Hotărâre nr. 56 din 05.02.2020
cu privire la aprobarea Programului "Managementul datoriei de stat pe termen mediu (2020-2022)"
GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA
H O T Ă R Â R E
cu privire la aprobarea Programului “Managementul
datoriei de stat pe termen mediu (2020-2022)”
nr. 56 din 05.02.2020
(în vigoare 21.02.2020)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 55-61 art. 127 din 21.02.2020
* * *
În temeiul art.6 din Legea nr.419/2006 cu privire la datoria sectorului public, garanţiile de stat şi recreditarea de stat (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2014, nr.397-399, art.704), cu modificările ulterioare, Guvernul
HOTĂRĂŞTE:
1. Se aprobă Programul “Managementul datoriei de stat pe termen mediu (2020-2022)” (se anexează).
2. Prezenta hotărâre intră în vigoare la data publicării.
| PRIM-MINISTRU | Ion CHICU |
| Contrasemnează: | |
| Viceprim-ministru, | |
| ministrul finanţelor | Serghei Puşcuţa |
| Nr.56. Chişinău, 5 februarie 2020. | |
Aprobat
prin Hotărârea Guvernului nr.56/2020
PROGRAMUL
“Managementul datoriei de stat pe termen mediu (2020-2022)”
1. DISPOZIŢII GENERALE
În temeiul Legii nr.419/2006 cu privire la datoria sectorului public, garanţiile de stat şi recreditarea de stat, Ministerul Finanţelor administrează datoria de stat şi garanţiile de stat. În acest scop a fost elaborat Programul “Managementul datoriei de stat pe termen mediu (2020-2022)” (în continuare – Program).
Documentul reprezintă o continuare a Programului “Managementul datoriei de stat pe termen mediu (2019-2021)”, fiind revizuit pentru orizontul de timp 2020-2022, în concordanţă cu indicatorii macroeconomici care au stat la baza elaborării legii bugetului de stat pentru anul 2020.
Pe termen mediu şi lung, Republica Moldova va explora tot mai puţine oportunităţi de finanţare în condiţii concesionale şi semiconcesionale, acestea urmând a fi înlocuite cu finanţarea la costuri de piaţă, respectiv mai înalte. În procesul de gestiune a datoriei de stat ar trebui să se ia în considerare că aceasta ar putea duce la apariţia unor noi riscuri sau la acutizarea celor existente.
Programul stabileşte obiectivul fundamental al procesului de management al datoriei de stat, obiectivele specifice, precum şi acţiunile care vor fi întreprinse de către autorităţi în vederea asigurării finanţării şi îmbunătăţirii structurii portofoliului datoriei de stat, iar implementarea acestora nu va crea presiuni asupra sustenabilităţii politicii fiscale în ansamblu.
Programul se axează pe descrierea strategiei de finanţare a soldului (deficitului) bugetului de stat şi pe identificarea factorilor de cost şi de risc aferenţi. Documentul a fost realizat în conformitate cu bunele practici internaţionale definite în “Liniile directoare ale Băncii Mondiale şi FMI referitoare la elaborarea strategiilor de datorie pe termen mediu”, cu utilizarea instrumentului analitic Medium Term Debt Management Strategy (MTDS AT). Instrumentul oferă estimări cantitative aferente raportului cost-risc asociat cu strategiile alternative de asigurare a necesităţilor de finanţare. Totodată, permite efectuarea de simulări ale impactului diverselor scenarii de şoc privind evoluţia indicatorilor de piaţă asupra datoriei de stat şi a deservirii acesteia.
Prezentul Program este elaborat ţinând cont de situaţia economică din ţară, constrângerile determinate de piaţa financiară locală, de ratingul de ţară al Republicii Moldova, care a fost revizuit de către Moody′s pe parcursul lunii noiembrie 2019, fiind confirmat ratingul B3, cu perspectivă stabilă, precum şi de scorul CPIA (Country Policy and Institutional Assessment) pentru Republica Moldova – performanţă puternică în ceea ce priveşte politicile şi prevederile instituţionale.
În cadrul prezentului Program a fost realizată o analiză cantitativă a trei strategii de finanţare bazate pe diferite scenarii de evoluţie a condiţiilor pieţei locale şi externe.
Pentru a evita expunerea majoră a portofoliului datoriei de stat faţă de riscul valutar, riscul ratei dobânzii şi riscul de refinanţare, Programul stabileşte intervale-ţintă pentru principalii parametri de risc şi de sustenabilitate, pornind de la structura istorică şi curentă a portofoliului datoriei de stat, precum şi în baza rezultatelor analizei scenariului de bază de finanţare cu ajutorul instrumentului analitic MTDS. În acelaşi timp, intervalele stabilite asigură un grad înalt de flexibilitate în administrarea datoriei de stat pentru a răspunde la modificarea condiţiilor de pe pieţele financiare, reprezentând structura dorită a portofoliului datoriei de stat. Limita menţionată ca minimă sau maximă nu poate fi depăşită pe orizontul de timp al Programului, în timp ce cealaltă reprezintă limita către care se tinde şi care poate fi depăşită. Devieri minore de la limitele propuse sunt permise în cazul în care acestea nu cauzează riscuri financiare adiţionale.
|
Tabelul 1 Parametrii de risc şi sustenabilitate aferenţi datoriei de stat |
|
| Parametri de risc pentru perioada 2020-2022 | Valori pentru perioada 2020-2022 |
| Datoria de stat scadentă în decurs de un an (% din total) | 15%–25% (maximum) |
| Datoria de stat internă (% din total) | 35% (minimum) – 50% |
| Datoria de stat într-o anumită valută străină (% din total) | 20%–40% (maximum) |
| Datoria de stat cu rata dobânzii variabilă* (% din total) | 25%– 40% (maximum) |
| VMS emise pe piaţa primară scadente în decurs de un an (% din total) | 70%–85% (maximum) |
| ATM pentru VMS emise pe piaţa primară (ani) | 1,0 (minimum)–2,0 |
|
Parametri de sustenabilitate** pentru perioada 2020-2022 |
|
| Serviciul datoriei de stat (% în raport cu veniturile bugetului de stat) | ≤ 10% |
|
*În scopul monitorizării riscurilor aferente datoriei de stat, datoria de stat internă cu maturitatea de până la un an şi purtătoare de rată a dobânzii fixă, va fi atribuită la categoria datoriei cu rata dobânzii variabilă, întrucât din cauza maturităţii reduse aceasta urmează a fi refixată la o nouă rată a dobânzii în momentul în care ajunge la scadenţă. **Indicatorul de sustenabilitate a fost stabilit în baza metodologiei propuse în Cadrul sustenabilităţii datoriei pentru ţările cu venituri mici (Banca Mondială – Fondul Monetar Internaţional) |
|
Alţi indicatori relevanţi (perioada medie de maturitate, perioada medie de refixare, profilul rambursării datoriei) pentru monitorizarea datoriei de stat vor fi cuantificaţi şi diseminaţi în cadrul rapoartelor trimestriale privind situaţia în domeniul datoriei sectorului public, garanţiilor de stat şi recreditării de stat publicate pe pagina web a Ministerului Finanţelor.
