BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

571/21.06.99 Hotărîre cu privire la unele măsuri în vederea respectării condiţiilor Convenţiei asupra circulaţiei rutiere

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
21.06.1999

GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA

H O T Ă R Î R E

cu privire la unele măsuri în vederea respectării

condiţiilor Convenţiei asupra circulaţiei rutiere

nr. 571  din  21.06.99

 (în vigoare 24.06.1999) 

Monitorul Oficial al R.Moldova nr.65-66 art.599 din 24.06.1999

* * *

Întru organizarea lucrului pentru schimbul şi eliberarea permiselor de conducere auto şi certificatelor de înmatriculare a vehiculelor în conformitate cu cerinţele Convenţiei asupra circulaţiei rutiere, încheiată la 8 noiembrie 1968, la Viena, în cadrul Conferinţei Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru circulaţia rutieră, Guvernul Republicii Moldova

HOTĂRĂŞTE:

1. Se consideră nevalabile, începînd cu 1 septembrie 1999, permisele de conducere auto şi certificatele de înmatriculare a vehiculelor, eliberate pînă la punerea în aplicare a tipurilor mecanolizibile de permis de conducere şi certificat de înmatriculare a mijloacelor de transport, aprobate prin Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr.778 din 20 noiembrie 1995 (Monitorul Oficial, 1996, nr.11-12, art.57).

2. Ministerul Afacerilor Interne:

va organiza programul de lucru al serviciilor de evidenţă şi documentare a corpului de conducători auto şi a vehiculelor într-un regim care să asigure executarea hotărîrii în cauză;

în scopul reducerii cheltuielilor, ce ţin de necesitatea identificării vehiculelor, va organiza verificarea acestora şi primirea actelor nemijlocit în locurile de parcare în masă;

va efectua schimbul permiselor de conducere auto fără examene la prezentarea obligatorie a certificatelor medicale în vederea aptitudinii acestora pentru conducerea autovechiculelor ce fac parte din categoriile corespunzătoare;

prin mijloacele mass-media va informa populaţia, întreprinderile şi organizaţiile despre termenele de valabilitate a permiselor de conducere auto şi a certificatelor de înmatriculare a vehiculelor, precum şi despre regimul de lucru al serviciilor de evidenţă şi documentare.