448/29.06.92 Hotărîre cu privire la organizarea loteriei "Lotto-toto olimpic" în Republica Moldova
GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA
H O T Ă R Î R E
cu privire la organizarea loteriei "Lotto-toto olimpic"
în Republica Moldova
nr. 448 din 29.06.92
(în vigoare 29.06.1992)
* * *
Abrogat: 28.07.1992
Decretul Preşedintelui Republicii Moldova nr.169 din 28.07.1992
Întru susţinerea activităţii Comitetului Naţional Olimpic al Republicii Moldova Guvernul Republicii Moldova
HOTĂRĂŞTE:
1. Se permite Comitetului Naţional Olimpic să organizeze în Republica Moldova loteria "Lotto-toto olimpic" în comun cu firma germană "IW Import-Export WS Turistic".
2. Se aprobă Contractul privind organizarea loteriei "Lotto-toto olimpic", încheiat între Comitetul Naţional Olimpic al Republicii Moldova şi firma germană "IW Impot-Export WS Turistic", oferindu-le părţilor dreptul de a organiza în decurs de 6 ani în exclusivitate acest gen de loterie.
3. Ministerul Economiei şi Finanţelor, Ministerul Relaţiilor Economice Externe să acorde Comitetului Naţional Olimpic ajutorul necesar la organizarea şi desfăşurarea loteriei "Lotto-toto olimpic".
4. Primăriile oraşelor şi orăşelelor din Republica Moldova să întreprindă măsurile necesare în vederea amplasării oficiilor de desfăşurare a loteriei.
5. A stabili că vînzarea biletelor de loterie se face benevol contra numerar.
6. Comitetul Naţional Olimpic să prezinte în termen de o lună calculul economic pentru impozitarea venitului şi condiţiile de anulare a contractului.
| PRIM-MINISTRU | |
| AL REPUBLICII MOLDOVA | Valeriu MURAVSCHI |
Chişinău, 29 iunie 1992 |
|
| Nr.448. |