BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

402/15.06.95 Hotărîre privind măsurile suplimentare de sporire a livrărilor de resurse energetice în Republica Moldova

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
15.06.1995

GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA

H O T Ă R Î R E

privind măsurile suplimentare de sporire a livrărilor de

resurse energetice în Republica Moldova

nr. 402  din  15.06.95

 (în vigoare 17.08.1995) 

Monitorul Oficial al R.Moldova nr.45-46 art.328 din 17.08.1995

* * *

În scopul sporirii livrărilor de resurse energetice în Republica Moldova, stimulării folosirii mai eficiente a capacităţilor de producţie energogeneratoare şi stabilirii modului de producere şi comercializare în anii 1995-1996 a energiei electrice şi termice suplimentare, Guvernul Republicii Moldova

HOTĂRĂŞTE:

1. Se permite Companiei de Stat “Moldenergo” să producă la capacităţile energogeneratoare disponibile ale Republicii Moldova energie electrică şi termică din contul resurselor energetice livrate de către agenţii economici în contra partidă.

Se stabileşte că furnizarea energiei electrice şi termice produse în aceste condiţii se va efectua conform tarifelor în vigoare, stabilite de către Guvernul Republicii Moldova pentru respectivele categorii de consumatori.

2. Se pune în sarcina Departamentului Energetică, Resurse Energetice şi Combustibil să aprobe, de comun acord cu Ministerul Economiei şi Ministerul Finanţelor, Regulamentul privind condiţiile şi modul de producere şi furnizare către consumatori a energiei electrice şi termice, obţinute din resursele energetice ce aparţin furnizorilor, elaborat de Compania de Stat “Moldenergo”.

3. În scopul eficientizării decontărilor reciproce cu consumatorii de energie electrică şi termică se consideră oportună emiterea şi utilizarea în calitate de document de achitare, a bonului energetic de marfă drept formă de creditare a consumatorilor de energie electrică şi termică.

4. Pentru definitivarea metodologiei şi practicii de utilizare a bonurilor energetice de marfă, Departamentul Energetică, Resurse Energetice şi Combustibil, în comun cu Compania de Stat “Moldenergo” şi întreprinderea “M-Credit” (întreprindere afiliată a Companiei “Neftegazgroup” (L.T.D.):

în perioada anilor 1995-1996 să efectueze experimentul de aplicare a bonurilor energetice de marfă (angajamente de mărfuri);

să elaboreze şi, de comun acord cu Banca Naţională a Moldovei, Ministerul Finanţelor şi Ministerul Economiei, să aprobe Regulamentul provizoriu privind bonurile energetice de marfă, modul şi condiţiile de punere a lor în circulaţie.

5. Se pune în sarcina Ministerului Finanţelor, Ministerului Economiei şi se recomandă Băncii Naţionale a Moldovei ca în urma experimentului:

să examineze funcţionalitatea modului stabilit de circulaţie a bonurilor energetice de marfă şi să prezinte Guvernului Republicii Moldova pentru a fi înaintat în Parlamentul Republicii Moldova proiectul Legii cu privire la bonuri;

să extindă sfera de aplicare a bonurilor de marfă ca modalitate de decontări reciproce.

6. Controlul executării prezentei hotărîri se pune în sarcina viceprim-miniştrilor – V. Cunev şi I. Guţu.