare la obiectele incluse în programele investiţionale pe anii 1994-1998 se va efectua în baza prevederilor articolului 39, alin.(3) din Legea bugetului pe anul 1999.

3. Se permite Primăriei municipiului Chişinău să finanţeze cheltuielile pentru stingerea datoriilor creditoare la volumele de lucrări efectuate supra limitele prevăzute în programele investiţionale pe anii 1994-1998 din mijloacele bugetului municipiului Chişinău, fără a modifica relaţiile stabilite ale bugetului de stat cu bugetul municipiului Chişinău. În mod analogic se va efectua stingerea datoriei creditoare la volumele de lucrări valorificate în anul 1998 supra limitele stabilite prin Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr.1286 din 30 decembrie 1998 "Cu privire la redistribuirea limitelor investiţiilor capitale prevăzute în bugetul precizat pe anul 1998", beneficiari în construcţia cărora au fost autorităţile administraţiei publice locale.

4. Ministerul Finanţelor va efectua finanţarea volumelor de lucrări valorificate pe obiectele menţionate în punctul 1 al prezentei hotărîri, în corespundere cu limitele stabilite pentru ele, şi va exercita un control riguros asupra utilizării eficiente a mijloacelor, conform destinaţiei.

5. Beneficiarii:

în termen de o săptămînă vor aduce la cunoştinţă întreprinderilor din subordine lista obiectelor menţionate în punctul 1 al prezentei hotărîri, pentru încheierea contractelor de antrepriză;

în comun cu organizaţiile de antrepriză, vor examina, în termen de două săptămîni de la primirea listei obiectelor, starea de lucruri la fiecare obiect la care lucrările au fost suspendate şi, în termen de o lună, le vor asigura paza, conform actului de predare-primire;

referitor la obiectele date în exploatare, vor prezenta, în modul stabilit, Departamentului privatizării şi administrării proprietăţii de stat pe lîngă Ministerul Economiei şi Reformelor materialele necesare pentru înregistrarea proprietăţii de stat.

6. Se stabileşte că:

cererile ministerelor, departamentelor, autorităţilor administraţiei publice locale şi altor beneficiari privind alocarea suplimentară de investiţii capitale în anul 1999 din bugetul de stat nu vor fi examinate;

beneficiarii vor prezenta Ministerului Finanţelor, pînă la data de 15 a lunii următoare, informaţia privind valorificarea investiţiilor alocate de la bugetul de stat, detaliat pe obiecte.