BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

545/18.05.2007 Hotărîre pentru aprobarea numărului total al contribuabililor cărora li se anulează majorările de întîrziere şi amenzile, precum şi a totalurilor sumelor majorărilor de întîrziere şi amenzilor care se anulează

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
18.05.2007

GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA

H O T Ă R Î R E

pentru aprobarea numărului total al contribuabililor, cărora li se anulează

majorările de întîrziere şi amenzile, precum şi a totalurilor sumelor

majorărilor de întîrziere şi amenzilor care se anulează

nr. 545  din  18.05.2007

 (în vigoare 01.06.2007) 

Monitorul Oficial nr.74-77 art.587 din 01.06.2007

* * *

În scopul executării articolului 4 al Legii nr.389-XVI din 8 decembrie 2006 privind anularea majorărilor de întîrziere şi a amenzilor (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2006, nr.195-198, art.928), Guvernul

HOTĂRĂŞTE:

1. Se aprobă numărul total al contribuabililor (în număr de 533566), cărora li se anulează, conform situaţiei de la 31 decembrie 2006, obligaţiile fiscale, în sumă de 188484,5 mii lei, inclusiv majorările de întîrziere în sumă de 97051,3 mii lei şi amenzile, în sumă de 91433,2 mii lei, reflectat în anexele care sînt parte integrantă a prezentei hotărîri, după cum urmează:

numărul total al contribuabililor, agenţi economici, în număr de 65079, ale căror obligaţii fiscale sînt administrate de organele Serviciului Fiscal de Stat, în sumă de 166733,5 mii lei, inclusiv majorările de întîrziere în sumă de 80219,8 mii lei şi amenzile, în sumă de 86513,7 mii lei, conform anexei nr.1;

numărul total al contribuabililor, cetăţeni, în număr de 57356, ale căror obligaţii fiscale la impozitul pe venit sînt administrate de organele Serviciului Fiscal de Stat, în sumă de 9986,4 mii lei, inclusiv majorările de întîrziere în sumă de 5532,5 mii lei şi amenzile, în sumă de 4453,9 mii lei, conform anexei nr.2;

numărul total al contribuabililor, în număr de 411129 (inclusiv: gospodării ţărăneşti - 117578 şi cetăţeni - 293551), ale căror obligaţii fiscale sînt administrate de serviciile de colectare a impozitelor şi taxelor locale din cadrul primăriilor, în sumă de 11669,2 mii lei, inclusiv majorările de întîrziere 11299,0 mii lei şi amenzile, în sumă de 370,2 mii lei, conform anexei nr.3;

numărul total al contribuabililor, ale căror obligaţii fiscale sînt administrate de organele Serviciului Vamal, şi amenzile, în sumă de 95,4 mii lei, conform anexei nr.4.

2. Inspectoratul Fiscal Principal de Stat, Serviciul Vamal şi serviciile de colectare a impozitelor şi taxelor locale din cadrul primăriilor vor asigura reflectarea anulării sumelor respective în sistemele de evidenţă pe care le administrează.