BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

592/08.09.92 Hotărîre cu privire la înregistrarea Statutului Fundaţiei culturale din Moldova

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
08.09.1992

GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA

H O T Ă R Î R E

Cu privire la înregistrarea Statutului Fundaţiei culturale din Moldova

nr. 592  din  08.09.92

 (în vigoare 08.09.1992) 

* * *

În conformitate cu Decretul Prezidiului Sovietului Suprem al R.S.S.M. din 25 august 1989 "Cu privire la modul provizoriu de înregistrare a asociaţiilor obşteşti ale cetăţenilor în R.S.S.M." Guvernul Republicii Moldova

HOTĂRĂŞTE:

A înregistra Statutul Fundaţiei culturale din Moldova (se anexează).

STATUTUL

Fundaţiei culturale din Moldova

I. PRINCIPII GENERALE

1. Fundaţia culturală din Moldova (în continuare – Fundaţia) este o organizaţie obştească, benevolă, autogestionară, care îşi desfăşoară activitatea conform Constituţiei şi legislaţiei în vigoare a Republicii Moldova şi prezentului Statut.

2. Fundaţia îşi exercită funcţiile atît pe teritoriul Republicii Moldova, cît şi dincolo de hotarele ei. Membri ai Fundaţiei pot fi cetăţeni, organizaţii obşteşti, de cult, cooperatiste, colective de muncă ale întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor din Republica Moldova, precum şi cetăţeni şi organizaţii obşteşti din ţări străine, care binevoiesc să-şi aducă contribuţia la realizarea scopurilor şi programelor Fundaţiei.

3. Fundaţia colaborează cu organele de stat şi cu alte organizaţii benevole în domeniul culturii.

4. Fundaţia este persoană juridică din momentul înregistrării Statutului său.

5. În cadrul Fundaţiei nu se admite crearea de formaţiuni politice (partide).

6. Întemeietorii Fundaţiei sînt: Uniunea Scriitorilor, Uniunea Artiştilor Plastici, Uniunea Arhitecţilor, Uniunea Oamenilor de Teatru, Uniunea Jurnaliştilor, Uniunea Compozitorilor, Ministerul Culturii şi Cultelor, Asociaţia de Relaţii Culturale cu Ţările Lumii "Dacia", Academia de Ştiinţe, Societatea de Ocrotire a Monumentelor de istorie şi Cultură, Biblioteca Naţională, Săptămînalul "Literatura şi arta", Federaţia Sindicatelor Independente din Moldova, primăria municipiului Chişinău, Eparhia Chişinăului şi a Moldovei.

7. Sediul Fundaţiei se află în oraşul Chişinău.

II. OBIECTELE ŞI FUNCŢIILE DE BAZĂ ALE FUNDAŢIEI

8. Fundaţia îşi propune:

1) să contribuie la valorificarea patrimoniului culturii Republicii Moldova şi asimilarea valorilor universitare la educaţia morală şi estetică a poporului, la cultivarea sentimentului responsabilităţii faţă de avutul naţional cultural;

2) să-şi extindă raza de activitate, antrenînd în acest scop masele largi de oameni, diverse grupuri şi comunităţi ale minorităţilor naţionale, să folosească pentru acesta eforturile lor proprii de creaţie şi posibilităţile materiale;

3) să susţină material, moral şi juridic asociaţiile de amatori, care şi-au propus păstrarea şi valorificarea moştenirii culturale naţionale, tradiţiilor şi obiceiurilor strămoşeşti, artei meşteşugăritului artistic;

4) să contribuie la întărirea bazei materiale în sfera culturii;

5) să participe la acţiuni, menite să contribuie la instruirea şi educarea copiilor şi tineretului, la îmbogăţirea orizontului lor cultural, la familiarizarea cu realizările culturii naţionale şi universitare, să se includă activ în procesul de revitalizare a tradiţiilor învăţămîntului naţional, deschidere a instituţiilor de învăţămînt cu profil de tip nou, în care să se folosească experienţa pedagogică clasică naţională şi cea universală;

6) să susţină pe toate căile posibile mişcarea de masă a forţelor culturale privind renaşterea tradiţiilor naţionale, restaurarea şi ocrotirea monumentelor de istorie şi cultură, a parcurilor şi locurilor istorice; să acorde ajutorul necesar tinerilor talente în munca lor de creaţie ce ţine de activitatea Fundaţiei;

