BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Cuprins
Legi

Lege nr. 42 din 06.03.2020

cu privire la modificarea unor acte legislative

Tipul documentului
Legi
Data adoptării
06.03.2020

PARLAMENTUL REPUBLICII MOLDOVA

L E G E

cu privire la modificarea unor acte legislative

nr. 42  din  06.03.2020

 (în vigoare 02.04.2020) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 99-100 art. 157 din 02.04.2020

* * *

Parlamentul adoptă prezenta lege organică.

1. Articolul 19:

la alineatul (3), după textul “disponibil pentru distribuire,” se introduce textul “alocat conform prevederilor art.20 alin.(5),”;

la alineatul (6), cuvintele “soldul fondului general de rezervă devine debitar” se substituie cu textul “nivelul capitalului statutar scade sub 4% din totalul obligaţiunilor monetare ale Băncii Naţionale”, iar cuvintele “pentru acoperirea soldului debitar” – cu textul “pentru majorarea capitalului statutar până la 4% din totalul obligaţiunilor monetare ale Băncii Naţionale”;

alineatul (7) va avea următorul cuprins:

“(7) Emisiunea şi transferul către Banca Naţională al contribuţiei de capital în valori mobiliare de stat se vor efectua într-o singură tranşă, pe parcursul anului următor, după înregistrarea unei mărimi a capitalului statutar mai mică de 4% din totalul obligaţiunilor monetare ale Băncii Naţionale.”

2. La articolul 20, alineatul (5) va avea următorul cuprins:

“(5) La finele anului financiar, profitul disponibil pentru distribuire va fi alocat pentru majorarea capitalului statutar în următorul mod:

a) dacă mărimea capitalului statutar constituie mai puţin de 4% din totalul obligaţiunilor monetare ale Băncii Naţionale, profitul disponibil pentru distribuire va fi alocat în întregime pentru majorarea capitalului statutar în modul prevăzut la art.19 alin.(3);

b) dacă mărimea capitalului statutar constituie de la 4% până la 10% din totalul obligaţiunilor monetare ale Băncii Naţionale, 50% din profitul disponibil pentru distribuire vor fi alocate pentru majorarea capitalului statutar în modul prevăzut la art.19 alin.(3), iar 50% din profitul disponibil pentru distribuire vor fi transferate la venitul bugetului de stat;

c) dacă mărimea capitalului statutar constituie mai mult de 10% din totalul obligaţiunilor monetare ale Băncii Naţionale, profitul disponibil pentru distribuire va fi transferat în întregime la venitul bugetului de stat.”