II. OBIECTIVELE MANAGEMENTULUI DATORIEI DE STAT PENTRU ANII 2020-2022
Obiectivul fundamental al managementului datoriei de stat este de a asigura necesităţile de finanţare ale soldului (deficitului) bugetului de stat la un nivel acceptabil de cheltuieli pe termen mediu şi lung, în condiţiile limitării riscurilor implicate.
Obiectivele specifice privind gestionarea datoriei de stat în perioada 2020-2022 sunt:
1) dezvoltarea pieţei interne a valorilor mobiliare de stat (VMS);
2) contractarea împrumuturilor de stat externe, ţinând cont de raportul cost-risc;
3) realizarea managementului riscului operaţional asociat datoriei de stat.
În scopul realizării obiectivelor propuse, Ministerul Finanţelor va întreprinde următoarele acţiuni:
1) menţinerea sub control a portofoliului datoriei de stat prin limitarea expunerii faţă de riscul valutar, riscul de refinanţare şi riscul ratei de dobândă;
2) gestionarea portofoliului datoriei de stat în vederea reducerii riscurilor asociate portofoliului datoriei de stat şi obţinerii unei structuri optime a acestuia, ţinând cont de raportul cost-risc;
3) extinderea maturităţii portofoliului datoriei şi diversificarea bazei investiţionale;
4) realizarea unui profil uniform al rambursării datoriei, evitând pe cât posibil concentrarea rambursării valorilor mobiliare de stat pe termen scurt;
5) diversificarea canalelor de vânzare a VMS odată cu creşterea accesibilităţii persoanelor fizice la procurarea VMS;
6) asigurarea unui grad înalt de transparenţă şi predictibilitate a pieţei VMS;
7) monitorizarea şi evaluarea performanţelor dealerilor primari;
8) identificarea unor noi surse financiare pentru finanţarea deficitului bugetar şi negocierea acordurilor noi de împrumut externe la condiţii financiare avantajoase (de exemplu: maturitate, rată a dobânzii etc.);
9) revizuirea Planului de gestionare a riscului operaţional odată cu actualizarea Planului de acţiuni al Direcţiei datorii publice din cadrul Ministerului Finanţelor.
III. STRATEGIA DE FINANŢARE A SOLDULUI (DEFICITULUI) BUGETULUI DE STAT
Ipotezele macroeconomice ale Programului pentru perioada 2019-2022 sunt prezentate în tabelul 2.
|
Tabelul 2 Prognoza indicatorilor macroeconomici care au stat la baza elaborării legii bugetului de stat pentru anul 2020 |
|||||
| Indicatori | 2018 | 2019 | 2020 | 2021 | 2022 |
| actual | estimat | ||||
| Produsul intern brut (valoarea nominală, mld. lei) | 192,3 | 208,3* | 227,9 | 248,4 | 270,8 |
| Rata reală de creştere a economiei (%) | 4,0 | 4,2* | 3,8 | 3,8 | 3,8 |
| Veniturile bugetului de stat (mld. lei) | 36,4 | 40,0 | 44,1 | 47,9 | 50,9 |
| Cheltuielile bugetului de stat (mld. lei) | 38,7 | 43,1 | 51,6 | 53,9 | 56,1 |
| Indicele preţurilor de consum (mediu anual, %) | 3,0 | 4,8 | 5,7 | 5,0 | 5,0 |
| Cursul de schimb mediu lei/dolari SUA | 16,80 | 17,58 | 18,47 | 19,05 | 19,63 |
| Cursul de schimb mediu lei/euro | 19,82 | 19,67 | 22,53 | 23,62 | 24,34 |
| Soldul (deficitul) bugetului de stat (% din PIB) | -1,2% | -1,5% | -3,3% | -2,4% | -1,9% |
|
*Valori estimative |
|||||
Luând în considerare prognoza indicatorilor macroeconomici, soldul (deficitul) bugetului de stat raportat la PIB va înregistra o tendinţă de diminuare în perioada 2020-2022 şi va constitui în medie 2,5%, situându-se în intervalul (-3,3%) – (-1,9%) din PIB.
Ţinând cont de estimările soldului (deficitului) bugetului de stat pentru perioada 2020-2022, precum şi de spaţiul fiscal existent al Republicii Moldova, necesităţile de finanţare pe termen mediu ale Guvernului vor fi acoperite, în cea mai mare parte, prin finanţarea netă din surse externe şi interne, aceasta constituind unul dintre principalii factori care contribuie la majorarea soldului datoriei de stat în valori nominale.
Astfel, pe termen mediu, acoperirea soldului (deficitului) bugetului de stat va fi asigurată conform următorului scenariu de bază (S1):
|
Tabelul 3 Prognoza surselor de finanţare ca pondere în PIB, 2020-2022 |
||||||
| Indicatori | U/M | 2018 | 2019 | 2020 | 2021 | 2022 |
| actual | estimat | |||||
| Finanţarea netă, din care: | % în PIB | 0,6% | 0,3% | 3,5% | 3,1% | 2,5% |
| internă | % în PIB | 0,2% | 0,1% | 0,7% | 0,5% | 0,4% |
| externă | % în PIB | 0,3% | 0,2% | 2,8% | 2,7% | 2,1% |
| Alte surse de finanţare | % în PIB | 0,6% | 1,2% | -0,3% | -0,7% | -0,6% |
| Sold bugetar | % în PIB | -1,2% | -1,5% | -3,3% | -2,4% | -1,9% |
După cum se observă, pe termen mediu, soldul (deficitul) bugetului de stat, preponderent pe componenta proiecte investiţionale, va fi finanţat din surse externe. Această evoluţie relevă în continuare necesitatea atragerii fondurilor externe pentru finanţarea proiectelor investiţionale şi, implicit, respectarea condiţiilor financiare şi structurale de accesare a acestora.
