BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

422/18.07.96 Hotărîre cu privire la efectuarea recensămîntului populaţiei din Republica Moldova

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
18.07.1996

GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA

H O T Ă R Î R E

cu privire la efectuarea recensămîntului populaţiei din Republica Moldova

[Denumirea modif. prin Hot.Guv. nr.979 din 08.08.03, în vigoare 19.08.03]

nr. 422  din  18.07.96

 (în vigoare 03.10.1996) 

Monitorul Oficial al R.Moldova nr.64 art.465 din 03.10.1996

* * *

Abrogat: 25.12.2012

Hotărîrea Guvernului nr.967 din 21.12.2012

În scopul obţinerii datelor statistice privind numărul şi repartizarea teritorială a populaţiei, structurile sale demografice şi social-economice necesare pentru aprecierea perspectivelor de dezvoltare social-economică a Republicii Moldova, Guvernul Republicii Moldova

HOTĂRĂŞTE:

1. În Republica Moldova recensămîntul general al populaţiei se va efectua în anul 2004.

[Pct.1 modificat prin Hot.Guv. nr.979 din 08.08.03, în vigoare 19.08.03]

[Pct.1 în redacţia Hot. Guv. nr.7 din 09.01.2002]

[Pct.1 în redacţia Hot. Guv. nr.972 din 21.10.99]

2. Se pune în sarcina Departamentului Statisticii şi organelor sale teritoriale pregătirea şi efectuarea recensămîntului populaţiei, prelucrarea, generalizarea şi publicarea totalurilor lui.

3. Ministerul Finanţelor, de comun acord cu Departamentul Statisticii, va prevedea în anii 2004-2007 în bugetul de stat mijloace financiare cu destinaţie specială pentru pregătirea şi efectuarea recensămîntului populaţiei, prelucrarea, generalizarea şi publicarea rezultatelor lui, precum şi pentru finanţarea cercetărilor ştiinţifice în domeniul elaborării metodologiei de efectuare a recensămîntului populaţiei şi pentru procurarea mijloacelor tehnice şi tehnologice de prelucrare a datelor obţinute.

[Pct.3 modificat prin Hot.Guv. nr.230 din 09.03.04, în vigoare 19.03.04]

[Pct.3 modificat prin Hot.Guv. nr.979 din 08.08.03, în vigoare 19.08.03]

4. Întru realizarea lucrărilor de pregătire, efectuare a recensămîntului populaţiei şi prelucrare a informaţiei obţinute se creează, începînd cu 1 august 1996, pe lîngă Departamentul Statisticii direcţia recensămîntul populaţiei din 5 persoane, cu mărirea ulterioară anuală a numărului salariaţilor conform volumului de lucru preconizat. Remunerarea muncii salariaţilor direcţiei recensămîntul populaţiei se efectuează în conformitate cu condiţiile de salarizare a lucrătorilor aparatului Departamentului Statisticii.

5. Departamentul Statisticii:

va elabora şi va propune spre aprobare Guvernului Republicii Moldova, pînă la 1 noiembrie 1996, planul măsurilor de organizare şi efectuare în 1999 a recensămîntului populaţiei şi de prelucrare a informaţiei obţinute;

va elabora, pînă la 1 septembrie 1997, în colaborare cu instituţiile ştiinţifice, ministerele şi departamentele interesate, proiectul programului de efectuare în 1999 a recensămîntului populaţiei din Republica Moldova;

va organiza, în semestrul II al anului 1997, o consfătuire republicană a statisticienilor în vederea examinării problemelor vizînd programul, metodologia şi organizarea recensămîntului nominalizat.