BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

497/25.05.2018 Hotărîre pentru modificarea şi completarea anexei nr.1 la Hotărîrea Guvernului nr.965 din 17 noiembrie 2014

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
25.05.2018

GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA

H O T Ă R Î R E

pentru modificarea şi completarea anexei nr.1 la

Hotărîrea Guvernului nr.965 din 17 noiembrie 2014

nr. 497  din  25.05.2018

 (în vigoare 01.06.2018) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 176-180 art. 548 din 01.06.2018

* * *

Guvernul HOTĂRĂŞTE:

Anexa nr.1 la Hotărîrea Guvernului nr.965 din 17 noiembrie 2014 “Pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea Sistemului automatizat de supraveghere a circulaţiei rutiere “Controlul traficului” şi modificarea Concepţiei Sistemului automatizat de supraveghere a circulaţiei rutiere “Controlul traficului” (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2014, nr.352-357, art.1043) se modifică şi se completează după cum urmează:

1) la punctul 2:

a) noţiunea “Direcţia generală monitorizare şi control trafic – unitate structural-organizatorică de nivel central a Sistemului, ce asigură baza tehnico-materială şi instituţională pentru realizarea funcţiilor de post central de dirijare şi de gestionare a Sistemului” se exclude;

b) noţiunea “operator” va avea următorul cuprins:

“operator – persoană autorizată din cadrul Serviciului tehnologii informaţionale sau Inspectoratului General al Poliţiei ale Ministerului Afacerilor Interne cu atribuţii de serviciu privind colectarea, înregistrarea, prelucrarea şi stocarea informaţiei în Sistem”;

c) noţiunea “utilizator” va avea următorul cuprins:

“utilizator – persoană autorizată din cadrul Serviciului tehnologii informaţionale, Inspectoratului General al Poliţiei, altor autorităţi administrative din subordinea Ministerului Afacerilor Interne, inclusiv din cadrul Serviciului Protecţie şi Pază de Stat, cu atribuţii de asigurare a ordinii publice, prevenire şi curmare a infracţiunilor şi a altor încălcări ale legilor, ale cărei atribuţii de serviciu presupun acţiuni de accesare şi vizualizare a informaţiei din Sistem”;

d) se completează, în ordine alfabetică, cu noţiunile “administrator tehnico-tehnologic al Sistemului”, “furnizor de infrastructură” şi “subregistrator” cu următorul cuprins:

“administrator tehnico-tehnologic al Sistemului – Instituţia publică “Serviciul Tehnologia Informaţiei şi Securitate Cibernetică”, care asigură suportul tehnic necesar pentru gestionarea infrastructurii Sistemului şi care poate participa, în comun cu deţinătorul Sistemului, la elaborarea, dezvoltarea, implementarea şi mentenanţa Sistemului. Realizarea atribuţiilor administratorului tehnico-tehnologic se efectuează în baza contractelor încheiate cu posesorul”;

“furnizor de infrastructură – autorităţile administraţiei publice centrale subordonate Guvernului şi structurile organizaţionale din sfera lor de competenţă (autorităţile administrative din subordine, instituţiile publice şi întreprinderile de stat în care ministerul sau altă autoritate administrativă centrală are calitatea de fondator), instituţiile publice autonome, precum şi autorităţile administraţiei publice locale care participă la dezvoltarea şi crearea reţelei de posturi statice sau unităţilor mobile de supraveghere a traficului rutier conectate la Sistem”;

“subregistrator – subdiviziunile Inspectoratului General al Poliţiei cu atribuţii de constatare a contravenţiilor din domeniul circulaţiei rutiere sau de investigare a încălcărilor fixate de Sistem, care au în gestiune unităţi mobile de supraveghere a circulaţiei rutiere”;

2) la punctul 8, alineatul al doilea se abrogă;

3) se completează cu punctele 81 şi 82 cu următorul cuprins:

“81. Registratorul deleagă funcţiile către subregistrator pe bază contractuală, în temeiul acordului exprimat în scris al posesorului Sistemului, precum şi în temeiul instrucţiunilor de conectare aprobate de către registrator.

82. Furnizorul de infrastructură participă, în baza caietului de sarcini elaborat de registrator, la dezvoltarea reţelei de posturi statice şi mobile prin crearea/dotarea şi asigurarea mentenanţei acestora şi transmiterea lor în gestiunea registratorului/subregistratorului.

Transmiterea către registrator a posturilor/reţelei statice de supraveghere a traficului rutier are loc prin semnarea acordului de colaborare, aprobat de posesorul Sistemului.

Transmiterea către subdiviziunea teritorială a Inspectoratului General al Poliţiei a unităţilor mobile de supraveghere a traficului rutier are loc prin semnarea acordului de colaborare, aprobat de posesorul Sistemului”;

4) punctul 14 va avea următorul cuprins:

“14. Instituţia publică “Serviciul Tehnologia Informaţiei şi Securitate Cibernetică”, în calitate de administrator tehnico-tehnologic al Sistemului, asigură schimbul de informaţii, prestarea serviciilor de securizare a transportului de date, plasarea echipamentului în centrul de date deţinut şi în nodurile telecomunicaţionale ale acestuia şi/sau acordarea resurselor de procesare, în baza contractelor încheiate cu deţinătorul Sistemului şi/sau subregistratorii, furnizorii de infrastructură.

