BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Acte judiciare

394/13.06.95 Hotărîre cu privire la elaborarea proiectelor de prognoză a dezvoltării social-economice şi bugetului de stat al Republicii Moldova pe anul 1996

Tipul documentului
Acte judiciare
Data adoptării
13.06.1995

GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA

H O T Ă R Î R E

cu privire la elaborarea proiectelor de prognoză a

dezvoltării social-economice şi bugetului de stat

al Republicii Moldova pe anul 1996

nr. 394  din  13.06.95

 (în vigoare 10.08.1995) 

Monitorul Oficial al R.Moldova nr.44 art.321 din 10.08.1995

* * *

În scopul elaborării proiectelor de prognoză a dezvoltării social-economice şi bugetului Republicii Moldova pe anul 1996, conform prevederilor legii “Privind procedura de examinare şi de aprobare a bugetului de stat” nr.250-XIII din 2 noiembrie 1994, Guvernul Republicii Moldova

HOTĂRĂŞTE:

1. Ministerele, departamentele, alte organe ale administraţiei publice, primăriile municipiilor şi comitetele executive raionale vor elabora indicatorii dezvoltării social-economice şi relaţiilor reciproce ale ramurilor şi teritoriilor respective cu sistemul bugetar pe anul 1996.

2. Ministerul Economiei şi Ministerul Finanţelor vor aduce la cunoştinţă, pînă la 20 iunie 1995, ministerelor, departamentelor, altor organe ale administraţiei publice, primăriilor municipiilor şi comitetelor executive raionale recomandările şi modul de elaborare a indicatorilor dezvoltării social-economice şi a proiectelor bugetelor de stat şi locale pentru anul 1996, care urmează a fi prezentate de către agenţii economici organelor de administrare ramurală şi teritorială.

3. Indicatorii dezvoltării social-economice, proiectele de bilanţ ale veniturilor şi cheltuielilor şi devizele de cheltuieli cu calculele aferente vor fi prezentate, în termen pînă la 15 iulie de către:

unităţile economice, create cu participarea capitalului de stat – ministerelor, departamentelor, altor organe ale administraţiei publice, de asemenea, primăriilor municipiilor şi comitetelor executive raionale;

unităţile economice, create în baza proprietăţii nestatale – primăriilor municipiilor şi comitetelor executive raionale;

organizaţiile şi instituţiile finanţate din contul bugetului – ministerelor, departamentelor, altor organe ale administraţiei publice, de asemenea, primăriilor municipiilor şi comitetelor executive raionale în funcţie de subordonarea lor.

4. Departamentul Controlului Vamal şi Departamentul Statisticii vor prezenta, în termen pînă la 1 august 1995, Ministerului Economiei şi Băncii Naţionale a Moldovei baza de date a declaraţiilor vamale, verificată şi corectată, pe primul semestru al anului 1995, inclusiv pe trimestrul doi.

5. Ministerele, departamentele, alte organe ale administraţiei publice, primăriile municipiilor şi comitetele executive raionale vor prezenta pînă la 15 august:

Ministerului Economiei – indicatorii generalizatori de prognozare a dezvoltării social-economice a ramurilor şi a teritoriilor respective pe anul 1996, conform formelor şi indicatorilor propuşi;

Ministerului Finanţelor – proiectele: bilanţurilor generalizatoare de venituri şi cheltuieli; pe venituri şi devize generalizate ale cheltuielilor însoţite de calculele respective; bugetelor locale, elaborate în baza indicatorilor de prognoză a dezvoltării social-economice, conform modelelor propuse de minister.

6. Ministerul Economiei va prezenta:

pînă la 25 august Ministerului Finanţelor şi Băncii Naţionale a Moldovei – indicatorii macroeconomici de dezvoltare a ramurilor economiei naţionale în anul 1995 (evaluare) şi în anul 1996 (prognoză);

pînă la 1 septembrie – Ministerului Finanţelor – evaluarea volumului prognozat a profilului pe ramuri, ministere, departamente, unităţi teritorial-administrative, forme de proprietate, cu evidenţierea beneficiului întreprinderilor de subordonare locală;

în comun cu Departamentul Controlului Vamal, pînă la 1 septembrie – Ministerului Finanţelor şi Băncii Naţionale a Moldovei – pronosticul veniturilor de la activitatea economică externă, balanţa comerţului exterior.

7. În termen pînă la 1 septembrie vor prezenta Ministerului Finanţelor şi Ministerului Economiei:

Ministerul Privatizării şi Administrării Proprietăţii de Stat – totalurile preliminare referitor la executarea Programului de privatizare în anul 1995 şi prognoza veniturilor de la privatizarea proprietăţii de stat pe anul 1996;

Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei – direcţiile principale de perfecţionare a politicii salarizării în economia naţională şi a protecţiei sociale a păturilor vulnerabile ale populaţiei în anul 1996;

Departamentul Statisticii – totalurile preliminare ale dezvoltării social-economice pe primele 8 luni ale anului 1995 şi calculele precizate ale consumului final al produsului intern brut în anul 1994.

8. În scopul elaborării balanţei financiare generale pentru anul 1996 Ministerul Finanţelor va prezenta Ministerului Economiei:

pînă la 1 septembrie – propuneri cu privire la direcţiile principale ale politicii fiscal-bugetare pentru anul 1996;

pînă la 11 septembrie – toate datele iniţiale potrivit modelelor convenite.

9. Se recomandă Băncii Naţionale a Moldovei să prezinte Ministerului Finanţelor şi Ministerului Economiei:

pînă la 1 septembrie – proiectele direcţiilor principale ale politicii creditar-monetare şi calculele centralizatoare ale plăţilor în buget pentru băncile comerciale în anul 1996;

pînă la 11 septembrie – proiectul balanţei de plăţi.

10. În baza materialelor, calculelor, evaluărilor preliminare ale indicatorilor dezvoltării social-economice şi bugetului, prezentate de ministere, departamente, alte organe ale administraţiei publice, primăriile municipiilor şi comitetele executive raionale vor elabora şi vor prezenta Guvernului pînă la 20 septembrie:

Ministerul Economiei:

rezultatele preliminare ale dezvoltării social-economice a republicii în anul 1995;

proiectul indicatorilor principali ai prognozei dezvoltării social-economice pe anul 1996;

proiectul balanţei financiare generale pe anul 1996;

proiectul balanţei de plăţi;

proiectele balanţelor de producere şi reparaţie a principalelor tipuri de producţie pe anul 1996;

Ministerul Finanţelor;

executarea probabilă a bugetului pe anul 1995;

proiectul direcţiilor principale a politicii fiscal-bugetare pentru anul 1996;

calculele pentru toate articolele proiectului bugetului de stat;

proiectul legii bugetului de stat pe anul 1996;

principiile relaţiilor reciproce între bugetul de stat şi bugetele locale în anul 1996;

programele ce urmează a fi finanţate din contul bugetului de stat în anul 1996, inclusiv investiţiile cu indicaţia surselor de finanţare.

Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei:

proiectul bugetului asigurărilor sociale de stat.