400/02.07.2009 Hotărîre pentru aprobarea Regulamentului cu privire la eliberarea gratuită a unor bunuri materiale
GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA
H O T Ă R Î R E
pentru aprobarea Regulamentului cu privire
la eliberarea gratuită a unor bunuri materiale
nr. 400 din 02.07.2009
(în vigoare 10.07.2009)
Monitorul Oficial nr.110-111 art.464 din 10.07.2009
* * *
În scopul stimulării producătorilor agricoli privind executarea calitativă a lucrărilor de întreţinere a culturilor prăşitoare, viilor şi livezilor, susţinerii campaniei de recoltare, precum şi facilitării extinderii plantaţiilor forestiere, Guvernul
HOTĂRĂŞTE:
1. Se aprobă Regulamentul cu privire la eliberarea gratuită a unor bunuri materiale (se anexează).
2. Controlul asupra utilizării conform destinaţiei a bunurilor materiale eliberate gratuit se pune în sarcina Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare şi a Ministerului Finanţelor.
| PRIM-MINISTRU | Zinaida GRECEANÎI |
| Contrasemnează: | |
| Ministrul finanţelor | Mariana Durleşteanu |
| Ministrul agriculturii şi industriei alimentare | Anatolie Gorodenco |
Chişinău, 2 iulie 2009. |
|
| Nr.400. |
Aprobat
prin Hotărîrea Guvernului
nr.400 din 2 iulie 2009
REGULAMENTUL
cu privire la eliberarea gratuită a unor bunuri materiale
Notă: Pe tot parcursul textului, sintagma “Agenţia Rezerve Materiale, Achiziţii Publice şi Ajutoare Umanitare” se substituie cu sintagma “Agenţia Rezerve Materiale” conform Hot.Guv. nr.589 din 12.10.2009, în vigoare 16.10.2009
I. DISPOZIŢII GENERALE
1. Regulamentul cu privire la eliberarea gratuită a unor bunuri materiale (în continuare – Regulament) stabileşte modul de distribuire a lotului de 9500 tone motorină, parvenită ca donaţie din partea Companiei ruse S.A.D. “Gazprom”.
2. Sub incidenţa prezentului Regulament cad suprafeţele terenurilor întreprinderilor agricole, gospodăriilor ţărăneşti (de fermier) şi persoanelor fizice, conform art.12 din Codul funciar, care se lucrează şi au fost însămînţate în anul 2009 cu culturi de primăvară, cele ocupate cu livezi şi vii, precum şi suprafaţa de 8,4 mii ha ce urmează a fi plantată cu păduri de către Agenţia pentru Silvicultură “Moldsilva”.
3. Eliberarea motorinei se va efectua conform bonurilor de livrare ale Agenţiei Rezerve Materiale de la punctele de păstrare a motorinei, în volumele lichide indicate, ţinînd cont de amplasarea producătorului agricol beneficiar de subvenţie şi în funcţie de suprafaţa gestionată de acesta (pentru fiecare hectar).
4. Punctele de păstrare vor elibera motorină în cantităţi divizibile capacităţilor autospeciale calibrate. În acest scop direcţiile agricole ale unităţilor administrativ-teritoriale vor organiza preluarea motorinei prin cooperarea agenţilor economici, beneficiari de această donaţie.
5. Mărimea ajutorului gratuit urmează a fi stabilită – 10 litri la fiecare hectar prevăzut în pct.2 al prezentului Regulament.
[Pct.5 modificat prin Hot.Guv. nr.589 din 12.10.2009, în vigoare 16.10.2009]
II. COMISIILE SPECIALE ŞI ATRIBUŢIILE LOR
6. Consiliile raionale, municipale şi Unitatea teritorială autonomă Găgăuzia, în comun cu organele teritoriale pentru statistică, vor constitui comisii speciale, cu atribuirea funcţiilor respective, pentru întocmirea listelor beneficiarilor de ajutor gratuit.
Modelul listei va fi aprobat prin ordinul comun al Ministerului Finanţelor şi Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare.
7. Comisiile speciale de nivelul întîi, în baza examinării pe teren a suprafeţelor terenurilor agricole ce corespund prevederilor pct.2 al prezentului Regulament, în termen de 5 zile vor întocmi lista (în două exemplare) proprietarilor/arendaşilor care gestionează terenuri cu o suprafaţă de 50 ha şi mai mult şi, separat, lista (în două exemplare) beneficiarilor care gestionează terenuri cu o suprafaţă de pînă la 50 ha, prezentîndu-le comisiei de nivelul al doilea.
Listele detaliate pe raion, municipiu şi unitatea teritorială autonomă Găgăuzia se sistematizează de Comisia de nivelul al doilea şi se aprobă de preşedintele raionului, primarul municipiului, başcanul unităţii teritoriale autonome Găgăuzia, în comun cu organele teritoriale de statistică, cu aplicarea ştampilei.
