Decret nr. 403 din 29.09.2025
privind acordarea Bursei Preşedintelui Republicii Moldova studenţilor din instituţiile de învăţământ superior şi elevilor din instituţiile de învăţământ profesional tehnic postsecundar şi postsecundar nonterţiar pentru anul de studii 2025-2026
PREŞEDINTELE REPUBLICII MOLDOVA
D E C R E T
privind acordarea Bursei Preşedintelui Republicii Moldova studenţilor din
instituţiile de învăţământ superior şi elevilor din instituţiile de învăţământ
profesional tehnic postsecundar şi postsecundar nonterţiar
pentru anul de studii 2025-2026
nr. 403-X din 29.09.2025
(în vigoare 29.09.2025)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 515-518 art. 656 din 02.10.2025
* * *
În scopul susţinerii studenţilor din instituţiile de învăţământ superior şi elevilor din instituţiile de învăţământ profesional tehnic postsecundar şi postsecundar nonterţiar, care au obţinut performanţe academice deosebite, participă la activităţi de cercetare ştiinţifică şi la viaţa socială, şi în temeiul art.94 alin.(1) din Constituţia Republicii Moldova şi al Decretului Preşedintelui Republicii Moldova nr.1641-III din 17 ianuarie 2004 privind instituirea bursei Preşedintelui Republicii Moldova,
Preşedintele Republicii Moldova
D E C R E T E A Z Ă:
Art.1. - Se aprobă lista studenţilor din instituţiile de învăţământ superior, conform anexei nr.1, şi lista elevilor din instituţiile de învăţământ profesional tehnic postsecundar şi postsecundar nonterţiar, conform anexei nr.2, cărora li se acordă Bursa Preşedintelui Republicii Moldova pentru anul de studii 2025-2026.
Art.2. - Bursele vor fi plătite din mijloacele prevăzute în bugetul de stat pentru acest scop.
Art.3. - Prezentul decret intră în vigoare la data semnării.
| PREŞEDINTELE REPUBLICII MOLDOVA | Maia SANDU |
| Nr.403-X. Chişinău, 29 septembrie 2025. | |
Anexa nr.1
la Decretul Preşedintelui Republicii Moldova
nr.403-X din 29 septembrie 2025
LISTA
studenţilor din instituţiile de învăţământ superior
cărora li se acordă Bursa Preşedintelui Republicii Moldova
BORDIAN Mihaela - Instituţia Publică Academia de Studii Economice a Moldovei, ciclul I, anul III, specialitatea Marketing şi logistică
COZMA Veronica - Instituţia Publică Universitatea Tehnică a Moldovei, studii superioare integrate, anul VI, specialitatea Medicină veterinară
CRISTIAN Maria - Instituţia Publică Universitatea de Stat "Alecu Russo" din Bălţi, ciclul I, anul IV, specialitatea Drept
GROSU Maria - Instituţia Publică Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie "Nicolae Testemiţanu", studii superioare integrate, anul V, specialitatea Medicină
HROLOVICI Alexandra - Instituţia Publică Universitatea Tehnică a Moldovei, ciclul I, anul IV, specialitatea Inginerie geodezică şi cadastru
NEGURA Ana - Instituţia Publică Academia "Ştefan cel Mare" a Ministerului Afacerilor Interne, ciclul I, anul IV, specialitatea Drept
NICOLSCHI Violeta - Instituţia Publică Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice, ciclul I, anul III, specialitatea Arte decorative aplicate
SAVA Valeria - Instituţia Publică Universitatea de Stat din Moldova, ciclul I, anul III, specialitatea Contabilitate
TRICOLICI Cătălina - Instituţia Publică Universitatea Pedagogică de Stat "Ion Creangă" din Chişinău, ciclul I, anul IV, specialitatea Pedagogie în învăţământul primar şi Pedagogie preşcolară
VASCAN Olivia - Instituţia Publică Universitatea de Stat din Moldova, ciclul I, anul IV, specialitatea Drept
Anexa nr.2
la Decretul Preşedintelui Republicii Moldova
nr.403- X din 29 septembrie 2025
LISTA
elevilor din instituţiile de învăţământ profesional tehnic
postsecundar şi postsecundar nonterţiar cărora li se acordă
Bursa Preşedintelui Republicii Moldova
BODLEV Laurenţiu - Instituţia Publică Colegiul "Iulia Hasdeu" din Cahul, anul IV, specialitatea Programare şi analiza produselor de program
CEBOTARI Marieta - Instituţia Publică Colegiul "Alexei Mateevici" din Chişinău, anul V, specialitatea Învăţământ primar
COJOCARI-GONCEAR Anastasia - Instituţia Publică Colegiul de Arte Plastice "Alexandru Plămădeală" din Chişinău, anul IV, specialitatea Design interior
OSTROVSCHI Alina - Instituţia Publică Centrul de Excelenţă în Educaţie Artistică "Ştefan Neaga" din Chişinău, anul IV, specialitatea Canto
SAMSON Angela - Colegiul Naţional de Comerţ al Academiei de Studii Economice a Moldovei, anul IV, specialitatea Turism