Lege nr. 38 din 02.03.2023
pentru modificarea unor acte normative (privind regimul străinilor)
PARLAMENTUL REPUBLICII MOLDOVA
L E G E
pentru modificarea unor acte normative
(privind regimul străinilor)
nr. 38 din 02.03.2023
(în vigoare 05.05.2023)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr.113-116 art.176 din 05.04.2023
* * *
Parlamentul adoptă prezenta lege organică.
Art.I. – Legea nr.200/2010 privind regimul străinilor în Republica Moldova (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2010, nr.179–181, art.610), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1. Articolul 6 alineatul (1):
la litera b), după textul "sau pentru beneficiarii de protecţie umanitară," se introduce textul "ori confirmare a dreptului de aflare pe teritoriul Republicii Moldova,";
la litera c), cuvintele "şi fac dovada existenţei" se substituie cu textul " , precum şi dovada".
2. La articolul 16 alineatul (3), cuvintele "de misiunile diplomatice şi de oficiile consulare ale Republicii Moldova" se exclud.
3. La articolul 24 alineatul (2), cuvintele "Decizia privind refuzul de acordare a" se substituie cu cuvintele "Decizia de refuz privind acordarea".
4. La articolul 281 alineatul (4), litera b) va avea următorul cuprins:
"b) solicitantul prezintă actul ce atestă dreptul de proprietate sau de folosinţă asupra locuinţei;".
5. La articolul 30:
litera e) va avea următorul cuprins:
"e) străinii titulari ai unui permis de şedere sau ai unei vize valabile (cu excepţia vizei de tranzit), eliberate de unul dintre statele membre ale Uniunii Europene, de Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, Statele Unite ale Americii, Canada sau de alte state a căror listă este aprobată de Guvern, sau de statele părţi ale Acordului Schengen;"
articolul se completează cu litera j) cu următorul cuprins:
"j) străinii care deţin funcţia de consul onorific al Republicii Moldova."
6. La articolul 31:
alineatul (1) va avea următorul cuprins:
"(1) Dreptul de şedere provizorie în Republica Moldova se acordă în baza vizei de lungă şedere, la solicitarea străinului, în scopul pentru care a fost eliberată în condiţiile art.19, cu excepţia cazurilor prevăzute la art.361, 421, 422, 87 şi cap. IV1."
la alineatul (2), litera f) va avea următorul cuprins:
"f) pentru alte scopuri, neprevăzute de prezenta lege, în cazul în care prezenţa străinului nu contravine legislaţiei Republicii Moldova sau activitatea lui pe teritoriul Republicii Moldova este necesară în interes public sau de securitate naţională. Pentru astfel de situaţii, cererile de acordare/prelungire a dreptului de şedere provizorie vor fi examinate de către Comisia specială, prevăzută la art.43;".
7. La articolul 32:
alineatele (1) şi (2) vor avea următorul cuprins:
"(1) Pentru acordarea dreptului de şedere provizorie, străinul trebuie să depună la autoritatea competentă pentru străini o cerere în acest sens cu cel puţin 30 de zile calendaristice, iar cetăţenii Uniunii Europene – cu cel puţin 15 zile calendaristice, înainte de expirarea termenului pentru care li s-a acordat dreptul de aflare.
(2) Cererea de acordare a dreptului de şedere provizorie va fi însoţită de următoarele acte:
a) paşaportul naţional în original şi în copie, în al cărui temei străinul a intrat pe teritoriul Republicii Moldova;
b) actul ce atestă dreptul de proprietate sau de folosinţă asupra locuinţei de pe teritoriul Republicii Moldova;
c) dovada asigurării medicale şi a mijloacelor de întreţinere;
d) actele de stare civilă în original şi în copii;
e) certificatul de cazier judiciar sau un alt document cu aceeaşi valoare juridică, tradus şi legalizat/apostilat de autorităţile statului a cărui cetăţenie străinul o deţine. În cazul în care străinul are o şedere legală de cel puţin doi ani într-o altă ţară decât ţara a cărei cetăţenie o deţine, acesta urmează să prezinte certificatul de cazier judiciar sau un alt document cu aceeaşi valoare juridică, eliberat de autorităţile statului de reşedinţă, tradus şi legalizat/apostilat, precum şi documentul ce confirmă dreptul de şedere."