Schimbul de informaţii cu alte sisteme ale altor instituţii se va asigura prin intermediul Platformei guvernamentale de interoperabilitate în modul stabilit de Guvern”;

5) punctul 19 va avea următorul cuprins:

“19. Termenul de păstrare a informaţiei în Sistem este de 3 luni, după care informaţia se radiază automat, cu generarea unui raport electronic referitor la operaţiunea executată.”;

6) la punctul 28:

a) cuvintele “şi subregistratorul” se substituie cu textul “ , subregistratorul şi furnizorul de infrastructură”;

b) subpunctul 3) va avea următorul cuprins:

“3) să solicite şi să primească informaţia statistică cu privire la încălcarea normelor de siguranţă a traficului rutier. Datele cu caracter personal vor fi solicitate şi primite în condiţii ce nu contravin prevederilor Legii nr.133 din 8 iulie 2011 privind protecţia datelor cu caracter personal”;

7) se completează cu punctul 281 cu următorul cuprins:

“281. Furnizorii de infrastructură participă la dezvoltarea reţelei de unităţi de supraveghere statice prin realizarea lucrărilor de proiectare, construcţie, montare a părţilor componente ale echipamentului şi mentenanţă, în conformitate cu cerinţele tehnice coordonate cu deţinătorul.

Furnizorii de infrastructură se obligă:

a) să respecte prevederile instrucţiunilor prezentate de deţinător;

b) să asigure certificarea, omologarea şi verificarea metrologică a echipamentului;

c) să asigure întreţinerea şi mentenanţa echipamentului şi a postului;

d) să asigure compensarea cheltuielilor suportate pentru imprimare, ambalare în plic şi remitere a corespondenţei legate de gestionarea contravenţiilor constatate cu utilizarea sistemelor automatizate de supraveghere a circulaţiei rutiere ce le aparţin, conform acordului sau contractului încheiat cu deţinătorul.”;

8) la punctul 29, cuvîntul “utilizator”, la orice formă gramaticală, se substituie cu cuvintele “operator şi utilizator”, la forma gramaticală corespunzătoare;

9) la punctul 30:

a) cuvîntul “Utilizatorii” se substituie cu cuvintele “Operatorii şi utilizatorii”;

b) la subpunctul 1), cuvintele “persoanele autorizate din cadrul Direcţiei generale monitorizare şi control trafic al Serviciului tehnologii informaţionale din subordinea Ministerului Afacerilor Interne” se substituie cu cuvintele “operatorii din cadrul Serviciului tehnologii informaţionale şi Inspectoratului General al Poliţiei”;

c) la subpunctul 2):

cuvintele “persoanele autorizate” se substituie cu cuvîntul “utilizatorii”;

litera c) va avea următorul cuprins:

“c) să acceseze şi să vizualizeze informaţia din Sistem”;

d) se completează cu subpunctul 3) cu următorul cuprins:

“3) utilizatorii subdiviziunilor Ministerului Afacerilor Interne, inclusiv din cadrul Serviciului Protecţie şi Pază de Stat, au următoarele drepturi:

a) să participe la implementarea Sistemului;

b) să prezinte propuneri cu privire la iniţierea modificărilor actelor normative care reglementează funcţionarea Sistemului;

c) să acceseze şi să vizualizeze informaţia din Sistem;

d) să solicite şi să primească de la deţinătorul Sistemului ajutor metodologic şi practic privind problemele ce ţin de funcţionarea acestuia;

e) să prezinte deţinătorului Sistemului propuneri privind perfecţionarea şi eficientizarea funcţionării Sistemului.”;

10) la punctul 31:

a) subpunctul 10) va avea următorul cuprins:

“10) să efectueze periodic, în comun cu administratorul tehnico-tehnologic, auditul securităţii Sistemului”;

b) subpunctul 11) se abrogă;

c) subpunctul 14) va avea următorul cuprins:

“14) să asigure încheierea contractelor cu administratorul tehnico-tehnologic al Sistemului privind prestarea serviciilor de securizare a transportului de date, plasarea echipamentului în centrul de date deţinut şi în nodurile telecomunicaţionale ale acestuia şi/sau acordarea resurselor de procesare”;

11) se completează cu punctele 321 şi 322 cu următorul cuprins:

“321. Administratorul tehnico-tehnologic al Sistemului este responsabil de următoarele:

