BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

481/18.06.2001 Hotărîre cu privire la construcţia centralei electrice cu ciclu combinat în or.Ceadîr-Lunga

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
18.06.2001
HOTĂRÎREA GUVERNULUI REPUBLICII MOLDOVA cu privire la construcţia centralei electrice cu ciclu combinat în or.Ceadîr-Lunga Nr.481 din 18.06.2001 Monitorul Oficial al R.Moldova nr.64-66/517 din 22.06.2001 * * * Abrogat: 25.07.2003 Hotărîrea Guvernului nr.830 din 11.07.2003 În scopul aprovizionării fiabile a economiei şi populaţiei din sudul ţării cu energie electrică şi a or. Ceadîr-Lunga cu energie termică şi în conformitate cu prevederile Strategiei energetice a Republicii Moldova pînă în 2010, Guvernul Republicii Moldova HOTĂRĂŞTE: 1. Se acceptă oferta Companiei "Celtica-Moldova" şi propunerea Primăriei Ceadîr-Lunga şi Comitetului Executiv al U.T.A. Găgăuzia de a construi şi exploata în or. Ceadîr-Lunga o centrală electrică cu ciclu combinat cu o putere de 150-220 MW, care va utiliza în calitate de combustibil gaze naturale, activînd pe piaţa energiei electrice a republicii pe principiul liberei concurenţe. 2. Ministerul Finanţelor la solicitarea Companiei "Celtica-Moldova", în baza proiectului elaborat pentru construcţia centralei nominalizate, va prezenta propuneri, corelate cu legislaţia în vigoare, privind acordarea facilităţilor pentru toţi agenţii economici, participanţi la construcţia centralei electrice din or. Ceadîr-lunga. 3. Controlul asupra executării prezentei hotărîri se pune în sarcina dlui Dumitru Croitor, Başcanul U.T.A. Găgăuzia. PRIM-MINISTRU AL REPUBLICII MOLDOVA Vasile TARLEV Contrasemnată: Viceprim-ministru, ministrul economiei Andrei Cucu Ministrul energeticii Ion Leşanu Ministrul finanţelor Mihail Manoli Ministrul justiţiei Ion Morei Chişinău, 18 iunie 2001. Nr. 481.