Hotărâri
555/06.09.93 Hotărîre cu privire la supravegherea marcării
Notă: Cuvintele "Camera de Stat pentru Supravegherea Marcării de pe
lîngă Ministerul Finanţelor" se substituie prin cuvintele "Camera
de Stat pentru Supravegherea Marcării a Vistieriei de Stat"
prin Hot. Guv. nr.104 din 28.01.98
HOTĂRÎREA GUVERNULUI REPUBLICII MOLDOVA
Cu privire la supravegherea marcării
Nr.555 din 06.09.93
Monitor nr.9/260 din 30.09.1993
* * *
Abrogat: 28.09.2001
Hotărîrea Guvernului nr.892 din 28.08.2001
În scopul exercitării supravegherii marcării şi a controlului asupra
folosirii metalelor preţioase şi pietrelor preţioase în republică,
Guvernul Republicii Moldova hotărăşte:
1. Bujetoriile şi articolele de uz casnic din metale preţioase,
confecţionate în Republica Moldova, destinate pentru vînzare sau
executare la comandă, precum şi cele exportate trebuie să corespundă
titlurilor stabilite în republică şi să fie marcate cu semnul de marcare
de stat.
Bujetoriile şi articolele de uz casnic din metale preţioase,
importate în Republica Moldova, de asemenea vor fi marcate cu semnul
de marcare de stat.
[Alin. 2 în redacţia Hot. Guv. nr.261 din 13.05.96]
2. Articole din metale preţioase sînt considerate obiectele fabricate
atît dintr-un singur metal preţios, cît şi din aliaje care conţin două
sau cîteva metale preţioase sau din aliaje de metale preţioase şi metale
neferoase (în metale preţioase se înscriu: platina, aurul, argintul şi
metale din familia platinei - rodiu, ruteniu, paladiu, iridiu, osmiu -
în lingouri, semifabricate, săruri, soluţii, dispozitive, aparate,
utilaje, articole de uz casnic şi sub altă formă).
3. Valoarea aliajului din care se confecţionează articolele din
platină, aur, argint sau paladiu se determină prin titlu ce indică
numărul unităţilor de greutate ale metalului preţios la o mie de unităţi
de greutate a aliajului.
4. În Republica Moldova pentru bujetorii, obiecte de uz casnic şi
alte articole se stabilesc următoarele titluri:
pentru platină - 950 (titlul nouă sute cincizeci)
pentru aur: 375 (titlul trei sute şaptezeci şi cinci)
-"- 500 (titlul cinci sute)
-"- 585 (titlul cinci sute optzeci şi cinci)
-"- 750 (titlul şapte sute cincizeci)
pentru argint: 800 (titlul opt sute)
-"- 875 (titlul opt sute şaptezeci şi cinci).
-"- 925 (titlul nouă sute douăzeci şi cinci).
-"- 960 (titlul nouă sute şaizeci).
pentru paladiu: 500 (titlul cinci sute).
-"- 850 (titlul opt sute cincizeci).
Se admite confecţionarea articolelor din aur cu titlul 583 la
întreprinderile de deservire socială, la comanda cetăţenilor din materia
primă a acestora.
Componenţa aliajelor la articolele de tehnică dentară, care conţin
metale preţioase, este determinată de Ministerul Sănătăţii, de comun
acord cu Ministerul Finanţelor.
5. Nu se admite producerea, comercializarea sau importarea
articolelor din metale preţioase pentru vînzare, care nu corespund unuia
din titlurile stabilite.
6. Obiectele, care au un titlu mai mic decît unul din cele stabilite
de prezenta hotărîre pentru metalul preţios respectiv, cu excepţia celui
minim, vor fi marcate cu titlul imediat inferior.
Obiectele care au un titlul mai mic decît cel minim stabilit, nu pot
fi marcate şi comercializate.
7. Aliajul de lipit trebuie să conţină aceleaşi metale preţioase ca
şi aliajul din care este confecţionat obiectul.
Aliajul de lipit pentru articolele din aur şi platină trebuie să aibă
acelaşi titlu ca şi aliajul de bază. Aliajul de lipit pentru articolele
din argint trebuie să aibă titlul nu mai mic de 650.
Se admite utilizarea aliajului de lipit special, care nu conţime
metal preţios, pentru sudarea lănţişoarelor de aur, cofecţionate la
dispozitive automate, cu condiţia să se asigure titlul lănţişoarelor în
limitele toleranţei stabilite.