1) în baza contractelor încheiate cu posesorul şi/sau deţinătorul Sistemului:

a) asigurarea mentenanţei şi dezvoltării, după caz, a Sistemului şi a componentelor acestuia care se află în posesia deţinătorului/posesorului;

b) asigurarea transportului de date securizat de la posturile şi unităţile de supraveghere amplasate în zonele supuse monitorizării către echipamentele postului central de dirijare a Sistemului;

c) plasarea echipamentului în centrul de date deţinut şi/sau acordarea resurselor de procesare necesare;

d) implementarea soluţiilor tehnice în cadrul unităţilor mobile de supraveghere privind aplicarea şi menţinerea politicii centralizate de securitate pentru unităţile de procesare a datelor, precum şi asigurarea integrităţii logice a componentelor;

e) întreprinderea, în limita competenţelor, a măsurilor organizatorice şi tehnice necesare pentru protecţia datelor stocate cu caracter personal împotriva distrugerii, modificării, blocării, copierii, răspîndirii, precum şi împotriva altor acţiuni ilicite în procesul transmiterii acestora de la posturile şi unităţile de supraveghere amplasate în zonele supuse monitorizării către echipamentele postului central de dirijare a Sistemului;

f) efectuarea periodică, în comun cu deţinătorul Sistemului, a auditului tehnic în vederea corespunderii Sistemului cu cerinţele înaintate de către deţinător;

2) în baza contractelor încheiate cu subregistratorii şi/sau furnizorii de infrastructură a Sistemului:

a) asigurarea efectuării auditului tehnic iniţial şi periodic al securităţii în cadrul unităţilor de supraveghere a circulaţiei rutiere ale subregistratorilor;

b) asigurarea transportului de date securizat de la unităţile de supraveghere amplasate în zonele supuse monitorizării către echipamentele postului central de dirijare a Sistemului;

c) asigurarea plasării echipamentului în centrul de date deţinut la solicitarea subregistratorilor şi/sau a furnizorilor de infrastructură a Sistemului şi/sau acordarea resurselor de procesare necesare;

d) asigurarea implementării soluţiilor tehnice în cadrul unităţilor mobile de supraveghere privind aplicarea şi menţinerea politicii de securitate pentru unităţile de procesare a datelor, precum şi asigurarea integrităţii logice a componentelor.

322. Administratorul tehnico-tehnologic al Sistemului are dreptul:

1) să participe la proiectarea, crearea, extinderea şi implementarea Sistemului, precum şi a posturilor şi a unităţilor de supraveghere a circulaţiei rutiere;

2) să asigure, în comun cu deţinătorul, implementarea şi respectarea cerinţelor de securitate informaţională de către participanţi, să fixeze cazurile şi tentativele de încălcare a acestora, precum şi să întreprindă măsurile necesare pentru prevenirea şi lichidarea consecinţelor;

3) să iniţieze, în comun cu deţinătorul, procedura de suspendare a drepturilor de acces la datele incluse în Sistem, în cazurile de nerespectare a regulilor, standardelor şi normelor general acceptate în domeniul securităţii informaţionale;

4) să stabilească, în comun cu deţinătorul, cerinţe faţă de mijloacele tehnice, canalele telecomunicaţionale şi software la locurile automatizate de muncă ale participanţilor;

5) să suspende, prin coordonare cu deţinătorul, funcţionarea Sistemului în următoarele cazuri:

a) în timpul efectuării lucrărilor profilactice ale complexului de mijloace software şi hardware ale Sistemului;

b) la apariţia circumstanţelor de forţă majoră;

c) la încălcarea cerinţelor de securitate informaţională, dacă aceasta prezintă pericol pentru funcţionarea Sistemului;

d) în cazul deciziei de suspendare a funcţionării Sistemului, emisă de autoritatea competentă;

e) în caz de retragere a Sistemului din exploatare;

6) să prezinte propuneri cu privire la iniţierea modificărilor actelor care reglementează funcţionarea Sistemului;

7) să prezinte propuneri în modul stabilit de legislaţie privind perfecţionarea şi eficientizarea funcţionării Sistemului.”;

12) punctul 33 va avea următorul cuprins:

“33. Operatorii/utilizatorii au acces la Sistem conform competenţelor funcţionale, în formatul individual permis fiecăruia.”;

13) se completează cu punctul 341 cu următorul cuprins:

“341. Ministerul Afacerilor Interne are obligaţia de a asigura subiecţilor de date cu caracter personal acces la datele cu caracter personal care îi vizează prin intermediul aplicaţiilor mobile şi/sau soluţiilor software.

Condiţiile de utilizare a aplicaţiilor mobile şi/sau soluţiilor software şi modul de dezvăluire a datelor cu caracter personal prin intermediul acestora se aprobă de către Ministerul Afacerilor Interne.”;

14) punctul 39 va avea următorul cuprins:

“39. Accesul operatorilor şi utilizatorilor la Sistem se acordă de către Serviciul tehnologii informaţionale, în baza unui demers, cu specificarea locului de muncă şi a datelor personale ale operatorilor/utilizatorilor.”;

15) la punctul 49, cuvintele “Direcţia generală monitorizare şi control trafic al Serviciului” se substituie cu cuvîntul “Serviciul”;

16) punctul 58 va avea următorul cuprins:

“58. Operatorii de date cu caracter personal ai Sistemului sînt Serviciul tehnologii informaţionale şi Inspectoratul General al Poliţiei ale Ministerului Afacerilor Interne.”