articolul se completează cu alineatele (21) şi (22) cu următorul cuprins:
"(21) Cererea de acordare a dreptului de şedere provizorie pentru cetăţenii Uniunii Europene este însoţită de următoarele acte:
a) actul de identitate naţional în original şi copie, în al cărui temei cetăţeanul Uniunii Europene a intrat pe teritoriul Republicii Moldova;
b) actul ce atestă dreptul de proprietate sau de folosinţă asupra locuinţei de pe teritoriul Republicii Moldova;
c) actele de stare civilă în original şi în copii;
d) certificatul de cazier judiciar sau un alt document cu aceeaşi valoare juridică. În cazul în care cetăţeanul Uniunii Europene are o şedere legală de cel puţin doi ani într-o altă ţară decât ţara a cărei cetăţenie o deţine, acesta urmează să prezinte certificatul de cazier judiciar eliberat de autorităţile statului de reşedinţă, precum şi documentul ce confirmă dreptul de şedere.
(22) Dacă în certificatul de cazier judiciar nu este indicat termenul de valabilitate, acesta se consideră valabil pentru o perioadă de 6 luni de la data eliberării."
alineatul (3) va avea următorul cuprins:
"(3) Termenul de examinare a cererii de acordare/prelungire a dreptului de şedere provizorie poate fi prelungit prin depunerea unei cereri, cu cel puţin 5 zile lucrătoare înainte de expirarea termenului de examinare a cererii de acordare/prelungire a dreptului de şedere provizorie, în care străinul indică motive justificate, necesare pentru emiterea deciziei de prelungire a termenului de examinare. Cererile de prelungire a termenului de examinare a cererii de acordare/prelungire a dreptului de şedere provizorie se soluţionează în modul stabilit la art.9–11 şi 60–64 din Codul administrativ nr.116/2018."
articolul se completează cu alineatele (31) şi (32) cu următorul cuprins:
"(31) Cererile de acordare a dreptului de şedere provizorie pot fi examinate şi în regim de urgenţă, în termen de 10 zile calendaristice.
(32) Cererile de acordare a dreptului de şedere provizorie pentru cetăţenii Uniunii Europene se examinează în termen de 15 zile calendaristice. Autoritatea competentă pentru străini emite o decizie de acordare a dreptului de şedere provizorie sau de refuz privind acordarea acestuia pentru cetăţenii Uniunii Europene."
articolul se completează cu alineatul (41) cu următorul cuprins:
"(41) În funcţie de motivul solicitării, dreptul de şedere provizorie pentru cetăţenii Uniunii Europene poate fi acordat pentru o perioadă de 5 ani, în cazul în care se solicită argumentat acest termen. În lipsa solicitării respective, dreptul de şedere provizorie se acordă în condiţiile prezentei legi."
alineatele (5)–(7) se abrogă.
8. Articolul 33:
la litera c), cuvintele "în perioada pentru care solicită prelungirea dreptului de şedere în Republica Moldova" se substituie cu textul " , care corespunde condiţiilor prevăzute la art.61 alin.(4)";
la litera f), cuvintele "face dovada spaţiului de locuit" se substituie cu cuvintele "prezintă actul ce atestă dreptul de proprietate sau de folosinţă asupra locuinţei".
9. La articolul 34:
alineatele (1) şi (2) vor avea următorul cuprins:
"(1) Solicitantul prelungirii dreptului de şedere provizorie, cu excepţia categoriilor de solicitanţi prevăzuţi la cap. IV1, trebuie să depună la autoritatea competentă pentru străini o cerere în acest sens cu cel puţin 30 de zile calendaristice, iar cetăţenii Uniunii Europene – cu cel puţin 15 zile calendaristice, înainte de expirarea termenului pentru care li s-a aprobat şederea.
