Lege nr. 387 din 15.12.2023
cu privire la acordarea dreptului Guvernului de a decide transmiterea în folosinţă a zăcămintelor de hidrocarburi în scop de cercetare geologică şi/sau exploatare geologică entităţii care asigură exercitarea monopolului statului în domeniul cercetării geologice
PARLAMENTUL REPUBLICII MOLDOVA
L E G E
cu privire la acordarea dreptului Guvernului de a decide transmiterea
în folosinţă a zăcămintelor de hidrocarburi în scop de cercetare
geologică şi/sau exploatare geologică entităţii care asigură
exercitarea monopolului statului în domeniul
cercetării geologice
nr. 387 din 15.12.2023
(în vigoare 29.12.2023)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 514 art. 921f din 29.12.2023
* * *
Parlamentul adoptă prezenta lege organică.
Art.1. – Prin derogare de la prevederile art.16 pct.1) lit.a) din Codul subsolului nr.3/2009, Guvernul poate decide transmiterea în folosinţă a zăcămintelor de hidrocarburi (zăcământul de gaze naturale "Victorovca" (raionul Cantemir) şi zăcământul de petrol/ţiţei "Văleni" (raionul Cahul)) în vederea cercetării şi exploatării resurselor de ţiţei şi gaze naturale entităţii care asigură exercitarea monopolului statului în domeniul cercetării geologice.
Art.2. – Prezenta lege intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
Art.3. – Guvernul, în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, va asigura:
a) modificarea actelor sale normative şi a celor ale altor autorităţi ale administraţiei publice în conformitate cu prezenta lege;
b) elaborarea actelor normative pentru implementarea prezentei legi.
| PREŞEDINTELE PARLAMENTULUI | Igor GROSU |
| Nr.387. Chişinău, 15 decembrie 2023. | |