Hotărâre nr. 438 din 22.12.2021
cu privire la înfiinţarea în oraşul Taraclia a monumentului în memoria participanţilor la lucrările de lichidare a consecinţelor avariei de la Centrala Atomoelectrică Cernobâl
GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA
H O T Ă R Â R E
cu privire la înfiinţarea în oraşul Taraclia a monumentului în
memoria participanţilor la lucrările de lichidare a consecinţelor
avariei de la Centrala Atomoelectrică Cernobâl
nr. 438 din 22.12.2021
(în vigoare 23.12.2021)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 314 art. 740 din 23.12.2021
* * *
În temeiul articolului 7 alineatul (1) din Legea monumentelor de for public nr.192/2011(Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2011, nr.197-202, art.569), cu modificările ulterioare, Guvernul
HOTĂRĂŞTE:
1. Se aprobă, la propunerea Ministerului Culturii, prezentată în temeiul deciziei Consiliului orăşenesc Taraclia, înfiinţarea în oraşul Taraclia a monumentului în memoria participanţilor la lucrările de lichidare a consecinţelor avariei de la Centrala Atomoelectrică Cernobâl.
2. Monumentul va fi edificat conform unui proiect avizat de Ministerul Culturii.
3. Cheltuielile pentru elaborarea documentaţiei de proiect, executarea, edificarea monumentului şi amenajarea terenului aferent vor fi acoperite din donaţii, sponsorizări şi alte surse neinterzise de cadrul normativ.
| PRIM-MINISTRU | Natalia GAVRILIŢA |
| Contrasemnează: | |
| Ministrul culturii | Sergiu Prodan |
| Nr.438. Chişinău, 22 decembrie 2021. | |