(2) Solicitantul prevăzut la alin.(1) va depune cererea însoţită de actele prevăzute la art.32 alin.(2) şi (21). Cererea va fi soluţionată în termen de până la 30 de zile calendaristice, iar pentru cetăţenii Uniunii Europene – în termen de 15 zile calendaristice, de la data depunerii acesteia."
la alineatul (3), enunţul al doilea va avea următorul cuprins: "Neprezentarea în termen a străinului, din motive imputabile, poate constitui motiv de refuz pentru prelungirea dreptului de şedere provizorie."
alineatul (4) va avea următorul cuprins:
"(4) În termen de până la 30 de zile calendaristice de la data depunerii cererii prevăzute la alin.(1), autoritatea competentă pentru străini va emite o decizie de prelungire a dreptului de şedere provizorie sau de refuz privind prelungirea acestuia."
articolul se completează cu alineatul (41) cu următorul cuprins:
"(41) Cererile de prelungire a dreptului de şedere provizorie pot fi examinate şi în regim de urgenţă, în termen de 10 zile calendaristice."
alineatele (5) şi (6) se abrogă.
10. Legea se completează cu articolul 341 cu următorul cuprins:
"Articolul 341. Decizia de refuz privind acordarea sau prelungirea dreptului de şedere provizorie
(1) Decizia de refuz privind acordarea sau prelungirea dreptului de şedere provizorie se emite în cazul în care străinul:
a) nu întruneşte condiţiile de intrare în Republica Moldova, prevăzute la art.6 alin.(1) lit.a)–c) şi e)–g);
b) cade sub incidenţa uneia dintre condiţiile prevăzute la art.8 alin.(1) lit.b)– e) şi g)–l);
c) a prezentat documente întocmite cu abateri de la normele stabilite sau care conţin date false;
d) nu a achitat taxele de stat pentru acordarea sau prelungirea dreptului de şedere provizorie;
e) nu întruneşte sau nu a respectat condiţiile aferente scopului şederii, prevăzute la art.841 alin.(2);
f) nu respectă cerinţele prevăzute la art.61.
(2) Autoritatea competentă pentru străini comunică în scris solicitantului despre decizia de refuz privind acordarea sau prelungirea dreptului de şedere provizorie în Republica Moldova, în termen de 3 zile lucrătoare de la data emiterii deciziei, indicând motivele care au stat la baza acesteia.
(3) Decizia de refuz privind acordarea sau prelungirea dreptului de şedere provizorie în Republica Moldova poate fi contestată în modul stabilit de Codul administrativ."
11. La articolul 361 alineatul (4), după textul "în mod separat," se introduce textul "în funcţie de cota-parte din volumul investiţiilor,".
12. Articolul 38:
la alineatul (2):
litera c) va avea următorul cuprins:
"c) actul ce atestă dreptul de proprietate sau de folosinţă asupra locuinţei;"
la litera e), textul " , autentificată notarial," se exclude;
la alineatul (4), litera c) va avea următorul cuprins:
"c) solicitantul prezintă actul ce atestă dreptul de proprietate sau de folosinţă asupra locuinţei;".
13. Articolul 381:
la alineatul (2) litera c), textul " , autentificată notarial," se exclude;
alineatul (5) va avea următorul cuprins:
"(5) Dreptul de şedere provizorie pentru reîntregirea familiei cu cetăţeni ai Republicii Moldova se acordă, individual, fiecărui membru de familie pentru o perioadă de 3 ani."
articolul se completează cu alineatul (6) cu următorul cuprins:
"(6) Dreptul de şedere provizorie pentru reîntregirea familiei cu cetăţeni ai Republicii Moldova se prelungeşte, individual, fiecărui membru de familie pentru perioade a câte 5 ani."
14. La articolul 41:
alineatul unic devine alineatul (1);
articolul se completează cu alineatele (2) şi (3) cu următorul cuprins:
"(2) Pentru prelungirea dreptului de şedere provizorie pentru activităţi umanitare şi de voluntariat se prezintă raportul anual de activitate al organizaţiei.
