BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Legi

Lege nr. 414 din 09.12.2004

privind interpretarea articolului 24 alineatul (3) din Legea nr.1164-XIII din 24 aprilie 1997 pentru punerea în aplicare a titlurilor I şi II ale Codului fiscal

Tipul documentului
Legi
Data adoptării
09.12.2004

PARLAMENTUL REPUBLICII MOLDOVA

L E G E

privind interpretarea articolului 24 alineatul (3) din Legea nr.1164-XIII

din 24 aprilie 1997 pentru punerea în aplicare a titlurilor I şi II

ale Codului fiscal

nr. 414-XV din 09.12.2004

 (în vigoare 07.01.2005) 

Monitorul Oficial al R.Moldova nr.1-4 art.10 din 07.01.2005

* * *

În temeiul art.66 lit.c) din Constituţia Republicii Moldova, Parlamentul adoptă prezenta lege organică.

Articol unic. - (1) Facilităţile prevăzute la art.24 alin.(3) din Legea nr.1164-XIII din 24 aprilie 1997 pentru punerea în aplicare a titlurilor I şi II ale Codului fiscal (în continuare - lege) (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1997, nr.62, art.524) se vor aplica în felul următor:

1. Termenul pentru fiecare dintre facilităţile prevăzute la art.24 alin.(3) lit.a), b) şi c) din lege este de 5 ani consecutivi, indiferent de faptul dacă în această perioadă rezidentul a obţinut venit impozabil ori a suportat pierderi.

2. Facilitatea reglementată la lit.a) se acordă din data înregistrării ca rezident al zonei antreprenoriatului liber.

3. Facilitatea reglementată la lit.b) se acordă începînd cu anul în care a fost obţinut venit din producţia agricolă produsă în zonă.

4. Rezidentul zonei antreprenoriatului liber poate beneficia de facilitatea prevăzută la lit.c) indiferent de faptul dacă a beneficiat anterior de o altă facilitate.

(2) Sintagma "au investit pentru dezvoltarea zonei" de la art.24 alin.(3) lit.c) din lege este identică cu sintagma "au investit în fondurile fixe ale întreprinderilor lor şi/sau în dezvoltarea infrastructurii zonei economice libere" de la art.49 alin.(13) lit.c) şi d) din Codul fiscal nr.1163-XIII din 24 aprilie 1997 (republicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2001, nr.102-103, art.814) şi de la art.8 alin.(3) şi (4) din Legea nr.440-XV din 27 iulie 2001 cu privire la zonele economice libere (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2001, nr.108-109, art.834).