BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Acte judiciare

441/29.12.90 Hotărîre cu privire la Indicatorii principali ai dezvoltării economice şi sociale a Republicii Moldova şi la Comanda de stat a Guvernului Republicii Moldova pentru anul 1991

Tipul documentului
Acte judiciare
Data adoptării
29.12.1990

PARLAMENTUL REPUBLICII MOLDOVA

H O T Ă R Î R E

cu privire la Indicatorii principali ai dezvoltării economice şi sociale

a R.S.S. Moldova şi la Comanda de stat a Guvernului

R.S.S. Moldova pentru anul 1991

nr. 441-XII din 29.12.90

 (în vigoare 29.12.1990) 

Monitor nr.5, 1990

* * *

Sovietul Suprem al Republicii Sovietice Socialiste Moldova

HOTĂRĂŞTE:

1. Se ia act de Indicatorii principali ai dezvoltării economice şi sociale a R.S.S. Moldova pentru anul 1991, prezentaţi de Guvernul R.S.S. Moldova.

2. Guvernul R.S.S. Moldova:

va lua măsuri în vederea întăririi disciplinei contractuale şi de producţie, perfecţionării structurii administrative, îmbunătăţirii aprovizionării tehnico-materiale a întreprinderilor industriale şi a organizaţiilor de construcţii, sporirii nivelului de trai al populaţiei din republică;

va determina pentru anul 1991 Comanda de stat la producerea şi livrarea celor mai importante feluri de producţie, mărfuri şi servicii, va stabili ministerelor, departamentelor şi comitetelor executive ale Sovietelor raionale şi orăşeneşti de deputaţi ai poporului din republică Indicatorii Comenzii de stat pornind de la obligaţiile lor contractuale şi va prevedea măsuri care ar asigura îndeplinirea acestor Indicatori;

va stabili relaţiile dintre R.S.S. Moldova şi republicile suverane, precum şi cu alte formaţiuni teritorial-administrative, pe baza balanţelor globale corespunzătoare de export şi import, care includ toate formele de proprietate.

3. Guvernul R.S.S. Moldova, ministerele , departamentele de stat, comitetele executive ale Sovietelor raionale şi orăşeneşti de deputaţi ai poporului din republică vor examina propunerile şi observaţiile concrete ale deputaţilor poporului din R.S.S. Moldova, expuse în cadrul discutării proiectului Indicatorilor principali ai dezvoltării economice şi sociale a R.S.S. Moldova pentru anul 1991 şi vor lua pe marginea lor deciziile respective.