(3) Dreptul de şedere provizorie pentru activităţi umanitare şi de voluntariat se prelungeşte pentru o perioadă cumulativă de până la 3 ani dacă străinul întruneşte condiţiile prevăzute la alin.(1)."
15. La articolul 42 alineatul (1) litera b), cuvântul "face" se substituie cu cuvântul "prezintă".
16. Articolul 43 va avea următorul cuprins:
"Articolul 43. Acordarea şi prelungirea dreptului de şedere provizorie în alte cazuri
(1) Dreptul de şedere provizorie poate fi acordat sau prelungit străinului:
a) care are dreptul la dobândirea cetăţeniei Republicii Moldova prin recunoaştere sau redobândire;
b) pentru alte activităţi/scopuri decât cele prevăzute în prezentul capitol şi care nu contravin legislaţiei Republicii Moldova, dacă străinul prezintă dovezi ce justifică prezenţa sa pe teritoriul Republicii Moldova şi respectă condiţiile prevăzute la art.32 sau 33, după caz;
c) la demersul Preşedintelui Republicii Moldova, Parlamentului sau al Guvernului, al autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, al misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare acreditate în Republica Moldova şi al organelor de drept, în condiţiile legii. Formatul şi conţinutul demersului se stabilesc de către autoritatea competentă pentru străini.
(2) Cererile depuse de către străini pentru acordarea sau prelungirea dreptului de şedere provizorie în alte cazuri se examinează în cadrul Comisiei speciale, instituită de către autoritatea competentă pentru străini, cu excepţia situaţiilor prevăzute la alin.(1) lit.a) şi c). În urma examinării cererii, decizia se emite în condiţiile prezentei legi.
(3) Comisia specială activează în baza regulamentului aprobat prin ordinul conducătorului autorităţii competente pentru străini."
17. Articolul 431:
la alineatul (6) litera a), textul "cu cel puţin 30 de zile" se substituie cu textul "cu cel puţin 15 zile";
la alineatul (7), litera a) se completează cu textul " , cu excepţia cazurilor prevăzute la art.436, 438 şi 4310– 4312";
la alineatul (8), litera o) va avea următorul cuprins:
"o) titularii dreptului de şedere provizorie pentru activităţi religioase;"
articolul se completează cu alineatele (91) şi (101) cu următorul cuprins:
"(91) Dreptul de şedere în scop de muncă nu se acordă străinilor minori."
"(101) Străinii sosiţi la muncă în baza contractelor individuale de muncă pot ocupa exclusiv locurile de muncă vacante, anunţate şi înregistrate de către beneficiarul solicitant. Beneficiarul solicitant are dreptul să detaşeze prin ordin lucrătorul străin la alt loc de muncă/altă întreprindere dacă este conducătorul acesteia."
18. Articolul 432:
la alineatul (2) litera d) şi alineatul (3), după cuvintele "certificatul de cazier judiciar" se introduce textul "sau un alt document cu aceeaşi valoare juridică,";
alineatul (4) se completează cu cuvintele "sau a unui alt document cu aceeaşi valoare juridică";
alineatul (5) va avea următorul cuprins:
"(5) Demersul pentru acordarea sau prelungirea dreptului de şedere provizorie în scop de muncă, însoţit de actele necesare, se depune la ghişeul unic personal de către beneficiarul solicitant, cu prezenţa fizică sau prin intermediul serviciilor web, ori de către reprezentantul legal al acestuia."
la alineatul (8), cuvintele "cel mult" se exclud;
articolul se completează cu alineatul (81) cu următorul cuprins:
"(81) În cazul rezilierii contractului individual de muncă înainte de termen, beneficiarul solicitant, în decurs de 5 zile lucrătoare, informează autoritatea competentă pentru străini în vederea revocării dreptului de şedere."
