Hotărâre nr. 5 din 15.01.2025
cu privire la modificarea Regulamentului privind procedura de examinare pentru obţinerea dreptului de a conduce vehicule, emiterea şi valabilitatea permisului de conducere, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.181/2022
GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA
H O T Ă R Â R E
cu privire la modificarea Regulamentului privind procedura de
examinare pentru obţinerea dreptului de a conduce vehicule,
emiterea şi valabilitatea permisului de conducere, aprobat
prin Hotărârea Guvernului nr.181/2022
nr. 5 din 15.01.2025
(în vigoare 16.01.2025)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 8-10 art.12 din 16.01.2025
* * *
În temeiul art.21 alin.(1) din Legea nr.131/2007 privind siguranţa traficului rutier (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2015, nr.11-21, art.6), cu modificările ulterioare, Guvernul
HOTĂRĂŞTE:
1. Regulamentul privind procedura de examinare pentru obţinerea dreptului de a conduce vehicule, emiterea şi valabilitatea permisului de conducere, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.181/2022 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2022, nr.98-105, art.277), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1.1. la punctul 51, cuvintele "fără susţinerea examenului" se substituie cu textul "după susţinerea, în condiţiile prezentului Regulament, a probelor teoretice şi practice ale examenului la categoria/ categoriile/ subcategoria/ subcategoriile de vehicule pentru care se solicită echivalarea dreptului de a conduce";
1.2. se completează cu punctul 521 cu următorul cuprins:
"521. Prevederile pct.52 nu se aplică permisului de conducere de model 1995, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.778/1995 cu privire la aprobarea şi punerea în aplicare a modelelor certificatului tehnic de înmatriculare pentru tractoare şi alte maşini şi mecanisme autopropulsate şi certificatului de tractorist mecanic."
2. Prezenta hotărâre intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
| PRIM-MINISTRU | Dorin RECEAN |
| Contrasemnează: | |
| Ministrul afacerilor interne | Daniella Misail-Nichitin |
| Nr.5. Chişinău, 15 ianuarie 2025. | |