BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

571/06.08.2012 Hotărîre cu privire la transmiterea unui imobil

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
06.08.2012

GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA

H O T Ă R Î R E

cu privire la transmiterea unui imobil

nr. 571  din  06.08.2012

 (în vigoare 10.08.2012) 

Monitorul Oficial nr.166-169 art.628 din 10.08.2012

* * *

Abrogat: 25.07.2014

Hotărîrea Guvernului nr.608 din 21.07.2014

În temeiul art.6 alin.(1) lit.a) şi art.14 alin.(1) lit.c) din Legea nr.121-XVI din 4 mai 2007 privind administrarea şi deetatizarea proprietăţii publice (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.90-93, art.401), cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul

HOTĂRĂŞTE:

1. Se transmite, cu titlu gratuit, din gestiunea Întreprinderii de Stat “Vibropribor”, aflată în administrarea Ministerului Economiei, în gestiunea Judecătoriei sectorului Centru al municipiului Chişinău, blocul de producere cu 4 etaje cu suprafaţa la sol de 2120,5 m2, situat în or.Chişinău, str.Gagarin, 10, lit.D, şi terenul aferent acestuia, cu excepţia încăperilor izolate de la etajul 2 al blocului principal cu suprafaţa totală de 575,7 m2, în care este amplasată cantina întreprinderii, a încăperilor izolate de la etajul 1 al blocului principal cu suprafaţa totală de 398,4 m2, în care sînt amplasate substaţia electrică de transformare şi încăperile auxiliare ale cantinei, precum şi a încăperilor izolate de la etajele 1 şi 2 ale anexei, lit.D1, cu suprafaţa totală de 466,6 m2, în care sînt amplasate punctul de trecere şi unele oficii ale uzinei.

2. Ministerul Economiei şi Ministerul Justiţiei, în termen de o lună, vor institui comisia de primire-predare a imobilului şi vor asigura efectuarea transmiterii în cauză conform Regulamentului cu privire la modul de transmitere a întreprinderilor de stat, organizaţiilor, instituţiilor, a subdiviziunilor lor, clădirilor, construcţiilor, mijloacelor fixe şi altor active, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.688 din 9 octombrie 1995 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1996, nr.10, art.45), cu modificările şi completările ulterioare.

3. Agenţia Relaţii Funciare şi Cadastru, la cererea Judecătoriei sectorului Centru şi a Întreprinderii de Stat “Vibropribor”, va asigura înregistrarea bunurilor imobile şi a drepturilor asupra lor în Registrul bunurilor imobile, precum şi eliberarea titlului de autentificare a drepturilor deţinătorilor de teren.