19. Articolul 433:
denumirea articolului va avea următorul cuprins:
"Articolul 433. Decizia de refuz privind acordarea sau prelungirea dreptului de şedere provizorie în scop de muncă";
la alineatul (1):
în partea introductivă, cuvintele "Decizia privind refuzul acordării sau prelungirii" se substituie cu cuvintele "Decizia de refuz privind acordarea sau prelungirea";
la litera d), cuvintele "de insolvabilitate sau" se exclud;
alineatul (2) va avea următorul cuprins:
"(2) Autoritatea competentă pentru străini comunică în scris beneficiarului solicitant despre decizia de refuz privind acordarea sau prelungirea dreptului de şedere provizorie în Republica Moldova, în termen de 3 zile lucrătoare de la data emiterii deciziei, indicând motivele care au stat la baza acesteia."
la alineatul (3), cuvintele "Decizia de respingere a cererii de acordare sau de prelungire a" se substituie cu cuvintele "Decizia de refuz privind acordarea sau prelungirea".
20. La articolul 434 alineatul (1) litera d), după cuvintele "certificatul de cazier judiciar" se introduce textul "sau un alt document cu aceeaşi valoare juridică,".
21. La articolul 436 alineatul (1), în partea introductivă, textul " , în ultimii 3 ani de gestiune," se exclude.
22. La articolul 439 alineatul (2) litera b), cuvintele "o copie de pe proiectul contractului individual de muncă" se substituie cu cuvintele "copia contractului individual de muncă".
23. Articolul 4314:
la alineatul (4), cuvântul "declaraţiei" se substituie cu cuvântul "actelor";
la alineatele (7)–(9), cuvintele "Decizia privind refuzul acordării" se substituie cu cuvintele "Decizia de refuz privind acordarea".
24. La articolul 45:
alineatul (1):
la litera c), cuvintele "face dovada faptului că deţine mijloace" se substituie cu cuvintele "prezintă dovada mijloacelor";
litera d) va avea următorul cuprins:
"d) prezintă actul ce atestă dreptul de proprietate sau de folosinţă asupra locuinţei;"
alineatul (3) se completează cu următorul enunţ: "Astfel de situaţii se examinează de către Comisia specială, prevăzută la art.43."
la alineatul (5), după cuvintele "prin recunoaştere" se introduc cuvintele "sau redobândire";
la alineatul (7):
partea introductivă va avea următorul cuprins:
"Dreptul de şedere permanentă încetează:";
litera b) se completează cu cuvintele "sau în cazul obţinerii unui drept de şedere permanentă pe teritoriul unui alt stat";
la litera c), textul "în o perioadă mai mare de 12 luni consecutive" se substituie cu textul "o perioadă de 36 de luni consecutive";
alineatul (71) se abrogă.
25. Articolul 46:
la alineatul (2):
literele c) şi d) vor avea următorul cuprins:
"c) actul ce atestă dreptul de proprietate sau de folosinţă asupra locuinţei;
d) dovada mijloacelor de întreţinere;"
la litera e), cuvintele "cazierul judiciar" se substituie cu cuvintele "certificatul de cazier judiciar";
la alineatul (3), cuvintele "o decizie privind acordarea sau refuzul acordării dreptului de şedere permanentă" se substituie cu cuvintele "o decizie de acordare a dreptului de şedere permanentă sau de refuz privind acordarea acestuia".
26. Articolul 47 va avea următorul cuprins:
"Articolul 47. Refuzul privind acordarea dreptului de şedere permanentă
(1) În cazul în care, după examinarea cererii de acordare a dreptului de şedere permanentă în Republica Moldova, se constată că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art.45 şi 46 alin.(1) şi (2), autoritatea competentă pentru străini emite decizia de refuz privind acordarea acestui drept.
(2) Autoritatea competentă pentru străini comunică solicitantului în scris, în termen de 10 zile lucrătoare, decizia de refuz privind acordarea dreptului de şedere permanentă în Republica Moldova, precum şi motivele care au stat la baza deciziei.
(3) Decizia de refuz privind acordarea dreptului de şedere permanentă în Republica Moldova poate fi contestată în conformitate cu prevederile Codului administrativ.