În perioada 2020-2022 se estimează că Guvernul va beneficia de intrări din împrumuturi de stat externe, din care în medie de 18,5% vor fi direcţionate pentru susţinerea bugetului, iar circa 81,5% – pentru finanţarea proiectelor investiţionale.
În această perioadă, 16,6% din împrumuturile de stat externe vor fi acordate de creditorii bilaterali, iar 83,4% – de instituţiile multilaterale.
Structura pe termen mediu a finanţării externe pe categorii de instrumente este prezentată în tabelul 4.
|
Tabelul 4 Finanţarea externă în perioada anilor 2020-2022 |
||||
| Indicatori | U/M | 2020 | 2021 | 2022 |
| Finanţarea externă brută, inclusiv: | % din PIB | 4,3% | 2,8% | 2,6% |
| Împrumuturi de la creditori multilaterali în condiţii semiconcesionale | % din total | 47,7% | 35,2% | 42,6% |
| Împrumuturi de la creditori multilaterali cu rata dobânzii variabilă | % din total | 36,9% | 47,1% | 40,3% |
| Împrumuturi de la creditori bilaterali cu rata dobânzii fixă | % din total | 13,3% | 14,2% | 14,3% |
| Împrumuturi de la creditori bilaterali cu rata dobânzii variabilă | % din total | 2,1% | 3,5% | 2,7% |
Astfel, structura pe creditori a intrărilor de surse de finanţare externă prognozate relevă cei mai importanţi creditori pentru perioada 2020-2022:
1) Grupul Băncii Mondiale – 28,3%;
2) Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare – 22,6%;
3) Banca Europeană de Investiţii – 20,2%;
4) Guvernul Federaţiei Ruse – 13,9%;
5) Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei – 5,7%;
6) Comisia Europeană – 3,8%;
7) Banca de Dezvoltare a Republicii Belarus – 2,7%;
8) Fondul Internaţional pentru Dezvoltare Agricolă – 1,9%;
9) Fondul Monetar Internaţional – 0,9%.
Structura pe termen mediu a finanţării interne pe piaţa primară este prezentată în tabelul 5.
|
Tabelul 5 Finanţarea internă brută pe piaţa primară în perioada anilor 2020-2022, conform scenariului de bază |
||||
| Indicatori | U/M | 2020 | 2021 | 2022 |
| VMS emise pe piaţa primară prin licitaţii, inclusiv: | % în PIB | 5,8% | 5,9% | 6,0% |
| Bonuri de trezorerie | % din total | 85,0% | 83,0% | 80,5% |
| Obligaţiuni de stat | % din total | 15,0% | 17,0% | 19,5% |
Activitatea pe piaţa internă va fi direcţionată în continuare spre dezvoltarea pieţei VMS – atât cea primară, cât şi cea secundară:
1) extinderea maturităţii VMS emise pe piaţă şi majorarea graduală a ponderii VMS cu termen lung în circulaţie;
2) continuarea emisiunii obligaţiunilor de stat cu maturitatea de 2 ani, cu rata fixă şi variabilă a dobânzii, 3 şi 5 ani, cu rata fixă a dobânzii, iar în funcţie de cererea pieţei, se va analiza posibilitatea emisiunii obligaţiunilor de stat cu maturitatea de 7 şi 10 ani, cu rata fixă a dobânzii;
3) în scopul consolidării şi extinderii curbei de randamente pe piaţa internă a VMS, Ministerul Finanţelor va continua pe termen mediu operaţiunile de redeschidere a valorilor mobiliare de stat (reopening) implementate cu succes începând cu luna octombrie a anului 2018;
4) din anul 2020 se preconizează utilizarea operaţiunilor de administrare a pasivelor, precum răscumpărarea anticipată (buy back) sau operaţiuni switch;
5) pentru a creşte accesibilitatea persoanelor fizice la cumpărarea VMS ca instrumente de economisire şi a diversificării canalelor de vânzare a valorilor mobiliare de stat, pe termen mediu, Ministerul Finanţelor va sprijini derularea unui program de distribuţie a valorilor mobiliare de stat pentru populaţie prin intermediul unei platforme de tranzacţionare electronice (de exemplu, Treasury Direct).
Piaţa secundară
Lichiditatea valorilor mobiliare de stat pe piaţa secundară reprezintă un indicator important în ceea ce priveşte nivelul de dezvoltare a pieţei valorilor mobiliare de stat în Republica Moldova. În luna octombrie 2018 a fost lansată platforma electronică de cotare şi tranzacţionare E-Bond, furnizată de către Bloomberg. Drept urmare, dealerilor primari le-au fost atribuite obligaţiuni minime de cotare şi tranzacţionare pe piaţa secundară a VMS. Performanţa activităţii acestora este trimestrial monitorizată şi evaluată de către Ministerul Finanţelor.
După aproximativ un an de funcţionare, se observă un impact pozitiv asupra pieţei VMS, majorându-se atât volumul tranzacţiilor, cât şi numărul acestora.
Figura 1. Evoluţia tranzacţiilor pe piaţa secundară a VMS
(octombrie 2018–decembrie 2019)
Gradul de lichiditate, calculat ca raport între volumul total al tranzacţiilor lunare pe piaţa secundară şi volumul total al VMS aflate în circulaţie, a înregistrat mai puţin de 1,0% în perioada octombrie 2018–decembrie 2019, ceea ce atestă încă un nivel incipient de dezvoltare a pieţei respective.
Prin urmare, implementarea în continuare a platformei electronice de tranzacţionare E-Bond va avea un impact semnificativ asupra transparentizării procesului de formare a preţului, fiind o referinţă validă pentru piaţa secundară. Totodată, prin monitorizarea respectării obligaţiunilor de cotare şi tranzacţionare de către dealerii primari se va asigura o clară departajare a lor prin prisma performanţelor, dar, pe de altă parte, prin respectarea cerinţelor minime de cotare se va impune o disciplină în această activitate.
IV. ANALIZA STRATEGIILOR ALTERNATIVE DE FINANŢARE A SOLDULUI (DEFICITULUI) BUGETULUI DE STAT
Ţinând cont de tendinţa de diminuare a intrărilor de împrumuturi în condiţii concesionale de la instituţiile financiare internaţionale, pe termen mediu Republica Moldova va accesa noi oportunităţi de finanţare, inclusiv preferinţă va fi acordată pieţei financiare locale.
