BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Acte judiciare

470/31.01.91 Hotărîre cu privire la programele de stat ale Guvernului R.S.S. Moldova "Oraşul medieval Orhei" şi "Mănăstirea Căpriana"

Tipul documentului
Acte judiciare
Data adoptării
31.01.1991

PARLAMENTUL REPUBLICII MOLDOVA

H O T Ă R Î R E

cu privire la programele de stat ale Guvernului R.S.S. Moldova

"Oraşul medieval Orhei" şi "Mănăstirea Căpriana"

nr. 470-XII din 31.01.91

 (în vigoare 31.01.1991) 

Veştile nr.3-4-5-6/34, 1991

* * *

În scopul revenirii la valorile spirituale şi materiale ce ţin de istoria şi tradiţiile seculare ale poporului, luînd în considerare rolul monumentelor de artă şi arhitectură, necesitatea ocrotirii lor de către stat, a creării unor spaţii culturale, ce se vor înscrie organic în contextul istoric al spiritualităţii neamului şi vor contribui la dezvoltarea unei reţele turistice atractive şi rentabile din punct de vedere economic pentru republică,

Sovietul Suprem al Republicii Sovietice Socialiste Moldova

HOTĂRĂŞTE:

1. Guvernul R.S.S. Moldova va elabora şi va prezenta în termen de două luni Sovietului Suprem al R.S.S. Moldova;

- un program de stat de cercetare şi valorificare a rezervaţiei naturale "Oraşul medieval Orhei", cu monumente getice şi medievale de mare importanţă istorică, şi de construcţie pe teritoriul ei a unui complex muzeal şi cultural-turistic;

- un program de stat de restaurare şi construcţie a complexului monastic cultural-turistic "Mănăstirea Căpriana".

2. Asigurarea tehnico-materială şi financiară a programelor de stat "Oraşul medieval Orhei" şi "Mănăstirea Căpriana" va fi prevăzută din bugetul republicii, începînd cu anul 1991.

3. Controlul asupra îndeplinirii prezentei Hotărîri e pus pe seama Comisiei pentru problemele culturii şi cultelor a Sovietului Suprem al R.S.S. Moldova.

4. Prezenta Hotărîre intră în vigoare din momentul adoptării.