BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

Hotărâre nr. 544 din 25.07.2022

pentru aprobarea Avizului la proiectul de lege privind importul unui autovehicul

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
25.07.2022

GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA

H O T Ă R Â R E

pentru aprobarea Avizului la proiectul de lege

privind importul unui autovehicul

nr. 544  din  25.07.2022

 (în vigoare 26.07.2022) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 235-236 art. 607 din 26.07.2022

* * *

Guvernul HOTĂRĂŞTE:

Se aprobă şi se prezintă Parlamentului Avizul la proiectul de lege privind importul unui autovehicul.

Aprobat

prin Hotărârea Guvernului nr.544/2022

AVIZ

la proiectul de lege privind importul unui autovehicul

Guvernul a examinat proiectul de lege privind importul unui autovehicul, înaintat cu titlu de iniţiativă legislativă (nr.126 din 7 aprilie 2022) de către domnul Andrian Cheptonar, deputat în Parlament, şi comunică următoarele.

Potrivit notei informative, proiectul de lege prevede introducerea în ţară şi plasarea sub regim vamal de import, de către Primăria comunei Sculeni, raionul Ungheni, a unui mijloc de transport clasificat la poziţia tarifară 8702, model IVECO, numărul de identificare ZCFC50A2005669384, anul fabricării 2007, cu scutirea de plata drepturilor de import, fără drept de înstrăinare, cu scopul de a fi utilizat în beneficiul cetăţenilor din localitate.

Acest mijloc de transport este oferit în cadrul acordului de cooperare intercomunală dintre Primăria comunei Sculeni, raionul Ungheni, Republica Moldova, pe de o parte, şi Primăria comunei Victoria, judeţul Iaşi, România, pe de altă parte.

Acordarea scutirii de plata drepturilor de import va aduce beneficii pentru locuitorii comunei Sculeni, în special pentru copii, persoane cu dizabilităţi şi pensionari. Totodată, prin acest proiect se vor întări relaţiile de cooperare dintre primăriile sus-menţionate.

Luând în considerare cele menţionate supra, proiectul de lege se susţine.