Hotărâri
481/22.05.2000 Hotărîre cu privire la măsurile de pregătire a economiei naţionale şi sferei sociale pentru perioada de toamnă-iarnă 2000-2001
HOTĂRÎREA GUVERNULUI REPUBLICII MOLDOVA
cu privire la măsurile de pregătire a economiei naţionale şi sferei
sociale pentru perioada de toamnă-iarnă 2000-2001
Nr.481 din 22.05.2000
Monitorul Oficial al R.Moldova nr.63-64/563 din 01.06.2000
* * *
Abrogat: 22.06.2001
Hotărîrea Guvernului nr.443 din 14.06.2001
În scopul asigurării economiei naţionale şi sferei sociale cu
resurse energetice şi servicii comunale şi creării condiţiilor optime de
activitate în perioada de toamnă-iarnă 2000-2001, Guvernul Republicii
Moldova HOTĂRĂŞTE:
1. Ministerele, departamentele, autorităţile administraţiei publice
locale şi agenţii economici cu orice tip de proprietate şi formă
organizaţional-juridică:
vor asigura, sub conducerea şi responsabilitatea personală a
factorilor lor de decizie de prim rang, pregătirea pentru funcţionarea
normală a întreprinderilor, instituţiilor şi obiectelor din subordine în
perioada de toamnă-iarnă 2000-2001;
vor adopta în termen de 10 zile decizii privind formarea comisiilor
pentru pregătirea de iarnă, care vor avea în atribuţie analiza
activităţii în sezonul rece precedent, elaborarea şi controlul permanent
al realizării măsurilor de pregătire pentru perioada de toamnă-iarnă
2000-2001;
vor întreprinde acţiuni concrete pentru instituirea unui regim
riguros de economisire a energiei, precum şi pentru stingerea datoriilor
existente, achitarea în termen a plăţilor curente pentru resursele
energetice consumate şi serviciile comunale prestate;
vor lua măsuri pentru asigurarea, după posibilităţi, a obiectelor de
importanţă vitală din teritoriu cu surse autonome de rezervă de energie
electrică şi termică.
2. Instituţiile bugetare:
pînă la 1 iulie 2000 vor inventaria încăperile şi obiectele
subordonate, aducîndu-le în stare de funcţionalitate, în scopul
selectării şi excluderii din balanţa energetică a celor neutilizate;
pînă la începutul sezonului rece 1 noiembrie 2000 vor asigura
contorizarea integrală a consumului de energie termică, gaze naturale şi
apă, reieşind din limitele financiare alocate şi utilizînd în acest scop
sursele financiare extrabugetare.
3. Se stabileşte că:
energia electrică şi termică, gazele naturale, apa şi serviciile
comunale se vor furniza consumatorilor conform clauzelor contractuale şi
numai în cazul achitării plăţilor curente şi datoriilor conform
graficelor elaborate şi aprobate în comun cu furnizorii, iar
organizaţiilor şi instituţiilor bugetare - în limitele alocaţiilor
financiare, prevăzute pentru acest scop în bugetele pentru anii
2000-2001;
în cazul reţinerii achitărilor o perioadă de 30 de zile din data
ultimei plăţi, întreprinderile furnizoare de resurse energetice şi cele
prestatoare de servicii vor fi în drept să întrerupă furnizarea energiei
sau prestarea serviciilor după preîntîmpinarea prealabilă a
consumatorilor;
furnizorilor li se interzice deconectarea consumatorilor, în cazul
în care aceştia achită regulat plata pentru energie sau servicii conform
contractului;
conducătorii ministerelor şi departamentelor, precum şi ai
instituţiilor bugetare poartă răspundere personală pentru respectarea
limitelor prevăzute în bugetul pentru anul curent pentru consumul de
resurse energetice.
4. Se aprobă lista anexată a categoriilor de consumatori de
importanţă vitală pentru societate, a căror deconectare de la sursele de
energie şi sistare a serviciilor comunale este interzisă. Consumatorii
sus-numiţi, în comun cu Ministerul Finanţelor, vor asigura achitarea în
mod prioritar a plăţilor pentru resursele energetice şi serviciile
comunale.
5. Ministerul Finanţelor:
începînd cu 1 iunie 2000 va vira zilnic la un cont special cel puţin
20 la sută din veniturile acumulate în bugetul de stat, din care vor fi
achitate datoriile executorilor bugetari faţă de întreprinderile
complexului energetic şi cele prestatoare de servicii pentru procurarea
din timp a agenţilor energetici, materialelor şi utilajelor necesare,
pregătirea obiectelor pentru funcţionarea stabilă în perioada de
toamnă-iarnă 2000-2001;
Notă: Se suspendă, pînă la 31 decembrie 2000, acţiunea alin.1 pct.5
conform Hot. Guv. nr.1273 din 20.12.2000
în termen de 5 zile, în comun cu Ministerul Economiei şi Reformelor,
va elabora şi va prezenta spre aprobare Comisiei guvernamentale pentru
redresarea situaţiei critice în complexul energetic proiectul de
regulament privind utilizarea sumelor virate la contul special, avînd în
vedere că mijloacele respective se vor repartiza exclusiv conform
deciziilor acestei comisii;
în termen de o lună, în comun cu ministerele interesate, va elabora
şi va aduce la cunoştinţa instituţiilor bugetare normativele şi limitele
privind consumul de resurse energetice şi prestarea serviciilor comunale
pe anul 2000 (inclusiv pronosticurile pe anul 2001) şi va preciza
necesarul de mijloace financiare.
