BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

449/12.05.2000 Hotărîre cu privire la activitatea Ministerului Sănătăţii şi măsurile întreprinse în combaterea fraudelor şi corupţiei în instituţiile medicale

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
12.05.2000

GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA

H O T Ă R Î R E

cu privire la activitatea Ministerului Sănătăţii şi măsurile întreprinse

în combaterea fraudelor şi corupţiei în instituţiile medicale

nr. 449  din  12.05.2000

 (în vigoare 18.05.2000) 

Monitorul Oficial al R.Moldova nr.57-58 art.532 din 18.05.2000

* * *

Abrogat: 03.10.2008

Hotărîrea Guvernului nr.1103 din 29.09.2008

În scopul combaterii fraudelor şi corupţiei în instituţiile medicale, Guvernul Republicii Moldova

HOTĂRĂŞTE:

1. Se califică drept nesatisfăcătoare activitatea Ministerului Sănătăţii şi a autorităţilor administraţiei publice locale privind combaterea fraudelor economice şi corupţiei comise în instituţiile medicale.

2. Se consideră drept sarcină primordială a Ministerului Sănătăţii, unităţilor medico-sanitare şi direcţiilor judeţene şi municipale ale sănătăţii optimizarea pe toate căile a activităţii de prevenire şi curmare a fraudelor şi corupţiei în instituţiile medicale subordonate, responsabilizarea morală a lucrătorilor medicali, respectarea deontologiei medicale, întărirea disciplinei de muncă şi a ordinii de drept.

3. Ministerul Sănătăţii:

în termen de 15 zile va aproba planul acţiunilor de lichidare a cauzelor ce favorizează plăţile neoficiale în instituţiile medicale, prevăzîndu-l cu un sistem riguros şi eficient de control;

va asigura elaborarea şi promovarea cadrului normativ necesar implementării de la 1 august 2000 a asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală;

în termen de două luni va prezenta spre examinare Guvernului proiectul de lege privind acreditarea instituţiilor medico-sanitare de stat şi private;

în termen de trei luni va elabora şi va prezenta Guvernului spre examinare cadrul normativ privind încadrarea medicilor în activitatea profesională după absolvirea instituţiilor de învăţămînt.

4. Ministerul Sănătăţii, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Finanţelor şi autorităţile administraţiei publice locale:

vor efectua sistematic controale asupra activităţii economico-financiare a instituţiilor medicale pentru depistarea fraudelor, plăţilor neoficiale, estorcărilor şi altor cazuri de corupţie, dînd publicităţii rezultatele acestor verificări şi deferind justiţiei persoanele vinovate;

vor institui o linie telefonică de serviciu, oferind cetăţenilor posibilitatea de a-şi expune operativ reclamaţiile sau a sesiza încălcările comise în instituţiile medicale;

vor permanentiza supravegherea activităţii agenţilor economici licenţiaţi în domeniul curativ şi farmaceutic.

5. Ministerul Finanţelor, Ministerul Sănătăţii şi autorităţile administraţiei publice locale:

în termen de o lună vor determina structura alocaţiilor bugetare pe judeţe pentru finanţarea minimului de asistenţă medicală gratuită, garantat de stat în anul 2000, precum şi volumul acestuia;

vor perfecţiona mecanismul achitărilor pentru prestaţiile medicale contra plată, excluzînd implicarea nemijlocită a lucrătorilor medicali în încasarea banilor de la pacienţi.

6. Ministerul Sănătăţii şi autorităţile administraţiei publice locale:

vor asigura în instituţiile medicale, aflate sub autoritatea lor, respectarea strictă a reglementărilor în vigoare privind prestarea serviciilor medicale contra plată;

vor responsabiliza şi vor sancţiona potrivit legii şi exigenţelor deontologiei medicale conducătorii instituţiilor medicale, care tolerează acte de corupţie, cazuri de plăţi neoficiale şi alte fraude şi nu întreprind măsurile de rigoare în combaterea lor;

pînă la 1 iulie 2000 vor asigura înzestrarea cu aparate de casă a tuturor instituţiilor medico-sanitare care prestează servicii medicale contra plată.

7. Ministerul Sănătăţii, în comun cu ministerele de resort:

va reexamina Catalogul provizoriu de preţuri la serviciile medicale prestate contra plată şi va prezenta în termen de două luni propuneri coordonate privind corelarea preţurilor exagerate cu costurile reale ale prestaţiilor;

în termen de o lună va simplifica procedurile de licenţiere, înregistrare şi certificare a produselor medicamentoase.

8. Ministerul Finanţelor va întreprinde măsurile cuvenite pentru finanţarea ritmică a minimului de asistenţă medicală gratuită, garantat de stat, în limitele alocaţiilor anuale prevăzute pentru ocrotirea sănătăţii.

9. Autorităţile administraţiei publice locale vor contribui la crearea condiţiilor adecvate de activitate şi de trai ale lucrătorilor medicali, sprijinind îndeosebi sectorul primar al ocrotirii sănătăţii.

10. Ministerul Sănătăţii va informa trimestrial Guvernul despre mersul executării prezentei hotărîri.