Hotărâre nr. 391 din 24.06.2025
cu privire la scutirea Societăţii pe Acţiuni "Cartuş" de la plata dividendelor aferente profitului net obţinut în anul 2024
GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA
H O T Ă R Â R E
сu privire la scutirea Societăţii pe Acţiuni "Cartuş" de la plata
dividendelor aferente profitului net obţinut în anul 2024
nr. 391 din 24.06.2025
(în vigoare 25.06.2025)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 333-335 art. 387 din 25.06.2025
* * *
În temeiul art.5 lit.c) din Legea nr.136/2017 cu privire la Guvern (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2017, nr.252, art.412), cu modificările ulterioare, Guvernul
HOTĂRĂŞTE:
1. Se scuteşte de la plata dividendelor în bugetul de stat aferente anului de gestiune 2024 Societatea pe Acţiuni "Cartuş", în mărime de 340 629,5 lei. Măsura de sprijin se califică drept ajutor de minimis în sensul art.3 din Legea nr.139/2012 cu privire la ajutorul de stat.
2. Agenţia Proprietăţii Publice va asigura adoptarea deciziilor cu privire la repartizarea profitului net obţinut în anul 2024, precum şi la utilizarea sumei scutite conform pct.1, pentru investirea în dezvoltarea producţiei societăţii, cu majorarea capitalului social în mărimea scutirii acceptate.
3. Controlul asupra executării prezentei hotărâri se pune în sarcina Agenţiei Proprietăţii Publice.
4. Prezenta hotărâre intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
| PRIM-MINISTRU | Dorin RECEAN |
Contrasemnează: |
|
| Viceprim-ministru, | |
| ministrul dezvoltării | |
| economice şi digitalizării | Doina Nistor |
| Ministrul finanţelor | Victoria Belous |
| Nr.391. Chişinău, 24 iunie 2025. | |