În scop analitic, Ministerul Finanţelor a examinat două opţiuni alternative de finanţare (S2) şi (S3) a soldului (deficitului) bugetului de stat.
S2 presupune majorarea moderată a finanţării interne nete şi diversificarea treptată a instrumentelor prin extinderea maturităţii acestora. S2 se axează pe dezvoltarea de instrumente noi spre a fi emise pe piaţa internă începând cu anul 2020, care să ofere alternative de investire atât pentru investitorii rezidenţi, cât şi pentru cei nerezidenţi. Scenariul presupune diminuarea cu câte 20,0% a emisiunilor de bonuri de trezorerie prognozate pentru orizontul de timp 2020-2022, concomitent cu majorarea emisiunii de obligaţiuni cu maturitatea de 2, 3 şi 5 ani, cu rată fixă a dobânzii, dar şi introducerea de noi instrumente – obligaţiuni cu maturitatea de 7 ani, cu rată fixă a dobânzii (majorarea emisiunilor cu câte 5% pentru fiecare maturitate, comparativ cu S1). Totodată, scenariul presupune că pentru anii 2020, 2021, 2022 finanţarea internă netă prognozată conform S1 se majorează cu câte 200,0 mil. lei, 300,0 mil. lei şi, respectiv, 400,0 mil. lei.
Conform S2, ca urmare a rezultatelor simulărilor efectuate, către finele anului 2022 datoria de stat scadentă în decurs de un an s-ar diminua cu 3,2 p.p., perioada medie de maturitate a datoriei de stat s-ar majora cu 0,1 ani, datoria ce urmează a fi refixată la rate noi de dobândă s-ar diminua cu 3,9 p.p., iar ponderea bonurilor de trezorerie în totalul datoriei de stat s-ar diminua cu 4,4 p.p.
S3 presupune accesarea pieţei financiare internaţionale şi emiterea unui Eurobond cu maturitatea de 7 ani în anul 2021, în sumă totală de 500,0 mil. dolari SUA, cu scopul de a extinde maturitatea portofoliului, de a diversifica baza investiţională, dar şi de a acoperi insuficienţa de resurse externe care a fost prognozată pentru anii 2021 şi 2022, 1,0% din PIB şi, respectiv, 0,6% din PIB.
Conform simulărilor efectuate, S3 ar îmbunătăţi considerabil indicatorii de risc aferenţi portofoliului datoriei de stat, întrucât datoria de stat scadentă în decurs de un an s-ar diminua cu 8,9 p.p., perioada medie de maturitate a datoriei de stat s-ar majora cu 1,2 ani, iar datoria ce urmează a fi refixată la rate noi de dobândă s-ar diminua cu 8,7 p.p.
Totodată, finanţarea conform primelor două strategii implică pe termen mediu aproximativ aceeaşi evoluţie a indicatorului datoriei de stat în PIB, însă, potrivit S3, ponderea datoriei de stat externe în PIB s-ar majora cu 3,8 p.p., iar ponderea acesteia în totalul datoriei de stat s-ar majora cu aproximativ 4,0 p.p., ceea ce presupune o acutizare a expunerii faţă de riscul valutar.
Este de menţionat şi faptul că toate cele trei strategii de finanţare menţin pe termen mediu cheltuielile aferente plăţilor de dobândă aproximativ la acelaşi nivel, cu mult sub pragul de 10% în raport cu veniturile bugetului de stat.
Ţinând cont de cele relatate, Ministerul Finanţelor va avea în vedere în procesul de finanţare o structură flexibilă a maturităţii, dar care să permită în continuare extinderea duratei portofoliului datoriei de stat şi reducerea riscului de refinanţare. Luând în considerare constrângerile impuse de piaţa financiară locală şi internaţională, pe termen mediu, Ministerul Finanţelor se va orienta spre diversificarea surselor de creditare externă pentru a finanţa proiectele prioritare ale economiei naţionale, iar pe plan intern, având în vedere diminuarea impactului reducerii finanţării externe în condiţii concesionale şi semiconcesionale, vor fi propuse instrumente noi spre a fi emise pe piaţă, punându-se accentul pe extinderea maturităţii acestora, dar şi pe majorarea atractivităţii instrumentului VMS în valută naţională pentru investitorii nerezidenţi, sporind astfel atractivitatea pieţei locale a VMS.
Ministerul Finanţelor va continua să menţină o abordare flexibilă în realizarea procesului de finanţare a soldului (deficitului) bugetului de stat de pe piaţa locală, urmărind asigurarea predictibilităţii şi transparenţei ofertei de valori mobiliare de stat pentru a putea reacţiona prompt la eventualele modificări în tendinţele pieţei şi comportamentul investitorilor. În ceea ce priveşte accesarea pieţelor financiare internaţionale, emiterea nemijlocită a valorilor mobiliare pe aceste pieţe va fi condiţionată de imposibilitatea de a accesa resursele respective de la instituţiile financiare internaţionale sau de la creditorii bilaterali, analizându-se, desigur, şi implicaţiile riscului valutar în acest sens.
V. RISCURILE ASOCIATE PORTOFOLIULUI DATORIEI
DE STAT LA SITUAŢIA DE LA SFÎRŞITUL ANULUI 2022
Secţiunea 1
Conceptualizarea riscurilor asociate portofoliului
datoriei de stat şi analiza acestora
Volatilitatea pieţelor financiare – ca urmare a fluctuaţiei ratelor de dobândă, a cursurilor de schimb sau a modificărilor inflaţiei – determină volatilitatea crescândă a portofoliului datoriei de stat. Fenomenul în cauză poate fi identificat drept risc de piaţă. Acesta este principalul tip de risc asociat soldului şi costului datoriei de stat al Republicii Moldova şi include:
1) riscul de refinanţare;
2) riscul valutar;
3) riscul ratei de dobândă.
Pe lângă cele menţionate mai sus, se atestă şi riscul operaţional, care acţionează indirect asupra datoriei de stat, dar şi riscul materializării obligaţiilor contingente.
