BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Cuprins
Hotărâri

520/06.11.2019 Hotărîre privind angajarea răspunderii asupra proiectului de lege pentru modificarea Legii nr.3/2016 cu privire la Procuratură

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
06.11.2019

GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA

H O T Ă R Î R E

privind angajarea răspunderii asupra proiectului

de lege pentru modificarea Legii nr.3/2016

cu privire la Procuratură

nr. 520  din  06.11.2019

 (în vigoare 06.11.2019) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 328 art. 754 din 06.11.2019

* * *

În temeiul art.1061 alin.(1) din Constituţia Republicii Moldova şi al art.119 din Regulamentul Parlamentului, adoptat prin Legea nr.797/1996 (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.50, art.237), cu modificările ulterioare, Guvernul

HOTĂRĂŞTE:

1. Se aprobă proiectul de lege pentru modificarea Legii nr.3/2016 cu privire la Procuratură.

2. Se declară angajarea răspunderii Guvernului asupra proiectului de lege menţionat, care se prezintă Parlamentului pentru a fi supus procedurii prevăzute în art.1061 din Constituţia Republicii Moldova.

Proiect

LEGE

pentru modificarea Legii nr.3/2016 cu privire la Procuratură

Prezenta lege organică este adoptată în temeiul art.1061 din Constituţie, prin angajarea răspunderii Guvernului faţă de Parlament.

1. Articolul 17:

la alineatul (2) litera a), cuvintele “comisia instituită de Ministerul Justiţiei” se substituie cu cuvîntul “Prim-ministru”;

la alineatul (3), cuvintele “ministrul justiţiei” se substituie cu cuvîntul “Prim-ministru”;

alineatul (5) va avea următorul cuprins:

“(5) În funcţie de pregătirea şi abilităţile profesionale, de integritate şi de alte calităţi personale, Prim-ministrul preselectează conform procedurii aprobate potrivit alin.(3) cel puţin doi candidaţi la funcţia de Procuror General şi transmite lista candidaţilor preselectaţi şi dosarele acestora Consiliului Superior al Procurorilor. Dosarele cuprind actele indicate la art.22 alin.(2) lit.a), b), c), e) şi f), scrisoarea de motivare şi conceptul de management şi dezvoltare instituţională. În vederea verificării integrităţii, autorităţile şi instituţiile responsabile vor prezenta orice informaţie necesară şi/sau vor oferi acces la toate informaţiile pe care le deţin.”;

alineatele (6), (7) şi (8) se abrogă;

alineatul (9) va avea următorul cuprins:

“(9) În termen de 5 zile lucrătoare de la data recepţionării listei candidaţilor şi a dosarelor acestora, Consiliul Superior al Procurorilor poate restitui Prim-ministrului lista menţionată, printr-o hotărîre motivată, dacă cel puţin un candidat nu corespunde în mod vădit condiţiilor prevăzute la alin.(1). În urma înlăturării încălcărilor respective, Prim-ministrul prezintă la Consiliul Superior al Procurorilor aceeaşi listă sau o altă listă de candidaţi. În funcţie de încălcările constatate, Prim-ministrul poate decide reluarea preselecţiei, dispoziţiile alin.(5) fiind aplicabile în mod corespunzător. Totodată, Prim-ministrul va respinge decizia Consiliului Superior al Procurorilor privind restituirea listei candidaţilor dacă Consiliul nu invocă motivele indicate la alin.(1) sau dacă lista este restituită în mod repetat.”;

alineatul (111) va avea următorul cuprins:

“(111) În cazul în care candidatura este respinsă de către Preşedintele Republicii, Consiliul Superior al Procurorilor propune acelaşi candidat în mod repetat dacă consideră că respingerea nu întruneşte condiţiile prevăzute la alin.(11) sau propune următorul candidat care a acumulat cel mai mare punctaj.”

2. La articolul 58, alineatul (7) va avea următorul cuprins:

“(7) Suplimentar faţă de prevederile alin.(6), la sesizarea Preşedintelui Republicii, a ministrului justiţiei sau din oficiu, Prim-ministrul poate institui o comisie pentru evaluarea activităţii Procurorului General în caz de imixtiune ilegală în activitatea unui alt procuror sau în caz de intervenţie ilegală, de orice natură, pe lîngă autorităţi, instituţii ori funcţionari pentru soluţionarea oricărei chestiuni, sau în caz de comitere a unor acţiuni ce afectează grav imaginea Procuraturii ori independenţa procurorilor. Comisia este formată dintr-un fost procuror sau un fost judecător cu cel puţin 10 ani de experienţă în funcţia respectivă, un expert internaţional cu o vastă experienţă în procuratură sau în domeniul anticorupţie şi un reprezentant al societăţii civile. Membrii comisiei trebuie să se bucure de o reputaţie ireproşabilă şi să aibă cel puţin 10 ani de vechime în domeniul de specialitate.”

(2) La momentul intrării în vigoare a prezentei legi, concursul pentru funcţia de Procuror General, demarat în conformitate cu prevederile legale de pînă la intrarea în vigoare a prezentei legi, se sistează.