7) să antreneze masele largi de oameni şi organizaţiile obşteşti în procesul de propagare publică a valorilor culturale şi istorice, a relicvelor naţionale, care se găsesc în posesie particulară, acordînd totodată ajutorul cuvenit la fondarea şi păstrarea arhivelor şi colecţiilor particulare, a muzeelor populare;

8) să desfăşoare o activitate susţinută în direcţia restituirii valorilor culturale Republicii Moldova (opere de artă şi literare, materiale istorice şi de arhivă, obiecte arheologice de mare importanţă istorică), care se află în posesia diferitelor muzee şi centre de cultură din alte state, creînd pe baza lor colecţii şi expoziţii ambulante ale Fundaţiei, precum şi transmiterea acestor valori, pentru a fi puse în circuit, muzeelor, bibliotecilor şi arhivelor de stat;

9) să contribuie la consolidarea relaţiilor şi schimbului de valori culturale pe scară internaţională.

III. DOMENIILE DE ACTIVITATE ALE FUNDAŢIEI

9. În scopul desfăşurării activităţii, Fundaţia înfăptuieşte următoarele acţiuni:

1) atragerea mijloacelor benevole ale cetăţenilor şi organizaţiilor obşteşti, ale întreprinderilor şi organizaţiilor de stat din Republica Moldova, cît şi din ţările străine (fie mijloace băneşti sau bunuri materiale, fie monumente de cultură naţională şi universitară, lucrări de ştiinţă şi tehnică, opere de artă). În calitate de depunere benevolă Fundaţia poate accepta orice altă avere, care nu este interzisă de lege;

2) organizarea cu concursul specialiştilor competenţi a expertizelor operelor de artă, altor obiecte culturale de valoare, care sînt donate Fundaţiei, ţinerea evidenţei tuturor operelor de artă primite în dar;

3) desfăşurarea unei ample publicităţi privind demonstrarea relicvelor, monumentelor şi operelor primite în dar, editarea cataloagelor, informarea opiniei publice despre organizaţiile şi persoanele particulare (cu consimţămîntul acestora), care colaborează activ cu Fundaţia, care au donat valori culturale importante şi au adus sau aduc contribuţii; stimularea persoanelor şi organizaţiilor respective cu premii, Diplome de Onoare, burse speciale;

4) înregistrarea (cu titlul "Donaţie") şi garantarea depunerilor şi donaţiilor preţioase ale cetăţenilor, fixarea datelor referitor la persoana donatoare cu consimţămîntul acesteia. În cazuri aparte, Fundaţia poate lua decizii de sine stătător;

5) desfăşurarea unei activităţi susţinute cu colecţionarii obiectelor de artă şi cultură şi organizarea, la dorinţa acestora, a expoziţiilor menite să popularizeze operele de artă-proprietate personală, acordarea consultaţiilor metodice şi practice în acest scop;

6) colaborarea activă cu organele publice în vederea ocrotirii şi inaugurării monumentelor şi complexelor memoriale, elaborării programelor de restaurare şi reconstrucţie a monumentelor de istorie şi cultură din Republica Moldova;

7) acordarea sprijinului la păstrarea şi dezvoltarea de mai departe a creaţiei populare, la renaşterea şi susţinerea pe toate căile a obiceiurilor şi tradiţiilor strămoşeşti, a sărbătorilor şi datinilor;

8) susţinerea pe scară largă a procesului de studiere a ţinutului natal, de renaştere a valorilor istorico-culturale unicale şi de ameliorarea a mediului ambiant, de păstrarea şi valorificare a monumentelor istorice, monumentelor înălţate oamenilor iluştri ai culturii, istoriei şi ştiinţei naţionale;

9) crearea unor unităţi de producere şi de creaţie, precum şi a unor întreprinderi mixte cu firme străine, care să aducă venit, contribuind astfel la întărirea bazei materiale şi la susţinerea activităţii Fundaţiei;

10) desfăşurarea activităţii editoriale şi de producţie, precum şi activităţii realizare şi difuzare a programelor audio-video şi de cinema;

11) acordarea de burse cetăţenilor Republicii Moldova şi celor de peste hotare, susţinerea cercetărilor ştiinţifice efectuate în cadrul programelor Fundaţiei;