În tabelul 6 este prezentată evoluţia indicatorilor de risc asociaţi datoriei de stat la sfîrşitul anului 2022, ca urmare a implementării strategiei de finanţare – scenariul de bază, comparativ cu situaţia înregistrată la finele anului 2019.
|
Tabelul 6 Indicatorii riscurilor de piaţă aferenţi datoriei de stat la sfârşitul anului 2022 |
||
| Indicatori | 31 decembrie 2019 | 31 decembrie 2022 |
|
Riscul de refinanţare |
||
| 1) Datoria scadentă în decurs de 1 an (% din total) | 18,4% | 15,3% |
| 2) Datoria scadentă în decurs de 1 an (% din PIB) | 4,6% | 4,4% |
| 3) ATM* pentru datoria de stat externă (ani) | 8,8 | 9,1 |
| 4) ATM* pentru datoria de stat internă (ani) | 7,9 | 5,9 |
| 5) ATM* Total datoria de stat (ani) | 8,4 | 8,0 |
|
Riscul valutar |
||
| Datoria de stat externă (% din total) | 55,9% | 65,2% |
|
Riscul ratei de dobândă |
||
| 1) ATR* Total datoria de stat (ani) | 7,2 | 6,2 |
| 2) Datoria cu rata dobânzii ce urmează a fi refixată în decurs de 1 an, (% din total) | 34,3% | 39,9% |
| 3) Datoria cu rata fixă a dobânzii, inclusiv bonuri de trezorerie (% din total) | 82,8% | 74,5% |
| 4) Datoria sub formă de bonuri de trezorerie (% din total) | 11,0% | 10,8% |
|
*ATM presupune perioada medie de maturitate, iar ATR – perioada medie de refixare |
||
Riscul de refinanţare
Ca urmare a diminuării finanţării externe în condiţii concesionale, dar şi pe măsura executării graficului de rambursare şi majorării graduale a sumelor destinate rambursării obligaţiilor de plată derivate din garanţiile de stat oferite de Guvern pe parcursul anilor 2014 şi 2015 (Legea nr.235/2016 privind emisiunea obligaţiunilor de stat în vederea executării de către Ministerul Finanţelor a obligaţiunilor de plată derivate din garanţiile de stat nr.807 din 17 noiembrie 2014 şi nr.101 din 1 aprilie 2015), se va înregistra o diminuare a perioadei medie de maturitate pentru datoria de stat spre sfârşitul anului 2022, cu aproximativ 0,4 ani.
Figura 2. Prognoza rambursării datoriei de stat la situaţia din 31 decembrie 2019
Structura graficului de rambursare al datoriei de stat, prezentat în figura 2, reflectă importanţa valorilor mobiliare de stat pe termen scurt (bonurile de trezorerie) în finanţarea deficitului (soldului) bugetului de stat datorită preferinţei investitorilor pentru valori mobiliare de stat cu termen mai scurt de circulaţie.
Riscul de refinanţare manifestă o tendinţă de îmbunătăţire pentru sfârşitul anului 2022, astfel că datoria ce urmează să ajungă la scadenţă în decurs de un an se va diminua cu 3,1 p.p., fapt ce se datorează implementării de către Ministerul Finanţelor a politicii de extindere a maturităţii portofoliului datoriei de stat interne şi de majorare graduală a ponderii VMS cu termen mai lung de circulaţie, dar şi datorită diminuării sumelor externe spre rambursare începând cu anul 2021. Menţionăm că datoria de stat externă nou-contractată în perioada 2020-2022 de la instituţiile financiare internaţionale presupune în mediu o perioadă de graţie de 5 ani, astfel că aceasta va avea un impact minim asupra profilului de rambursare în perioada de analiză.
Cu toate acestea, Ministerul Finanţelor va menţine în continuare tendinţa de ajustare a graficului de rambursare cu efect de diminuare a riscului de refinanţare pe termen mediu şi lung, evitând pe cât de posibil concentrarea rambursărilor de valori mobiliare de stat pe termen scurt.
Riscul valutar
Indicatorii riscului de piaţă aferenţi datoriei de stat de la sfârşitul anului 2022 indică faptul că portofoliul datoriei de stat va fi în continuare expus riscului valutar din cauza faptului că 65,2% din soldul datoriei îi va reveni datoriei de stat externe, care este în totalitate denominată în valută străină. Mai mult decât atât, ponderea datoriei de stat externe în totalul datoriei de stat va înregistra la sfârşitul anului 2022 o majorare de 9,3 p.p. comparativ cu valoarea înregistrată la 31 decembrie 2019, fapt ce se datorează prognozei finanţării externe nete pozitive în dolari SUA, dar şi prognozei de depreciere a monedei naţionale în raport cu dolarul SUA pentru perioada de referinţă. Conform analizei efectuate, observăm că parametrul de risc monitorizat în cadrul programului Datoria de stat internă (% din total), care nu trebuie să fie mai mic de 35,0% nu va putea fi atins în condiţiile prognozei actuale, deoarece datoria de stat externă (% din total) va înregistra cu 0,2 p.p. mai mult decât pragul de referinţă admisibil de 65,0%.
Astfel, în eventualitatea unui scenariu pesimist de majorare semnificativă a ratei de schimb a leului faţă de valutele străine în care este denominată datoria de stat externă, portofoliul datoriei de stat s-ar expune considerabil riscului valutar, ceea ce ar afecta atât costul datoriei de stat, cât şi volumul acesteia. În vederea diminuării expunerii portofoliului datoriei la riscul valutar dar şi respectării ţintelor stabilite pentru parametrii de risc în cadrul programului, se va avea în vedere majorarea ponderii finanţării nete în monedă naţională, ţinând cont în acelaşi timp de capacitatea de absorbţie a pieţei interne şi, în general, de cererea pentru instrumentele de datorie în lei.
Totuşi, împrumuturile externe vor rămâne pe termen mediu sursa principală de finanţare a soldului (deficitului) bugetului de stat, însă contractarea noilor datorii se va efectua în baza unei analize minuţioase a raportului cost-risc pe care acestea le implică.
Riscul ratei de dobândă
Datoria de stat cu rata dobânzii fixă va continua să înregistreze ponderea majoritară în portofoliului datoriei de stat la finele anului 2022, însă fiind în scădere cu 8,3 p.p. comparativ cu situaţia din 31 decembrie 2019, iar perioada medie de refixare pentru datoria de stat se va diminua cu 1,0 ani. Aceste modificări se datorează preponderent diminuării finanţării externe în condiţii concesionale, dar şi majorării intrărilor de împrumuturi cu rata variabilă a dobânzii prognozate de la creditori, precum: Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, Banca de Dezvoltare a Republicii Belarus, Fondul Monetar Internaţional.
