Lege nr. 399 din 20.07.2001
privind abilitarea Guvernului cu emiterea ordonanţelor
PARLAMENTUL REPUBLICII MOLDOVA
L E G E
privind abilitarea Guvernului cu emiterea ordonanţelor
Nr.399-XV din 20.07.2001
(în vigoare 27.07.2001)
Monitorul Oficial al R.Moldova nr.86-88 art.654 din 27.07.2001
* * *
Parlamentul adoptă prezenta lege ordinară.
Art.1. - În temeiul articolului 106/2 din Constituţia Republicii Moldova, Guvernul, de la data intrării în vigoare a prezentei legi şi pînă la 1 octombrie 2001, se abilitează să emită ordonanţe în următoarele domenii:
a) utilizarea rezervelor de stat pentru asigurarea securităţii alimentare, furajere, veterinare şi fitosanitare;
b) aprobarea politicii statului în domeniul circuitului mărfurilor alimentare;
c) reglementarea utilizării resurselor genetice;
d) asigurarea securităţii biologice;
e) aprobarea primelor de asigurare în medicină;
f) formarea preţurilor la serviciile medicale şi la medicamente;
g) aprobarea nomenclatorului serviciilor prestate contra plată de către ministere şi departamente;
h) formarea continuă a cadrelor pentru economia naţională.
Art.2. - Ordonanţele, emise de Guvern în temeiul art.1 din prezenta lege, nu se supun aprobării Parlamentului şi intră în vigoare la data publicării lor în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
Art.3. - Guvernul, în termen de 3 zile de la semnare, va prezenta Parlamentului ordonanţele emise.
| PREŞEDINTELE PARLAMENTULUI | Eugenia OSTAPCIUC |
Chişinău, 20 iulie 2001. |
|
| Nr. 399-XV. |