BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

Hotărâre nr. 483 din 29.12.2021

cu privire la modificarea Regulamentului privind condiţiile şi procedura de acordare a subvenţiilor în avans pentru proiectele start-up din Fondul naţional de dezvoltare a agriculturii şi mediului rural, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.507/2018

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
29.12.2021

GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA

H O T Ă R Â R E

cu privire la modificarea Regulamentului privind condiţiile

şi procedura de acordare a subvenţiilor în avans pentru

proiectele start-up din Fondul naţional de dezvoltare

a agriculturii şi mediului rural, aprobat prin

Hotărârea Guvernului nr. 507/2018

nr. 483  din  29.12.2021

 (în vigoare 31.12.2021) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 325-333 art. 783 din 31.12.2021

* * *

În temeiul art.23 alin.(6) din Legea nr.276/2016 cu privire la principiile de subvenţionare în dezvoltarea agriculturii şi mediului rural (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2017, nr.67-71, art.93), cu modificările ulterioare, Guvernul

HOTĂRĂŞTE:

1. Regulamentul privind condiţiile şi procedura de acordare a subvenţiilor în avans pentru proiectele start-up din Fondul naţional de dezvoltare a agriculturii şi mediului rural, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.507/2018 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2018, nr.176-180, art.558), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1) la punctul 4, cifrele "2021" se substituie cu cifrele "2022";

2) la punctul 9, subpunctul 1) se completează cu următoarea propoziţie: "Subvenţia în avans este acordată pentru suprafeţele pe teren protejat sub minimul eligibil de 0,1 ha, dar nu mai puţin de 0,03 ha, dacă producătorul agricol solicitant dispune deja de construcţii pe teren protejat şi la acestea anexează altele prin completare, formând o construcţie în imediata vecinătate, cu suprafaţa cumulativă de 0,1 ha şi mai mult";

3) la punctul 20 subpunctul 5), cifra "3" se substituie cu cifrele "12".

2. Prezenta hotărâre intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.