BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Acte judiciare

Hotărâre nr. 493 din 08.07.2020

pentru aprobarea unor măsuri suplimentare de transparenţă privind achiziţiile publice efectuate în vederea prevenirii, diminuării şi lichidării consecinţelor pandemiei de coronavirus (COVID-19) pentru anul 2020

Tipul documentului
Acte judiciare
Data adoptării
08.07.2020

GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA

H O T Ă R Â R E

pentru aprobarea unor măsuri suplimentare de transparenţă privind achiziţiile

publice efectuate în vederea prevenirii, diminuării şi lichidării consecinţelor

pandemiei de coronavirus (COVID-19) pentru anul 2020

nr. 493  din  08.07.2020

 (în vigoare 10.07.2020) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr.165-176 art. 592 din 10.07.2020

* * *

În scopul asigurării bunei guvernări, transparenţei şi gestionării optime a banilor publici în procesul de prevenire, diminuare şi lichidare a consecinţelor pandemiei de coronavirus (COVID-19) şi în temeiul art.XX alin.(2) din Legea nr.69/2020 cu privire la instituirea unor măsuri pe perioada stării de urgenţă în sănătate publică şi modificarea unor acte normative (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2020, nr.124-125, art.222), Guvernul

HOTĂRĂŞTE:

1. Se aprobă măsurile de raportare, transparenţă şi audit privind achiziţiile publice efectuate în conformitate cu Legea nr.69/2020 cu privire la instituirea unor măsuri pe perioada stării de urgenţă în sănătate publică şi modificarea unor acte normative în vederea prevenirii, diminuării şi lichidării consecinţelor pandemiei de coronavirus (COVID-19) pentru anul 2020, conform anexei nr.1.

2. Se aprobă formele de raportare privind achiziţiile publice efectuate în vederea prevenirii, diminuării şi lichidării consecinţelor pandemiei de coronavirus (COVID-19), conform anexelor nr.2 şi nr.3.

3. Rapoartele conform formelor indicate în anexele nr.2 şi nr.3 se vor prezenta Agenţiei Achiziţii Publice de către autorităţile contractante, care au efectuat achiziţii publice în vederea prevenirii, diminuării şi lichidării consecinţelor pandemiei de coronavirus (COVID-19). În rapoarte va fi inclusă informaţia privind toate achiziţiile publice efectuate pe parcursul anului 2020, inclusiv achiziţiile de valoare mică, în vederea prevenirii, diminuării şi lichidării consecinţelor pandemiei de coronavirus (COVID-19).

4. La solicitarea Agenţiei Achiziţii Publice, Agenţia Servicii Publice, în termen de până la 3 zile lucrătoare, va prezenta informaţia privind proprietarii efectivi ai operatorilor economici contractaţi la achiziţiile publice efectuate în vederea prevenirii, diminuării şi lichidării consecinţelor pandemiei de coronavirus (COVID-19).

5. Prezenta hotărâre intră în vigoare la data publicării.