12) participarea împreună cu organizaţiile de stat şi obşteşti la lucrările congreselor şi simpozioanelor internaţionale şi naţionale, la expoziţii şi alte manifestări, care prezintă interes pentru Fundaţie, pentru Republica Moldova;

13) desfăşurarea unei munci intensive de iluminare culturală, care să corespundă scopurilor Fundaţiei, antrenînd în acest proces personalităţi marcante ale republicii; susţinerea şi stimularea iniţiativelor maieştrilor din domeniul culturii, a colectivelor de amatori la organizarea concertelor şi seratelor de binefacere, a spectacolelor şi a altor manifestări de masă, desfăşurate în folosul Fundaţiei;

14) informarea societăţii prin intermediul mass-media şi publicaţiilor privind, asupra principalelor scopuri ale Fundaţiei, activităţii curente, donaţiilor şi sumelor băneşti importante vărsate în contul Fundaţiei, cît şi asupra modului de utilizare a acestora.

IV. BAZA MATERIALĂ ŞI FINANCIARĂ A FUNDAŢIEI

10. Fundaţia poate avea în proprietatea sa clădiri, utilaje, inventar, obiecte de valoare şi de interes cultural, mijloace băneşti, acţiuni şi alte hîrtii de valoare necesare pentru asigurarea materială a activităţii Fundaţiei, prevăzute de prezentul Statut. Fundaţia poate avea de asemenea în proprietate unele întreprinderi mici, create în conformitate cu sarcinile şi scopurile Fundaţiei din contul propriilor surse financiare.

11. Activitatea Fundaţiei se desfăşoară din contul mijloacelor financiare proprii. Aceste mijloace se constituie din:

donaţiile băneşti ale cetăţenilor, întreprinderilor, organizaţiilor, instituţiilor din republică şi de peste hotare, ale firmelor şi uniunilor de creaţie, ale altor organizaţii obşteşti;

veniturile obţinute din activităţile proprii editoriale de organizare a licitaţiilor şi loteriilor, expoziţiilor cu vînzare; încasările de la întreprinderi create de Fundaţie, de la seratele, concertele, spectacolele şi alte acţiuni de binefacere organizate în folosul Fundaţiei, sursele cîştigate în urma operaţiilor cu hîrtiile de valoare ale Fundaţiei;

donaţiile, testamentele depunerilor băneşti, operele de artă, bibliotecile, colecţiile şi alte bunuri, inclusiv onorariul autorilor pentru valorificările lucrărilor ştiinţifice, literare de artă, publicistice etc., precum şi mijloacele ocazionate de transmiterea de către autori sau de succesorii acestora a dreptului pentru valorificarea lucrărilor ştiinţifice, literare, de artă.

12. În caz de necesitate, Fundaţia poate deschide conturi speciale pentru depunerile băneşti din partea cetăţenilor şi întreprinderilor în scopul realizării programelor, proiectelor şi altor acţiuni ale Fundaţiei.

13. Donaţiile băneşti pot fi vărsate direct la sucursalele Băncii Naţionale din Moldova sau prin transfer pe adresa conducerii Fundaţiei.

14. Obiectele din metale şi pietre preţioase, hîrtiile de valoare sînt transmise Fundaţiei în conformitate cu legile în vigoare ale Republicii Moldova. Cecurile, cotizaţiile şi decontările în valută străină pot fi transferate în contul Fundaţiei numai prin Banca Naţională din Moldova conform legilor în vigoare.

15. Transmiterea în contul Fundaţiei a banilor, hîrtiilor de valoare, cît şi altor obiecte de preţ poate fi efectuată, de asemenea, printr-un contract de donaţie sau prin întocmirea unui testament.

16. Mijloacele băneşti ale Fundaţiei se utilizează în următoarele scopuri:

realizarea proiectelor şi programelor care corespund scopurilor Fundaţiei;

participarea la finanţarea construcţiei obiectelor culturale, la conservarea şi restaurarea monumentelor de istorie şi cultură, la întărirea bazei tehnico-materială a organizaţiilor şi instituţiilor de învăţămînt în domeniul culturii, completarea fondurilor muzeelor şi bibliotecilor;

achiziţionarea operelor de artă, documentelor şi materialelor de istorie şi cultură;

instituirea unor premii speciale şi burse ale Fundaţiei;

organizarea unor acţiuni culturale de masă;

alte scopuri, prevăzute de prezentul Statut.

