BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

507/15.04.2008 Hotărîre cu privire la alocarea mijloacelor financiare

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
15.04.2008

GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA

H O T Ă R Î R E

cu privire la alocarea mijloacelor financiare

nr. 507  din  15.04.2008

 (în vigoare 18.04.2008) 

Monitorul Oficial nr.78-79 art.487 din 18.04.2008

* * *

Pentru executarea prevederilor Legii nr.8-XV din 17 februarie 2005 cu privire la Portul Internaţional Liber "Giurgiuleşti" (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2005, nr.36-38, art.116), Guvernul

 HOTĂRĂŞTE:

1. Ministerul Finanţelor va aloca, din contul veniturilor acumulate suplimentar la bugetul de stat în trimestrul I al anului 2008:

Ministerului Economiei şi Comerţului mijloace financiare în sumă de 16,0 mil.lei pentru majorarea capitalului social al Întreprinderii de Stat "Moldelectrica" în vederea construcţiei liniei electrice aeriene cu tensiunea de 110 kV Vulcăneşti raională – Reni – staţia electrică 110/10 kV Giurgiuleşti;

Ministerului Transporturilor şi Gospodăriei Drumurilor mijloace financiare în sumă de 15 mil.lei pentru majorarea capitalului social al Întreprinderii de Stat "Portul fluvial Ungheni" în vederea construcţiei Portului de pasageri Giurgiuleşti;

Ministerului Afacerilor Interne mijloace financiare în sumă de 30,6 mil.lei, inclusiv 8 mil.lei, pentru construcţia remizei de pompieri şi salvatori "Giurgiuleşti" şi 22,6 mil.lei pentru asigurarea tehnico-materială a Unităţii de pompieri şi salvatori "Giurgiuleşti".

2. Ministerul Finanţelor va înainta propuneri privind modificarea Legii bugetului de stat pe anul 2008.

3. Ministerul Economiei şi Comerţului, Ministerul Transporturilor şi Gospodăriei Drumurilor şi Ministerul Afacerilor Interne, în calitate de beneficiari ai mijloacelor alocate, vor perfecta, în modul stabilit, documentele necesare pentru finanţarea lucrărilor şi achiziţiilor respective.

4. Ministerul Finanţelor va finanţa cheltuielile menţionate pe măsura prezentării documentelor de confirmare a acestora.