(4) Străinilor cărora li s-a refuzat acordarea dreptului de şedere permanentă în Republica Moldova li se poate acorda, la cerere, drept de şedere provizorie conform situaţiei anterioare depunerii cererii de acordare a dreptului de şedere permanentă, cu îndeplinirea condiţiilor legale în acest sens.
(5) Cererea repetată privind acordarea dreptului de şedere permanentă în Republica Moldova poate fi depusă după înlăturarea motivelor care au stat la baza deciziei de refuz privind acordarea acestui drept."
27. Articolul 52:
la alineatul (1) litera a), cuvintele "în maximum" se substituie cu cuvintele "în termen de";
la alineatul (3) enunţul al doilea, cuvintele "Decizia privind prelungirea termenului de părăsire a teritoriului Republicii Moldova sau privind refuzul prelungirii" se substituie cu cuvintele "Decizia de prelungire a termenului de părăsire a teritoriului Republicii Moldova sau de refuz privind prelungirea".
28. La articolul 581, literele c) şi d) vor avea următorul cuprins:
"c) acesta nu prezintă actul ce atestă dreptul de proprietate sau de folosinţă asupra locuinţei de pe teritoriul Republicii Moldova;
d) acesta nu poate confirma identitatea sa;".
29. La articolul 60 alineatul (1) litera g), după cuvintele "prin recunoaştere" se introduc cuvintele "sau redobândire".
30. Articolul 62 se completează cu alineatul (6) cu următorul cuprins:
"(6) Decizia instanţei de judecată privind aplicarea măsurii expulzării poate fi contestată în condiţiile Codului contravenţional sau ale Codului de procedură penală."
31. La articolul 77, cuvintele "face dovada identităţii şi a calităţii" se substituie cu cuvintele "confirmă identitatea şi statutul".
32. Articolul 84 va avea următorul cuprins:
"Articolul 84. Evidenţa şi perioada de aflare a străinilor pe teritoriul Republicii Moldova
(1) Evidenţa traversării de către străini a frontierei de stat este asigurată de Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră.
(2) Evidenţa străinilor pe teritoriul ţării se efectuează de către autoritatea competentă pentru străini prin introducerea informaţiilor în Sistemul informaţional integrat automatizat "Migraţie şi azil" şi, după caz, prin aplicarea menţiunii respective în documentele de călătorie sau prin eliberarea unei fişe de evidenţă, cu menţiunile corespunzătoare ale autorităţilor competente.
(3) Străinii care deţin viză şi cei care nu au obligaţia de a obţine viză de intrare în Republica Moldova pot intra pe teritoriul ţării şi se pot afla până la 90 de zile calendaristice în decursul oricărei perioade de 180 de zile calendaristice, ceea ce implică luarea în considerare a ultimei perioade de 180 de zile precedente fiecărei zile de şedere, dacă tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte nu prevăd altfel.
(4) În sensul aplicării dispoziţiilor alin.(2), data intrării se consideră ca fiind prima zi de aflare sau de şedere pe teritoriul Republicii Moldova, iar data ieşirii se consideră ca fiind ultima zi de aflare sau de şedere pe teritoriul Republicii Moldova.
(5) Perioadele de şedere şi de aflare autorizate în temeiul unui permis de şedere sau al unei vize nu sunt luate în considerare la calculul perioadei de şedere pe teritoriul Republicii Moldova în sensul alin.(2).
(6) Metodologia de calcul al perioadei de aflare a străinilor care intră pe teritoriul Republicii Moldova fără vize se aprobă de către ministrul afacerilor interne.
(7) Străinii aflaţi temporar în mod legal pot rămâne pe teritoriul Republicii Moldova numai până la data la care încetează dreptul de aflare stabilit prin viză, permis de şedere, confirmare a dreptului de aflare, ulterior aceştia fiind supuşi, după caz, condiţiilor generale de intrare, aflare sau şedere pe teritoriul Republicii Moldova."
