562/29.04.91 Hotărîre cu privire la activitatea Departamentului de Stat al R.S.S. Moldova pentru Protecţia Mediului Înconjurător şi Resurse Naturale
PARLAMENTUL REPUBLICII MOLDOVA
H O T Ă R Î R E
cu privire la activitatea Departamentului de Stat al R.S.S. Moldova pentru
Protecţia Mediului Înconjurător şi Resurse Naturale
nr. 562-XII din 29.04.91
(în vigoare 29.04.1991)
* * *
Examinînd informaţia d-lui Ion Dediu, director general al Departamentului de Stat al R.S.S. Moldova pentru Protecţia Mediului Înconjurător şi Resurse Naturale, Prezidiul Sovietului Suprem al R.S.S. Moldova constată următoarele:
Înfiinţarea Departamentului în conformitate cu Regulamentul Provizoriu al Departamentului şi cu recomandările ştiinţifice, angajarea prin concurs a colaboratorilor au permis formarea unui corp de cadre, capabil să rezolve problemele care i s-au încredinţat.
Departamentul a întreprins o serie de acţiuni menite să stabilească procesele de poluare a solului, apei, aerului, să ocrotească monumentele naturii şi să regenereze patrimoniul silvic al republicii. A fost înfiinţat Institutul Naţional de Ecologie, care urmează să realizeze cercetări şi să asigure baza ştiinţifică pentru acţiunile practice ale Departamentului. Departamentul a preluat de la fostul Comitet de Stat pentru Ocrotirea Naturii şi Gospodăria Silvică sistemul gospodăriilor silvice şi unităţile de producţie, începînd reorientarea scopurilor economice de la procesele de prelucrare a lemnului spre activitatea de restabilire a fondului silvic.
Totodată în activitatea Departamentului există lacune serioase.
În special, aparatul central al Departamentului nu-şi îndeplineşte în măsura cuvenită funcţiile de dirijare, de control, de ajutor metodic şi consultativ, acordat structurilor subordonate. Lasă de dorit disciplina executivă. Din cauza lipsei unui program concret de activitate în cadrul Departamentului au apărut disensiuni ce încurcă la rezolvarea sarcinilor de program. Conducerea Departamentului nu a folosit toate posibilităţile de organizare a activităţii muncitorilor forestieri în noile condiţii economice. Nivelul scăzut de salarizare în silvicultură face să scadă prestigiul profesiilor ce ţin de silvicultură şi să genereze fluctuaţia cadrelor.
Agenţiile zonale nu-şi exercită în măsura cuvenită funcţiile de control şi dirijare a activităţii de ocrotire a naturii şi de folosire a resurselor naturale.
Profilul unor laboratoare ale Institutului Naţional de Ecologie nu corespunde sarcinilor puse în faţa institutului, unele din ele dublează activitatea subdiviziunilor ştiinţifice existente. În repartizarea investiţiilor pentru realizarea cercetărilor în domeniul ecologiei sînt neajunsuri substanţiale.
Guvernul republicii nu acordă atenţia cuvenită problemelor privind protecţia mediului înconjurător, nu coordonează activitatea economică cu Departamentul. Nu se îndeplineşte Hotărîrea Sovietului Suprem al R.S.S. Moldova din 28 iulie 1990 "Cu privire la formarea Departamentului de Stat pentru Protecţia Mediului Înconjurător şi Resurse Naturale" care obligă Guvernul R.S.S. Moldova să asigure înzestrarea tehnico-materială a Departamentului şi a structurilor sale. Suferă îndeosebi Inspectoratul ecologic, Direcţia de păduri şi agenţiile zonale care, din lipsă de transport, piese de schimb, combustibil nu-şi pot exercita obligaţiile. Departamentul de Stat al R.S.S. Moldova pentru Ocrotirea Naturii şi Resurse Naturale şi Institutul Naţional de Ecologie nu sînt asigurate cu localuri de lucru.
Reţine activitatea de protecţie a naturii şi faptul că Sovietul Suprem al republicii întîrzie cu adoptarea actelor legislative în domeniul dat.
În baza celor expuse mai sus
Prezidiul Sovietului Suprem al R.S.S. Moldova
HOTĂRĂŞTE:
1. Activitatea Departamentului de Stat al R.S.S. Moldova pentru Protecţia Mediului Înconjurător şi Resurse Naturale se aprobă în linii mari, menţionîndu-se în special reorientarea gospodăriilor silvice spre restabilirea patrimoniului silvic al republicii.
2. Dl Ion Dediu, director general al Departamentului de Stat al R.S.S. Moldova pentru Protecţia Mediului Înconjurător şi Resurse Naturale, va intensifica controlul asupra subdiviziunilor Departamentului, va întări disciplina executivă, va mobiliza colectivul la realizarea sarcinilor de program, acordînd deosebită atenţie agenţiilor zonale, Direcţiei de păduri şi Inspectoratului ecologic.
Departamentul va prezenta Guvernului propuneri în vederea schimbării tarifelor de salarizare a lucrătorilor angajaţi în silvicultură.
3. Guvernul R.S.S. Moldova (dl Mircea Druc):
va lua măsuri pentru asigurarea tehnico-materială a activităţii Departamentului;
va rezolva pînă la 1 noiembrie 1991 problema localurilor pentru Departament şi pentru Institutul Naţional de Ecologie.
4. Comisia pentru problemele ecologiei a Sovietului Suprem al R.S.S. Moldova (dl Pavel Gusac):
va elabora împreună cu Comisia agrară şi pentru problemele dezvoltării sociale a satului (dl Sergiu Fandofan) propuneri privind statutul pădurilor aflate în proprietatea gospodăriilor agricole, privind făşiile de păduri, perdelele de protecţie a rîurilor şi a bazinelor de apă;
va revedea cu concursul savanţilor ecologi din republică structura şi programul de activitate al Institutului Naţional de Ecologie, repartizarea investiţiilor pentru direcţiile de cercetări ştiinţifice, va studia posibilitatea creării în cadrul institutului a unui centru de educaţie ecologică;
va prezenta Sovietului Suprem al R.S.S. Moldova, pentru a fi examinat la sesiunea de toamnă, proiectul legii cu privire la ocrotirea mediului înconjurător, proiectul legii cu privire la Departamentul de Stat pentru Protecţia Mediului Înconjurător şi Resurse Naturale, proiectele altor acte normative.
5. Controlul asupra îndeplinirii prezentei Hotărîri se pune pe seama d-lui Victor Puşcaş, vicepreşedinte al Sovietului Suprem al R.S.S. Moldova.
| PREŞEDINTELE SOVIETULUI | |
| SUPREM AL R.S.S. MOLDOVA | Alexandru MOŞANU |
Chişinău, 29 aprilie 1991. |
|
| Nr.562-XII. |