Expunerea la riscul ratei de dobândă este diminuată prin intermediul datoriei de stat externe datorită faptului că împrumuturile contractate de la instituţiile financiare internaţionale implică preponderent maturităţi foarte lungi şi o rată fixă a dobânzii. Pe de altă parte, ponderea semnificativă a datoriei de stat interne pe termen scurt induce un risc de refinanţare şi de dobândă mai ridicat pentru acest portofoliu. Din acest motiv, indicatorul monitorizat datoria de stat cu rata dobânzii variabilă (% din total) presupune faptul că, în scopul monitorizării riscurilor, datoria de stat internă cu maturitatea de până la un an şi purtătoare de rată a dobânzii fixă va fi atribuită la categoria datoriei cu rata dobânzii variabilă, aceasta urmând să se încadreze în intervalul 25%-40% (maximum).
La fel, se va continua cu implementarea operaţiunilor de conversiune a datoriei de stat externe, implementate cu succes în anul 2019. Pe parcursul anului 2019, Ministerul Finanţelor a efectuat operaţiuni de convertire a împrumuturilor de stat externe în sumă de 92,7 mil. dolari SUA. Astfel, pentru 6 împrumuturi contractate de la Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare a fost modificată valuta de la dolari SUA la euro şi rata dobânzii de la Libor 6 months la Euribor 6 months, fapt ce presupune diminuarea cheltuielilor pentru serviciul datoriei de stat din motiv că costurile finanţării în condiţii Euribor 6 months sunt mult mai atractive la momentul actual comparativ cu costurile Libor 6 months.
Riscul operaţional
Pe termen mediu, în vederea optimizării riscului operaţional care poate avea impact asupra operaţiunilor de înregistrare, procesare şi raportare a datelor privind datoria de stat, Ministerul Finanţelor va utiliza pe deplin versiunea actualizată a sistemului informaţional de gestionare a datoriei DMFAS 6.1, instalată în anul 2016, şi va efectua cu regularitate validarea bazei de date, în conformitate cu calendarul de validare existent.
De asemenea, colaboratorii Direcţiei datorii publice din cadrul Ministerului Finanţelor se vor conforma reacţiilor de răspuns identificate şi stabilite în Planul de gestionare a riscului operaţional şi de continuitate a activităţilor aferente managementului datoriei de stat. Totodată, va fi revizuit planul respectiv pentru perioadele următoare concomitent cu revizuirea Planului de acţiuni al Direcţiei datorii publice.
Riscul materializării obligaţiilor contingente
Riscul materializării obligaţiilor contingente presupune plăţile care ar putea fi efectuate de către Ministerul Finanţelor în calitate de garant.
La situaţia din 31 decembrie 2019, soldul garanţiilor de stat raportat la PIB în cadrul Programului de stat “Prima casă” a constituit 0,4%, iar pe termen mediu se estimează că acesta va constitui aproximativ 1,0% din PIB la sfârşitul anului 2022.
Având în vedere soldul garanţiilor de stat ce ar putea fi emise în cadrul Programului de stat “Prima casă”, riscul asociat materializării obligaţiilor contingente rămâne a fi unul moderat, întrucât estimările privind plăţile ce urmează a se efectua din bugetul de stat în contul acestor garanţii se situează sub 0,02% din PIB în perioada anilor 2020-2022.
Programul de stat “Prima casă” are drept scop facilitarea accesului persoanelor fizice la achiziţia unei locuinţe prin contractarea de credite garantate parţial de stat (50% din soldul creditului acordat), în special pentru familii tinere. Implementarea Programului respectiv are loc prin intermediul Organizaţiei pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici şi Mijlocii.
Informaţia detaliată privind riscurile care pot afecta implementarea managementului datoriei de stat pe termen mediu, impactul şi măsurile de atenuare propuse sunt expuse în anexa la prezentul Program.
Secţiunea a 2-a
Scenarii de şoc privind evoluţia indicatorilor de piaţă
care au impact asupra datoriei de stat şi a deservirii acesteia
Pentru a examina volatilitatea portofoliului datoriei de stat la expunerea faţă de principalele riscuri de piaţă (riscul ratei de dobândă şi riscul valutar), a fost analizată influenţa modificărilor potenţiale ale ratelor de dobândă şi ale cursurilor de schimb asupra portofoliului datoriei de stat.
În acest context, au fost elaborate patru scenarii de şoc, care au la bază modificările condiţiilor de piaţă. Raţionamentul ce s-a aflat la baza selectării acestor eventuale şocuri a fost evoluţia cursurilor de schimb şi a ratelor de dobândă pe parcursul ultimilor ani, dar şi incertitudinile legate de evoluţia pieţelor financiare. Aceste şocuri vor fi aplicate suplimentar la scenariul de bază privind evoluţia acestor indicatori.
Astfel, scenariile analizate sunt prezentate în cele ce urmează:
1) deprecierea monedei naţionale în anul 2020 cu 20,0% faţă de valutele în care este denominată datoria de stat externă;
2) majorarea anuală a ratelor de dobândă comparativ cu scenariul de bază:
a) pe piaţa externă cu 1,0 p.p.;
b) pe piaţa internă cu 3,0 p.p.;
3) majorarea anuală considerabilă a ratelor de dobândă comparativ cu scenariul de bază:
a) pe piaţa externă cu 2,0 p.p.;
b) pe piaţa internă cu 6,0 p.p.;
4) şoc combinat în anul 2020 între deprecierea monedei naţionale cu 10,0% faţă de valutele în care este denominată datoria de stat externă concomitent cu cel de-al doilea scenariu.
Modificarea ratelor de dobândă pe piaţa externă vizează ratele de dobândă flotante (Euribor pe 6 luni, USD Libor pe 6 luni şi CIRR Euro).
Pentru a urmări efectele şocurilor stabilite asupra portofoliului datoriei de stat în combinaţie cu strategia de finanţare pe termen mediu sunt analizaţi indicatorii: ponderea datoriei de stat în PIB şi ponderea serviciului datoriei de stat în PIB pentru situaţia de la sfârşitul anului 2022. Evoluţia acestor indicatori prezintă variaţiile soldului datoriei de stat şi ale costurilor aferente acesteia sub influenţa scenariului de bază, dar şi a şocurilor sus-menţionate. Scenariul de bază prevede asumările Ministerului Finanţelor privind evoluţia ratelor de dobândă şi prognoza ratelor de schimb, care au stat la baza elaborării legii bugetului de stat pentru anul 2020, ţinând cont şi de condiţiile actuale ale pieţei locale şi internaţionale.