8. Articolele din metale preţioase nu trebuie să conţină elemente din
metale nepreţioase, cu excepţia:
1) mecanismelor ceasornicelor, brichetelor şi altor piese de acelaşi
gen care, din motive tehnice, nu pot fi confecţionate din metale
preţioase;
2) lamelor de cuţit, elementelor elicoidale la tirbuşoare şi altor
elemente asemănătoare ale obiectelor, care nu pot fi confecţionate din
metale preţioase;
3) spiralelor;
4) axelor balamalelor;
5) acelor la broşe şi altor articole de acelaşi gen.
Se admite aplicarea elementelor nemetalice (smalţului, argintului
înnegrit) pe obiecte, cu condiţia ca acestea să se deosăbească de
metalele preţioase. Elementele respective trebuie aplicate în aşa fel ca
să nu imită metalele preţioase. Se admite garnisirea cu material
nemetalic a mînerelor cuţitelor, furculiţelor şi altor tacîmuri în
cantităţi necesare pentru fixarea acestora; în alte cazuri umplerea
golurilor între obiecte cu materiale nemetalice nu se admite.
9. Articolele din metale preţioase care au valoare istorică,
arheologică sau valoare artistică deosăbită, precum şi micile incizii
(incrustaţii) cu aur, argint pe arme, vaze, tave, sipete şi pe alte
obiecte nu sînt supuse marcării obligatorii.
Aparatele, instrumentele, vasele de laborator şi alte articole din
metale preţioase utilizate în scopuri ştiinţifice, tehnice, medicale şi
în alte scopuri speciale nu sînt supuse marcării obligatorii la Camera
de Stat pentru Supravegherea Marcării a Vistieriei de Stat, însă trebuie
să poarte marca, eticheta sau ştampila întreprinderii producătoare pe
care se indică simbolul metalului şi alte date în conformitate cu
standardul de stat.
Componenţa aliajelor din care sînt confecţionate articolele
menţionate mai sus se reglementează potrivit standardului şi condiţiilor
tehnice.
10. Toate întreprinderile, instituţiile şi organizaţiile, asociaţiile
indiferent de formele lor organizatorico-juridice, care folosesc metale
preţioase şi pietre preţioase în orice scopuri, vînd, cumpără şi primesc
drept amanet articolele din metale preţioase şi pietre preţioase, precum
şi persoanele care folosesc metale preţioase în sfera artizanatului sînt
obligate:
1) să se înregistreze la Camera de Stat pentru Supravegherea Marcării
a Vistieriei de Stat.
Modul şi termenele de înregistrare a întreprinderilor, instituţiilor
şi organizaţiilor menţionate şi a persoanelor fizice se stabileşte
printr-o instrucţiune aprobată de Ministerul Finanţelor;
2) să ţină la evidenţă strictă metalele preţioase, pietrele preţioase
şi deşeurile acestora în conformitate cu modul stabilit de Ministerul
Finanţelor;
3) să respecte un regim raţional şi corect de utilizare a metalelor
preţioase şi pietrelor preţioase;
4) să asigure păstrarea metalelor preţioase şi a pietrelor preţioase
conform regulilor şi instrucţiunilor în vigoare;
5) să predea la timp în Fondul de Stat al Republicii Moldova
deşeurile de metale preţioase.
11. Toate întreprinderile, instituţiile, organizaţiile şi asociaţiile
indiferent de formele lor organizatorico-juridice, precum şi persoanele
fizice care confecţionează articole din metale preţioase şi pietre
preţioase sînt obligate să aibă marca proprie, a cărei emblemă este
stabilită de către Camera de Stat pentru Supravegherea Marcării a
Vistieriei de Stat.
Furnizorul aplică marca proprie pe toate articolele.
Întreprinderile de bijuterii, alte întreprinderi şi ateliere,
persoanele particulare trebuie să prezinte în fiecare an amprentele
marcării proprii, imprimate pe o placă metalică şlefuită, la Camera de
Stat pentru Supravegherea Marcării a Vistieriei de Stat pentru a fi
înregistrate.
Se interzice folosirea marcării proprii neînregistrate la Camera de
Stat pentru Supravegherea Marcării a Vistieriei de Stat.
12. Supravegherea marcării în Republica Moldova se realizează prin
intermediul Camerei de Stat pentru Supravegherea Marcării a Vistieriei
de Stat.
Regulile marcării, modul efectuării altor lucrări legate de acesta,
semnele marcării de stat, metodele probării, luarea probelor pentru
analiză se stabilesc de către Camera de Stat pentru Supravegherea
Marcării a Vistieriei de Stat.
PRIM-MINISTRU
AL REPUBLICII MOLDOVA ANDREI SANGHELI