6. Se recomandă autorităţilor administraţiei publice locale să
vireze zilnic pe un cont special cel puţin 20 la sută din veniturile
acumulate în bugetele locale, transferînd operativ din acest cont,
conform deciziilor comisiilor locale, mijloacele necesare procurării
combustibilului pentru constituirea stocurilor şi pregătirea obiectelor
din subordine pentru perioada de toamnă-iarnă 2000-2001.
7. Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice:
în comun cu Ministerul Industriei şi Energeticii, Ministerul
Mediului şi Amenajării Teritoriului, ministerele şi instituţiile
subvenţionate de stat din domeniul sănătăţii, educaţiei şi ştiinţei,
culturii, afacerilor interne, apărării, justiţiei, Direcţia Generală
pentru Rezervele Materiale şi autorităţile administraţiei publice
locale, va organiza şi va desfăşura în termen de două luni tendere de
achiziţionare a resurselor energetice (păcură, cărbune, lemne) pentru
necesităţile întreprinderilor producătoare de energie, instituţiilor
bugetare, populaţiei şi Rezervei de stat pe perioada de iarnă;
va asigura controlul privind încheierea şi realizarea contractelor
între beneficiari şi furnizori.
va întreprinde măsuri urgente pentru restabilirea pînă la1 august
2000 a rezervelor de stat de păcură, eliberate agenţilor economici în
sezonul rece precedent.
8. Departamentul privatizării şi administrării proprietăţii de stat
pe lîngă Ministerul Economiei şi Reformelor, în comun cu Ministerul
Industriei şi Energeticii, Ministerul Mediului şi Amenajării
Teritoriului, va asigura pe parcursul anului curent executarea
legislaţiei în vigoare privind privatizarea integrală a întreprinderilor
din complexul energetic.
9. În scopul optimizării consumului de resurse energetice, Agenţia
Naţională pentru Conservarea Energiei va efectua audite energetice la
instituţiile bugetare care consumă anual peste 0,5 mii t.c.c. conform
unui grafic aprobat în termen de o lună de ministerele ramurale şi
coordonat cu agenţia. Instituţiile respective vor încheia, după caz, cu
agenţia contracte de audit energetic (cu valoarea calculată la preţul
de2,0-2,5 lei/t.c.c.) utilizînd în acest scop atît alocaţiile de la
buget, cît şi sursele financiare extrabugetare.
10. Consiliul creditorilor, la solicitarea întreprinderilor
complexului electroenergetic, va adopta, în condiţiile legii, hotărîri
privind îngheţarea sau reeşalonarea datoriilor acestora, în scopul
evitării blocării conturilor lor financiare de către inspectoratele
fiscale pentru neplata TVA şi pregătirii pentru funcţionarea în bune
condiţii în sezonul rece 2000-2001.
11. Controlul asupra îndeplinirii prezentei hotărîri se pune în
sarcina prefecturilor, de comun acord cu consiliile judeţene din
teritoriu şi a Comisiei guvernamentale pentru redresarea situaţiei
critice în complexul energetic.
Comisia va lua în dezbatere rapoartele conducătorilor ministerelor,
departamentelor şi autorităţilor publice locale privind pregătirea şi
asigurarea activităţii economiei naţionale în perioada de toamnă-iarnă
2000-2001.
12. Se abrogă Hotărîrea Guvernului Republicii Moldovanr. 670 din 13
iulie 1999" "Cu privire la măsurile de pregătire a economiei naţionale
pentru activitate în perioada de toamnă-iarnă 1999-2000" (Monitorul
Oficial, 1999, nr. 78-79, art. 696).
PRIM-MINISTRU
AL REPUBLICII MOLDOVA Dumitru BRAGHIŞ
Contrasemnată:
Viceprim-ministru,
ministrul economiei şi reformelor Andrei Cucu
Ministrul industriei şi energeticii Ion Leşanu
Chişinău, 22 mai 2000.
Nr. 481.
Anexă
la Hotărîrea Guvernului
Republicii Moldova
nr.481 din 22 mai 2000
L I S T A
categoriilor de consumatori de importanţă vitală
pentru societate*
---------------------------------
* Consumatorii specificaţi nu vor fi deconectaţi de la reţeaua
electrică numai dacă vor achita regulat plata pentru consumul de
energie. În caz contrar, ei vor fi deconectaţi la fel ca şi consumatorii
de rînd.
A. Instituţiile medicale şi de menire socială:
1) spitalele;
2) Institutul de Ftiziopneumologie;
3) Institutul Oncologic;
4) Institutul de Cardiologie
5) sanatoriile antituberculoză;
6) Centrul Republican de Transfuzie a Sîngelui;
7) staţiile de urgenţă;
8) internatele psihoneurologice;
9) azilurile de bătrîni;
10) şcolile-internat pentru copii orfani şi copiii fără tutela
părinţilor şi casele-internat pentru copii şi invalizi;
11) Centrul de reabilitare a pensionarilor.
B. Instituţiile de stat, responsabile pentru asigurarea securităţii
şi ordinii publice:
1) pichetele de grăniceri;
2) unităţile şi obiectele militare;
3) instituţiile penitenciare (OŞC-29/1, /2.../18);
4) comisariatele de poliţie;
5) Departamentul trupelor de carabinieri.