BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Acte judiciare

543/07.09.2009 Hotărîre cu privire la comanda de stat pentru delegarea funcţionarilor publici la studii prin masterat, cu finanţare bugetară, în cadrul Academiei de Administrare Publică de pe lîngă Preşedintele Republicii Moldova în anul de învăţămînt 2009-2010

Tipul documentului
Acte judiciare
Data adoptării
07.09.2009

GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA

H O T Ă R Î R E

cu privire la comanda de stat pentru delegarea funcţionarilor publici

la studii prin masterat, cu finanţare bugetară, în cadrul Academiei

de Administrare Publică de pe lîngă Preşedintele Republicii

Moldova în anul de învăţămînt 2009-2010

nr. 543  din  07.09.2009

 (în vigoare 14.09.2009) 

Monitorul Oficial nr.142 art.616 din 14.09.2009

* * *

În conformitate cu prevederile Decretului Preşedintelui Republicii Moldova nr.1379-III din 18 iulie 2003 “Privind aprobarea Statutului Academiei de Administrare Publică de pe lîngă Preşedintele Republicii Moldova” şi Hotărîrii Guvernului nr.962 din 5 august 2003 “Privind asigurarea funcţionării Academiei de Administrare Publică pe lîngă Preşedintele Republicii Moldova”, Guvernul

HOTĂRĂŞTE:

1. Se stabileşte ministerelor, altor autorităţi publice centrale de specialitate comanda de stat pentru delegarea funcţionarilor publici la studii prin masterat, cu finanţare bugetară, în cadrul Academiei de Administrare Publică de pe lîngă Preşedintele Republicii Moldova pentru anul de învăţămînt 2009-2010, secţia zi, cu durata studiilor de 1,5 ani, conform anexei, în scopul promovării ulterioare a acestora în funcţii de conducere în cadrul autorităţilor publice centrale.

2. La concursul de admitere vor participa funcţionarii publici cu vechime de muncă de cel puţin 3 ani şi persoanele cu aceeaşi vechime în muncă, la recomandarea ministerelor şi altor autorităţi administrative centrale de resort, avînd vîrsta de pînă la 40 de ani.

3. Admiterea prevede susţinerea a trei probe de concurs: la disciplina de specialitate, limba străină, utilizarea calculatorului şi interviul realizat de comisia de admitere instituită prin decretul Preşedintelui Republicii Moldova.

4. Autorităţile administraţiei publice centrale, pînă la 10 septembrie 2009, vor organiza concursul de selectare din rîndul personalului angajat sau inclus în rezerva de cadre şi vor prezenta Academiei de Administrare Publică de pe lîngă Preşedintele Republicii Moldova listele persoanelor recomandate şi actele solicitate de Academie.

5. Academia de Administrare Publică de pe lîngă Preşedintele Republicii Moldova:

a) va organiza, în perioada 10-21 septembrie 2009, concursul de admitere pentru candidaţii la studii;

b) va informa sistematic Guvernul despre desfăşurarea procesului de selectare a candidaţilor la studii de către autorităţile administraţiei publice;

c) va asigura înmatricularea la studii în limita alocaţiilor bugetare aprobate;

d) va informa Preşedintele Republicii Moldova, Prim-ministrul şi autorităţile administraţiei publice, pînă la 25 septembrie 2009, despre rezultatele concursului de admitere şi decizia privind înmatricularea la studii a persoanelor delegate.

[Pct.6 abrogat prin Hot.Guv. nr.225 din 26.03.2014, în vigoare 01.04.2014]

7. Academia va prezenta Guvernului, în modul stabilit, modificările şi completările de rigoare ale Statutului instituţiei.