33. În cuprinsul legii:
cuvintele "dovada spaţiului de locuit în Republica Moldova", la orice formă gramaticală, se substituie cu cuvintele "actul ce atestă dreptul de proprietate sau de folosinţă asupra locuinţei de pe teritoriul Republicii Moldova" la forma gramaticală corespunzătoare;
cuvintele "proiectul contractului individual de muncă", la orice formă gramaticală, se substituie cu cuvintele "copia contractului individual de muncă" la forma gramaticală corespunzătoare;
cuvintele "certificat de cazier judiciar al străinului", la orice formă gramaticală, se substituie cu cuvintele "certificat de cazier judiciar al străinului sau un alt document cu aceeaşi valoare juridică" la forma gramaticală corespunzătoare.
Art.II. – Legea nr.257/2013 privind resortisanţii statelor terţe care au obligaţia deţinerii unei vize şi resortisanţii statelor terţe care sunt exoneraţi de obligativitatea deţinerii unei vize la traversarea frontierei de stat a Republicii Moldova (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2014, nr.1–3, art.2), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1. Articolul 3 va avea următorul cuprins:
"Articolul 3. Exonerarea de obligativitatea deţinerii vizei
(1) Resortisanţii statelor şi regiunilor administrative speciale indicate în anexa nr.2 sunt exoneraţi de obligativitatea deţinerii unei vize la traversarea frontierei de stat a Republicii Moldova, având drept de şedere de până la 90 de zile în orice perioadă de 180 de zile, ceea ce implică luarea în considerare a ultimei perioade de 180 de zile precedente fiecărei zile de şedere.
(2) Posesorii documentelor de călătorie tip Laissez-Passer eliberate de către Organizaţia Naţiunilor Unite, Consiliul Europei, Uniunea Europeană, posesorii paşapoartelor diplomatice şi de serviciu ale Ordinului Suveran al Cavalerilor de Malta, posesorii titlurilor de călătorie ale Comitetului Internaţional al Crucii Roşii, posesorii documentelor de identitate oficiale/personale militare ale Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord, împreună cu ordinul individual de deplasare, membrii echipajelor şi însoţitorii de zbor ai aeronavelor care efectuează zboruri de urgenţă şi de salvare, precum şi alte persoane care acordă ajutor în caz de dezastre sau accidente, membrii echipajelor civile ale navelor, atunci când aceştia coboară pe uscat, care deţin un act de călătorie pentru personalul navigant, eliberat în conformitate cu Convenţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii nr.185 (revizuită) privind actele de identitate ale personalului navigant, adoptată la Geneva la 19 iunie 2003, ratificată de Parlamentul Republicii Moldova prin Legea nr.31/2006, Convenţia nr.108 a Organizaţiei Internaţionale a Muncii privind actele de identitate pentru personalul navigant, adoptată la Geneva la 13 mai 1958, ratificată prin Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova nr.600/1999, posesorii documentelor de călătorie eliberate de Interpol, prezentate împreună cu paşaportul naţional valabil şi invitaţia oficială a autorităţilor naţionale ale Republicii Moldova sau a Biroului Naţional Central Interpol în Republica Moldova, sunt exoneraţi de obligativitatea deţinerii unei vize la traversarea frontierei de stat a Republicii Moldova, având drept de şedere de până la 90 de zile în orice perioadă de 180 de zile, ceea ce implică luarea în considerare a ultimei perioade de 180 de zile precedente fiecărei zile de şedere.
(3) Membrii misiunilor diplomatice, ai oficiilor consulare şi reprezentanţelor organizaţiilor internaţionale acreditaţi în Republica Moldova, precum şi membrii familiilor acestora, deţinători ai cardului diplomatic de acreditare valabil, eliberat de către Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, sunt exoneraţi de obligativitatea deţinerii unei vize la traversarea frontierei de stat a Republicii Moldova."
2. La anexa nr.1, nota de subsol 2 va avea următorul cuprins:
"2 Cu excepţia titularilor permiselor de şedere, ai vizei (exceptând viza de tranzit) sau ai cardurilor diplomatice de acreditare, eliberate de unul dintre statele membre ale Uniunii Europene sau de unul dintre statele părţi ale Acordului Schengen, de Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, Statele Unite ale Americii, Canada, care pot călători în Republica Moldova pe perioada valabilităţii acestora, ce nu va depăşi 90 de zile în decursul oricărei perioade de 180 de zile, ceea ce implică luarea în considerare a ultimei perioade de 180 de zile precedente fiecărei zile de şedere."
