BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Documente

52a/05.07.2012 Dispoziţie cu privire la condiţiile hidrometeorologice nefavorabile, create în luna iunie - începutul lunii iulie 2012

Tipul documentului
Documente
Data adoptării
05.07.2012

GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA

D I S P O Z I Ţ I E

nr. 52a  din  05.07.2012

 (în vigoare 10.07.2012) 

Monitorul Oficial nr.142 art.528 din 10.07.2012

* * *

În legătură cu condiţiile hidrometeorologice nefavorabile, create în luna iunie – începutul lunii iulie 2012 şi prognoza meteo pentru viitorul apropiat:

1. Ministerul Afacerilor Interne:

va organiza activitatea de inspectare şi patrulare continuă în vederea prevenirii şi eliminării riscurilor ce pot apărea în urma efectelor caniculei;

în comun cu Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei şi autorităţile administraţiei publice locale, va asigura monitorizarea permanentă a situaţiei persoanelor în etate rămase fără îngrijire, a copiilor aflaţi în afara grijii părinteşti, a persoanelor cu disabilităţi şi a celor din păturile social vulnerabile, inclusiv cu vizite la domiciliu, pentru intervenţii prompte şi va acorda asistenţa necesară;

în comun cu autorităţile administraţiei publice locale, va întreprinde măsurile şi acţiunile de prevenire şi combatere a incendiilor şi cazurilor de înec, în special în taberele de odihnă, zonele aglomerate şi alte locuri cu risc sporit.

2. Ministerul Sănătăţii:

va întreprinde, de comun acord cu autorităţile administraţiei publice locale, măsurile necesare pentru asigurarea funcţionării la capacitate maximă a instituţiilor din subordine în scopul acordării asistenţei medicale de urgenţă;

va dispune crearea punctelor mobile de acordare a asistenţei medicale primare în locurile publice aglomerate.

3. Ministerul Educaţiei, de comun acord cu autorităţile administraţiei publice locale, va monitoriza permanent activitatea taberelor de odihnă pentru copii şi a instituţiilor preşcolare în vederea eliminării efectelor negative ale perioadei caniculare.

4. Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare:

va efectua o evaluare obiectivă a impactului condiţiilor meteorologice nefavorabile asupra sectorului agroalimentar şi va propune spre aprobare, în procedura stabilită, a măsurilor necesare pentru diminuarea impactului în cauză;

va stabili şi va realiza priorităţile pentru anul agricol următor la capitolul asigurării cu seminţe, fertilizanţi şi alţi componenţi tehnologici;

va facilita procesul de negociere cu sectorul bancar în vederea sporirii accesului producătorilor agricoli la credite bancare, precum şi reeşalonării celor existente;

în comun cu Ministerul Finanţelor, va stabili mecanismul subvenţionării cheltuielilor energiei electrice ce ţine de pomparea apei utilizate la irigare, cu prezentarea propunerilor în procedură legală.

5. Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene va conlucra cu partenerii de dezvoltare în vederea obţinerii asistenţei externe necesare pentru lichidarea consecinţelor condiţiilor meteorologice nefavorabile, bazate pe solicitări pertinente.

6. Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor, în comun cu Poliţia Rutieră:

va asigura regimul de transportare a călătorilor în condiţii de siguranţă maximă, reieşind din condiţiile meteorologice;

va asigura condiţii adecvate situaţiei pentru protecţia pasagerilor în gările şi staţiile auto, feroviare şi aeroporturi;

va întreprinde toate măsurile necesare pentru neadmiterea deteriorării structurii drumurilor naţionale, în special prin depăşirea sarcinii admise pe osie şi excesului de viteză şi va implementa un plan de gestionare a traficului corespunzător condiţiilor climaterice.

7. Agenţia Rezerve Materiale va evalua situaţia la zi şi de perspectivă privind rezervele materiale de stat, în vederea asigurării cu necesarul de cereale.

8. Membrii Comisiei pentru Situaţii Excepţionale a Republicii Moldova:

vor organiza activitatea subdiviziunilor din subordine în domeniul gestionării situaţiei create în regim adecvat situaţiei reale, cu asigurarea prezenţei persoanelor responsabile în regim non-stop şi asigurarea interoperabilităţii cu organele antrenate în acest proces;

vor întreprinde măsurile necesare pentru asigurarea populaţiei cu apă potabilă în locurile publice;

vor asigura informarea populaţiei prin toate mijloacele disponibile despre situaţie şi măsurile necesare de urmat.