În componenţa comisiilor raionale, municipale şi Unităţii teritoriale autonome Găgăuzia vor fi incluşi, în mod obligatoriu, şi reprezentanţii Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare, Biroului Naţional de Statistică şi Agenţiei Agroindustriale “Moldova-Vin” (pentru raioanele viticole). Listele detaliate ale agenţilor economici care gestionează terenuri cu o suprafaţă de 50 ha şi mai mult, inclusiv informaţia generalizată pe raion, municipiu şi unitatea teritorială autonomă Găgăuzia privind deţinătorii de terenuri cu o suprafaţă de pînă la 50 ha, se transmit Comisiei republicane în termen de 5 zile. Toate listele se prezintă şi pe suport electronic în format Excel.
8. Comisia republicană, aprobată prin ordinul ministrului agriculturii şi industriei alimentare, verifică corectitudinea materialelor prezentate şi întocmeşte procesul-verbal privind mărimea ajutorului gratuit destinat beneficiarilor, în funcţie de suprafaţa gestionată de aceştia (pentru fiecare hectar).
9. După semnare de către preşedintele Comisiei republicane, procesul-verbal cu listele detaliate ale producătorilor agricoli beneficiari de motorină se remite Agenţiei Rezerve Materiale.
Agenţia va elibera motorină:
a) producătorilor agricoli – în conformitate cu procesul-verbal şi bonurile de livrare;
b) Agenţiei pentru Silvicultură “Moldsilva” – pentru plantarea a 8400 ha plantaţii forestiere.
[Pct.9 modificat prin Hot.Guv. nr.589 din 12.10.2009, în vigoare 16.10.2009]
[Pct.10 exclus prin Hot.Guv. nr.589 din 12.10.2009, în vigoare 16.10.2009]
III. AGENŢIA REZERVE MATERIALE ŞI ATRIBUŢIILE EI
11. Agenţia Rezerve Materiale va elibera, în baza procesului-verbal şi listelor detaliate ale producătorilor agricoli, motorină în volume lichide, conform prevederilor prezentului Regulament.
[Pct.11 modificat prin Hot.Guv. nr.589 din 12.10.2009, în vigoare 16.10.2009]
[Pct.12 exclus prin Hot.Guv. nr.589 din 12.10.2009, în vigoare 16.10.2009]
IV. MODUL DE DISTRIBUIRE A AJUTORULUI GRATUIT BENEFICIARILOR
CARE GESTIONEAZĂ TERENURI AGRICOLE
[Denumirea modificată prin Hot.Guv. nr.589 din 12.10.2009, în vigoare 16.10.2009]
[Pct.13 exclus prin Hot.Guv. nr.589 din 12.10.2009, în vigoare 16.10.2009]
14. Agenţia Rezerve Materiale eliberează motorină producătorilor agricoli, conform listelor aprobate prin procesul-verbal, în baza bonului de livrare.
Responsabilitatea pentru transparenţa recepţionării motorinei se pune în sarcina administraţiilor de nivelul I şi II, cu afişarea listelor producătorilor agricoli beneficiari de motorină pe panourile informative ale primăriei respective, cu publicarea în presa raională.
[Pct.14 modificat prin Hot.Guv. nr.589 din 12.10.2009, în vigoare 16.10.2009]
15. Evidenţa contabilă a motorinei recepţionate în baza prezentului Regulament o ţine Agenţia Rezerve Materiale şi producătorii agricoli – beneficiari, conform legislaţiei în vigoare.
[Cap.V exclus prin Hot.Guv. nr.589 din 12.10.2009, în vigoare 16.10.2009]
VI. MODUL DE DISTRIBUIRE A AJUTORULUI GRATUIT DE
CĂTRE AGENŢIA PENTRU SILVICULTURĂ “MOLDSILVA”
18. Motorina alocată Agenţiei pentru Silvicultură “Moldsilva” urmează a fi distribuită beneficiarilor prin ordinul intern al acesteia.
VII. RESPONSABILITATEA PĂRŢILOR
19. Responsabilitatea:
a) pentru corectitudinea şi veridicitatea listelor potenţialilor beneficiari de motorină, prezentate Comisiei republicane, precum şi distribuirea ei o poartă comisiile speciale constituite în baza pct.6 al prezentului Regulament;
b) buna organizare a distribuirii în volume lichide, conform prezentului Regulament, o poartă Agenţia Rezerve Materiale.
[Pct.19 modificat prin Hot.Guv. nr.589 din 12.10.2009, în vigoare 16.10.2009]
20. Agenţia Rezerve Materiale, în termen de 10 zile de la distribuirea motorinei în volume lichide, va prezenta Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare o notă informativă privind eliberarea motorinei, cu anexarea facturii de expediere.