BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Cuprins
Legi

Lege nr. 39 din 16.03.2018

pentru modificarea şi completarea Legii nr.246/2017 cu privire la întreprinderea de stat şi întreprinderea municipală

Tipul documentului
Legi
Data adoptării
16.03.2018

PARLAMENTUL REPUBLICII MOLDOVA

L E G E

pentru modificarea şi completarea Legii nr.246/2017

cu privire la întreprinderea de stat şi întreprinderea

municipală

nr. 39  din  16.03.2018

 (în vigoare 06.04.2018) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 113-120 art. 228 din 06.04.2018

* * *

Parlamentul adoptă prezenta lege organică.

1. La articolul 11 alineatul (1), textul “entităţilor mijlocii, mari şi de interes public” se substituie cu textul “entităţilor mijlocii, a entităţilor mari sau a entităţilor de interes public”.

2. La articolul 19:

alineatul (1) se completează în final cu textul “, şi a prevederilor art.11 alin.(1) în partea care se referă la categoriile de entităţi supuse auditului obligatoriu al situaţiilor financiare, care se vor aplica odată cu intrarea în vigoare a Legii contabilităţii şi raportării financiare nr.287/2017”;

articolul se completează cu alineatul (11) cu următorul cuprins:

“(11) Pînă la punerea în aplicare a prevederilor art.11 alin.(1):

a) situaţiile financiare pentru anul 2017 vor fi supuse auditului obligatoriu în cazul întreprinderilor de stat care depăşesc, pentru ultimele două perioade consecutive de gestiune precedente, limitele a două dintre următoarele criterii:

– capitalul social – 500000 de lei;

– totalul veniturilor – 10000000 de lei;

– numărul mediu al salariaţilor în perioada de gestiune – 100;

b) situaţiile financiare pentru anul 2018 vor fi supuse auditului obligatoriu în cazul întreprinderilor de stat/municipale care, la 31 decembrie 2017, depăşesc limitele a două dintre următoarele criterii:

– totalul activelor – 63600000 de lei;

– veniturile din vînzări – 127200000 de lei;

– numărul mediu al salariaţilor în perioada de gestiune – 50.”