Figura 3. Evoluţia indicatorilor datoriei de stat ca rezultat al aplicării
scenariilor de şoc asupra indicatorilor de piaţă
Analiza efectuată demonstrează că riscul valutar şi riscul ratei de dobândă rămân în continuare riscuri asociate portofoliului datoriei de stat care nu trebuie neglijate. În cazul unor scenarii pesimiste de evoluţie a pieţei locale şi internaţionale (scenariile 1-4), principalele concluzii formulate în baza datelor prezentate sunt următoarele.
Ponderea datoriei de stat în PIB prezintă cea mai mare expunere faţă de riscul valutar. Astfel, la o depreciere de 20% a leului moldovenesc aplicată în 2020 faţă de dolarul SUA, euro şi DST, ponderea datoriei de stat în PIB poate constitui 31,3% la sfârşitul anului 2022 sau cu 2,4 p.p. mai mult decît valoarea prognozată de Ministerul Finanţelor conform scenariului de bază. Astfel, pentru fiecare 1% depreciere în anul 2020 a leului moldovenesc în raport cu valutele în care este denominată datoria de stat externă, ponderea datoriei de stat în PIB se poate majora cu 0,12 p.p. sau soldul datoriei de stat se poate majora în medie cu 299,7 mil. lei în perioada 2020-2022. Totodată, în cazul aplicării şocului de majorare semnificativă a ratelor de dobândă, ponderea soldului datoriei de stat în PIB este expusă riscului într-o măsură mai mică, astfel că aceasta s-ar majora cu 1,2 p.p. la finele anului 2022 comparativ cu scenariul de bază.
Serviciul datoriei de stat (adică costul asociat acesteia) este expus în cea mai mare măsură riscului ratei de dobândă. Astfel, în cazul şocului asociat majorării semnificative a ratelor de dobândă (scenariu care este foarte puţin probabil să se materializeze), la sfârşitul anului 2022 serviciul datoriei de stat s-ar putea majora de 1,7 ori, iar indicatorul ponderea serviciului datoriei de stat în PIB se majorează cu 0,6 p.p., comparativ cu valoarea prognozată de Ministerul Finanţelor conform scenariului de bază (0,8%). Prin urmare, la majorarea cu 1 p.p. a ratelor de dobândă pe piaţa externă/internă, ponderea serviciului datoriei de stat externe/interne în PIB s-ar majora cu 0,08/0,04 p.p.
În concluzie, menţionăm că portofoliul datoriei de stat se încadrează, pe termen mediu, în limite rezonabile în ceea ce priveşte riscurile asociate, însă conform analizei efectuate constatăm o expunere mai mare a portofoliului de datorie faţă de riscul valutar, comparativ cu riscul ratei dobânzii şi riscul de refinanţare, care ar putea crea presiuni adiţionale asupra portofoliului datoriei de stat în cazul unei eventuale deprecieri a monedei naţionale.
Astfel, pe termen mediu se va continua cu implementarea reformelor în vederea atingerii obiectivului specific privind dezvoltarea pieţei interne a valorilor mobiliare de stat şi a transformării pieţei financiare locale într-o sursă stabilă de acoperire a necesităţilor de finanţare ale bugetului. Este important de menţionat însă că acţiunile care urmează să fie efectuate de către Ministerul Finanţelor pe segmentul de datorie, nu sunt suficiente pentru dezvoltarea substanţială a pieţei interne a valorilor mobiliare de stat. Una dintre condiţiile preliminare pentru dezvoltarea acestei pieţe şi extinderea bazei de investitori este, de asemenea, implementarea reformelor şi în alte segmente ale pieţei financiare, precum în domeniul pensiilor, asigurărilor etc.
Progresul privind implementarea măsurilor incluse în prezentul Program vor fi reflectate în Raportul anual privind situaţia în domeniul datoriei sectorului public, garanţiilor de stat şi recreditării de stat, iar informaţia privind încadrarea parametrilor de risc/sustenabilitate în limitele stabilite în Program, va fi inclusă în Buletinul statistic lunar privind datoria de stat/Raportul trimestrial privind situaţia în domeniul datoriei sectorului public, garanţiilor de stat şi recreditării de stat, publicate pe pagina web a Ministerului Finanţelor.
|
Anexă la Programul “Managementul datoriei de stat pe termen mediu (2020-2022)” Riscurile care pot afecta implementarea managementului datoriei de stat pe termen mediu, impactul şi măsurile de atenuare propuse |
||
| Sursa potenţială a riscului | Impactul condiţionat de materializarea riscului | Măsurile de atenuare propuse |
| 1 | 2 | 3 |
| 1. Creditarea limitată la condiţii concesionale | Diminuarea intrărilor de granturi;
majorarea costurilor de deservire a datoriei de stat |
- Transformarea pieţei financiare locale într-o sursă stabilă de acoperire a necesităţilor de finanţare a bugetului;
- diversificarea instrumentelor de datorie de stat internă şi sporirea atractivităţii acestora; - monitorizarea cu regularitate a indicatorilor de sustenabilitate ai datoriei de stat, astfel încât dinamica acestora să se încadreze în limitele acceptabile pe termen mediu; - analiza condiţiilor financiare ale împrumuturilor externe nou-contractate la etapa de negocieri fiind acceptată varianta optimă în termeni de maturitate a împrumutului, rată a dobânzii şi valută pentru fiecare împrumut în parte |
| 2. Incertitudinea privind debursările de la creditorii oficiali, ţinând cont de dependenţa ţării de partenerii externi de dezvoltare | Imposibilitatea finanţării articolelor de cheltuieli iniţial prognozate în buget | - Interacţiunea continuă dintre managementul datoriei şi gestionarea lichidităţilor bugetului de stat;
- monitorizarea cu regularitate a progresului înregistrat în implementarea acţiunilor şi indicatorilor de rezultat incluşi în matricele de politici aferente contractelor cu creditorii externi |
| 3. Incertitudinea privind evoluţia ratelor Euribor şi Libor, precum şi consecinţele Brexitului | Volatilitate în privinţa apetitului investiţional pentru activele financiare emise de economiile emergente;
majorări ale ratelor de dobândă la nivel internaţional; incertitudine cu privire la efortul bugetar anual necesar efectuării plăţilor de dobândă |
- Estimarea soldului datoriei de stat şi a cheltuielilor de deservire a acesteia, luând în calcul scenariile cele mai pesimiste, şi anume: fluctuaţii semnificative ale indicatorilor menţionaţi;
