BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

411/04.06.2014 Hotărîre cu privire la modificarea destinaţiei unor terenuri

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
04.06.2014

GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA

H O T Ă R Î R E

cu privire la modificarea destinaţiei unor terenuri

nr. 411  din  04.06.2014

 (în vigoare 13.06.2014) 

Monitorul Oficial nr.153-159 art.455 din 13.06.2014

* * *

În conformitate cu prevederile art.8 şi 71 din Codul funciar nr.828-XII din 25 decembrie 1991 (republicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2001, nr.107, art.817), cu modificările şi completările ulterioare, art.12 şi 14 din Legea nr.1308-XIII din 25 iulie 1997 privind preţul normativ şi modul de vînzare-cumpărare a pămîntului (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2001, nr.147-149, art.1161), cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul

HOTĂRĂŞTE:

1. Se modifică categoria de destinaţie a terenurilor agricole, conform deciziilor consiliilor unităţilor administrativ-teritoriale respective, cu trecerea în categoria de terenuri destinate industriei, transporturilor, comunicaţiilor electronice şi cu alte destinaţii speciale a 0,2505 hectare de terenuri agricole (inclusiv: terenuri arabile – 0,1508 hectare, grădini – 0,0997), proprietate privată a Societăţii pe Acţiuni “Moldtelecom”, în legătură cu construcţia turnurilor pentru amplasarea antenelor şi a echipamentului reţelei de comunicaţii electronice mobile celulare, amplasate în extravilanul unităţilor administrativ-teritoriale, conform anexei.

2. Societatea pe Acţiuni “Moldtelecom”, care va folosi terenurile pentru construcţii, va obţine, în condiţiile prevăzute de legislaţia în vigoare, înainte de iniţierea lucrărilor de construcţie, autorizaţia de construire, certificatul de descărcare de sarcină arheologică, avizele pozitive ale Expertizei Ecologice de Stat la proiectele de execuţie şi va organiza decopertarea stratului fertil de sol de pe suprafeţele amplasamentelor menţionate.

3. Agenţia Relaţii Funciare şi Cadastru, în comun cu Societatea pe Acţiuni “Moldtelecom” şi autorităţile administraţiei publice locale, va asigura modificarea documentaţiei cadastrale, în conformitate cu prevederile prezentei hotărîri.