400/16.06.2015 Hotărîre cu privire la modul de administrare a contingentului tarifar la importul în vrac a laptelui
GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA
H O T Ă R Î R E
cu privire la modul de administrare a contingentului
tarifar la importul în vrac a laptelui
nr. 400 din 16.06.2015
(în vigoare 19.06.2015)
Monitorul Oficial al R.Moldova nr. 160 art. 445 din 19.06.2015
* * *
În conformitate cu prevederile Legii nr.172 din 25 iulie 2014 privind aprobarea Nomenclaturii combinate a mărfurilor (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2014, nr.231-237, art.529) referitor la stabilirea contingentului tarifar preferenţial pentru importul în vrac a laptelui clasificat la poziţia tarifară 0401, Guvernul
HOTĂRĂŞTE:
1. Taxa vamală preferenţială la importul în vrac a laptelui clasificat la poziţia tarifară 0401 se aplică în limita contingentului tarifar stabilit, conform notei la capitolul 4 al secţiunii I din anexa la Legea nr.172 din 25 iulie 2014 privind aprobarea Nomenclaturii combinate a mărfurilor.
2. Alocarea contingentului tarifar se efectuează în baza principiului “primul venit – primul servit”, în exclusivitate procesatorilor de lapte din Republica Moldova.
3. Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare va prezenta Serviciului Vamal lista agenţilor economici autohtoni – procesatori de produse lactate şi va actualiza această listă în caz de necesitate.
4. Gestionarea contingentului tarifar la importul în vrac în regim preferenţial a laptelui, clasificat la poziţia tarifară 0401, va fi asigurată de Serviciul Vamal prin intermediul SIIV “Asycuda WORLD”.
5. Controlul asupra executării prezentei hotărîri se pune în sarcina Ministerului Economiei şi Ministerului Finanţelor.
| PRIM-MINISTRU | Chiril GABURICI |
| Contrasemnează: | |
| Viceprim-ministru, | |
| ministrul economiei | Stephane Christophe Bride |
| Ministrul finanţelor | Anatol Arapu |
| Ministrul agriculturii | |
| şi industriei alimentare | Ion Sulă |
| Nr.400. Chişinău, 16 iunie 2015. | |