- menţinerea în continuare a ponderii majoritare a datoriei cu rata dobânzii fixe în totalul datoriei de stat cu scopul reducerii incertitudinii referitor la eforturile bugetare necesare pentru achitarea plăţilor de dobândă; - monitorizarea cu regularitate a parametrilor de risc stabiliţi şi întreprinderea acţiunilor necesare în vederea încadrării acestora în limitele stabilite în Program; - implementarea operaţiunilor de administrare a pasivelor precum: buyback şi operaţiuni switch pentru datoria de stat internă, conversiunea pentru datoria de stat externă, scopul principal fiind reducerea costurilor de deservire a datoriei de stat |
| 4. Majorarea ratei inflaţiei şi înăsprirea politicii monetare a Băncii Naţionale a Moldovei | Majorarea ratelor de dobândă de către Banca Naţională a Moldovei la principalele operaţiuni de politică monetară pe termen scurt concomitent atrage majorarea ratelor la VMS emise pe piaţă | |
| 5. Deprecierea cursului de schimb oficial al monedei naţionale în raport cu principalele valute în care este denominată datoria de stat externă | Majorarea soldului datoriei de stat externe denominat în monedă naţională;
majorarea cheltuielilor pentru deservirea datoriei de stat externe |
- Estimarea soldului datoriei de stat şi a cheltuielilor de deservire a acesteia, luând în calcul scenariile cele mai pesimiste, şi anume fluctuaţia semnificativă a indicatorului menţionat;
- majorarea ponderii finanţării nete în monedă naţională, ceea ce ar facilita diminuarea expunerii la riscul valutar, ţinând cont în acelaşi timp de capacitatea de absorbţie a pieţei interne şi, în general, de cererea pentru instrumentele de datorie în lei; - modificarea structurii datoriei de stat externe prin intermediul operaţiunilor de conversiune a valutei, ţinând cont de raportul cost-risc; - monitorizarea cu regularitate a parametrilor de risc stabiliţi şi întreprinderea acţiunilor necesare în vederea încadrării acestora în limitele stabilite în Program |
| 6. Materializarea obligaţiilor contingente (ex. activarea garanţiei conform Programului “Prima casă”, plăţi în cadrul parteneriatelor public-private) | Presiuni adiţionale asupra bugetului de stat;
majorarea volumului datoriei de stat şi a costurilor de deservire a acesteia |
- Limitarea extinderii garanţiilor doar în cazuri excepţionale şi în conformitate cu prevederile art.33 din Legea nr.419/2006 cu privire la datoria sectorului public, garanţiile de stat şi recreditarea de stat;
- stabilirea în legea anuală a bugetului de stat a plafonului soldului garanţiilor de stat ce nu poate fi depăşit pe parcursul anului respectiv şi monitorizarea lunară a soldului garanţiilor de stat în vederea încadrării în limitele stabilite - consolidarea supravegherii contractelor parteneriatelor public-private de către Ministerul Finanţelor şi monitorizarea riscurilor aferente acestora pentru bugetul de stat şi impactul asupra soldului datoriei sectorului public |
| 7. Diminuarea credibilităţii investitorilor pentru instrumentul financiar, valori mobiliare de stat, atât pe plan naţional, cât şi internaţional | Diminuarea apetitului investiţional pentru instrumentul VMS în monedă naţională;
imposibilitatea finanţării soldului (deficitului) bugetului de stat din sursele existente pe piaţa locală; preferinţa investitorilor pentru VMS cu termen scurt de circulaţie |
- Abordarea în continuare a unei politici predictibile şi flexibile de emisiune a VMS pe piaţă, adaptată la cerinţele mediului investiţional. Accentul va fi pus pe extinderea maturităţii datoriei de stat interne, odată cu consolidarea lichidităţilor pe anumite maturităţi;
- analiza posibilităţii de extindere a bazei investiţionale, inclusiv prin atragerea investitorilor străini şi crearea condiţiilor favorabile acestora pentru a investi în VMS în monedă naţională; - consolidarea comunicării cu participanţii pe piaţa VMS pentru a evalua cu regularitate necesităţile investiţionale la nivelul pieţei, aşteptările referitoare la condiţiile de piaţă, precum şi acţiunile luate în considerare de către Ministerul Finanţelor; - monitorizarea în permanenţă a performanţelor dealerilor primari ca formatori de piaţă şi efectuarea evaluării trimestriale a activităţii acestora pe piaţa primară şi secundară; - efectuarea unor campanii de promovare a VMS, inclusiv familiarizarea persoanelor fizice privind posibilitatea investirii în VMS ca instrument de economisire; - elaborarea, dezvoltarea şi menţinerea unei platforme de tranzacţionare a VMS (de exemplu: Treasury Direct), în scopul creşterii accesibilităţii persoanelor fizice şi a diversificării canalelor de vânzare a VMS; - consolidarea şi extinderea curbei de randament pentru VMS, ceea ce ar contribui la dezvoltarea pieţei financiare locale; - publicarea cu regularitate pe pagina web a Ministerului Finanţelor (www.mf.gov.md) a informaţiilor relevante pentru investitori cu referire la volumul şi structura datoriei sectorului public, dar şi a informaţiilor aferente tranzacţiilor cu VMS: calendarul şi comunicatele de plasare, redeschiderea anumitor maturităţi, rezultatele licitaţiilor, informaţia privind rata dobânzii aferentă VMS comercializate, informaţiile privind tranzacţiile pe piaţa secundară etc.; - încheierea contractelor de colaborare cu alte agenţii internaţionale de rating, pe lângă contractul deja existent cu Moody's Investor Service; |
| 8. Riscul operaţional | Date eronate privind statistica şi prognoza în domeniul datoriei sectorului public;
defecţiuni tehnice ale sistemelor informaţionale |
- Conformarea tuturor colaboratorilor Direcţiei datorii publice din cadrul Ministerului Finanţelor la reacţiile de răspuns identificate şi stabilite în Planul de gestionare a riscului operaţional;
- revizuirea documentului sus-menţionat pentru perioadele următoare concomitent cu revizuirea Planului de acţiuni al Direcţiei datorii publice din cadrul Ministerului Finanţelor; - utilizarea posibilităţilor versiunii actualizate a Sistemului informaţional “DMFAS 6.1” de gestionare a datoriei pentru validarea periodică a bazei de date; - îmbunătăţirea continuă a capacităţilor personalului prin participarea acestuia la instruiri interne şi externe; - explorarea unor noi posibilităţi de misiuni de asistenţă tehnică în domeniul managementului datoriei. |