3. Anexa nr.2 va avea următorul cuprins:
"Anexa nr.2
LISTA
străinilor exoneraţi de obligativitatea deţinerii unei vize la intrarea,
ieşirea şi tranzitarea teritoriului Republicii Moldova
1. RESORTISANŢII STATELOR:
Republica Albania1
Statele Unite ale Americii
Principatul Andorra1
Antigua şi Barbuda1
Emiratele Arabe Unite1
Republica Argentina
Republica Armenia
Uniunea Australiei
Republica Austria
Republica Azerbaidjan
Comunitatea Bahamas1
Barbados1
Republica Belarus
Regatul Belgiei
Bosnia şi Herţegovina1
Republica Federativă a Braziliei1
Statul Brunei, Domiciliul Păcii1
Republica Bulgaria
Canada
Republica Cehă
Republica Chile1
Republica Cipru
Republica Columbia1
Republica Coreea1
Republica Costa Rica1
Republica Cuba1
Republica Croaţia
Regatul Danemarcei
Uniunea Dominica1
Republica Ecuador1
Republica Elenă
Confederaţia Elveţiană
Republica Estonia
Republica Finlanda
Republica Franceză
Georgia
Republica Federală Germania
Grenada
Republica Guatemala1
Republica Honduras1
Republica Irlanda
Islanda
Statul Israel1
Republica Italiană
Japonia
Republica Kazahstan
Republica Kârgâză
Republica Kiribati1
Republica Letonia
Principatul Liechtenstein
Republica Lituania
Marele Ducat de Luxemburg
Republica Macedonia1
Malaezia1
Republica Malta
Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord
Republica Insulelor Marshall1
Republica Mauritius1
Statele Unite Mexicane1
Statele Federale ale Microneziei1
Principatul Monaco
Muntenegru1
Republica Nicaragua1
Regatul Norvegiei
Republica Palau1
Republica Panama1
Republica Paraguay1
Republica Peru1
Republica Polonă
Republica Portugheză
România
Federaţia Rusă
Republica El Salvador1
Statul Independent Samoa1
Serenissima Repubblica di San Marino1
Republica Serbia
Republica Seychelles1
Sfânta Lucia1
Federaţia Sfântul Kitts şi Nevis1
Sfântul Scaun
Sfântul Vicenţiu şi Grenadine1
Republica Singapore1
Republica Slovacă
Republica Slovenia
Insulele Solomon1
Regatul Spaniei
Regatul Suediei
Republica Tadjikistan
Regatul Ţărilor de Jos
Republica Democratică a Timorului de Est1
Regatul Tonga1
Republica Trinidad şi Tobago1
Republica Turcia1
Tuvalu1
Ucraina
Ungaria
Republica Orientală Uruguay1
Republica Uzbekistan
Republica Bolivariană de Venezuela1
Republica Vanuatu1
Noua Zeelandă1
2. RESORTISANŢII REGIUNILOR ADMINISTRATIVE SPECIALE ALE REPUBLICII POPULARE CHINEZE:
RAS Hong Kong. Scutirea de obligativitatea obţinerii unei vize se aplică numai titularilor unui paşaport al Regiunii administrative speciale Hong Kong;
RAS Macao. Scutirea de obligativitatea obţinerii unei vize se aplică numai titularilor unui paşaport al Regiunii administrative speciale Macao.
_______________________
1 Resortisanţii statelor care sunt supuşi obligaţiei de a deţine o viză de lungă şedere în conformitate cu prevederile Legii nr.200/2010 privind regimul străinilor în Republica Moldova."
Art.III. – În termen de 3 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Guvernul va aduce actele sale normative în concordanţă cu aceasta.
| PREŞEDINTELE PARLAMENTULUI | Igor GROSU |
| Nr.38. Chişinău, 2 martie 2023. | |