17. Activitatea curentă şi întreţinerea aparatului Fundaţiei sînt asigurate din contul veniturilor propriei activităţi, cît şi din veniturile întreprinderilor şi organizaţiilor create de Fundaţie. Donaţiile băneşti şi alte daruri nu pot fi folosite în aceste scopuri.

18. În scopul completării mijloacelor financiare proprii pentru a-şi putea realiza proiectele şi programele de activitate Fundaţia întreprinde următoarele acţiuni:

exercită activitatea editorială şi de culturalizare în limitele sarcinilor şi scopurilor, prevăzute de Statut;

fondează întreprinderi (inclusiv întreprinderi mixte), ateliere, magazine şi saloane;

organizează diverse acţiuni cultural-teatralizate de masă;

lansează şi promovează producţia audio-video-tele şi de cinema;

organizează diverse loterii, licitaţii, alte activităţi de acest gen;

iniţiază şi susţine diverse manifestări culturale în ţară şi peste hotare.

V. ORGANELE DE CONDUCERE ALE FUNDAŢIEI

19. Organul suprem al Fundaţiei este conferinţa, convocată o dată la trei ani. Norma de reprezentare, cît şi modul de alegere a delegaţilor la conferinţă este stabilit de comitetul de conducere al Fundaţiei. Hotărîrile conferinţei se adoptă prin majoritatea simplă de voturi. La conferinţă poate fi stabilit şi un alt mod de adoptare a hotărîrilor.

20. Conferinţa Fundaţiei:

adoptă Statutul Fundaţiei, introduce în el modificările şi completările necesare;

aprobă programele pe termen lung şi proiectele de activitate ale Fundaţiei;

alege Comitetul de conducere şi comisia de cenzori ale Fundaţiei, supune dezbaterilor, aprobă dările de seamă.

21. În perioada dintre conferinţe, activitatea Fundaţiei este dirijată de către comitetul de conducere, care asemenea comisiei de cenzori, este ales de conferinţă pe o perioadă de trei ani în componenţa stabilită de conferinţă.

22. Comitetul de conducere al Fundaţiei:

dirijează şi organizează traducerea în viaţă a hotărîrilor conferinţei Fundaţiei;

dispune de mijloacele financiare şi materiale ale Fundaţiei;

coordonează, după caz, programele şi acţiunile Fundaţiei cu organele de stat, cu alte organizaţii interesate;

alege consiliul comitetului de conducere al Fundaţiei, preşedintele şi vicepreşedinţii.

23. Şedinţele comitetului de conducere se convoacă după caz, însă nu mai rar decît o dată în semestru. Şedinţele comitetului sînt deliberative, dacă la ele participă peste 50 la sută din numărul de membri. Hotărîrile se adoptă cu simpla majoritate a participanţilor la şedinţă. La şedinţele comitetului pot participa membrii comisiei de cenzori cu dreptul de vot consultativ.

24. Consiliul comitetului de conducere este un organ executiv şi de dispoziţie care dirijează operativ activitatea Fundaţiei.

25. Consiliul comitetului de conducere:

elaborează şi aprobă planurile şi programele sale de lucru, planul anual financiar, precum şi dările de seamă privind îndeplinirea lor şi le prezintă spre examinare la şedinţele comitetului;

reprezintă Fundaţia în relaţiile cu organele de stat, cu organizaţiile obşteşti, cu cetăţeni aparte, cu organizaţiile şi cetăţenii străini;

negociază, coordonează, după caz, planurile şi problemele sale cu organele autoadministrării locale şi întreprinderile, organizaţiile interesate;

examinează şi aprobă planurile de cheltuieli şi venituri;

adoptă regulamentele, menite să regleze activităţile Fundaţiei;

dă publicităţii darea de seamă financiară anuală;

ia decizia cu privire la crearea sau lichidarea întreprinderilor şi organizaţiilor Fundaţiei.

26. Preşedintele, cît şi vicepreşedinţii, în baza hotărîrilor comitetului consiliului de conducere, sînt în drept să deschidă conturi în ruble sau în valută străină la Banca Naţională din Moldova sau să închidă aceste conturi, să dispună conform prezentului Statut şi legilor în vigoare ale Republicii Moldova de bunurile Fundaţiei, să încheie diferite tranzacţii, acte juridice, să controleze activitatea aparatului comitetului, precum şi să angajeze sau să elibereze din funcţie, să semneze împreună cu contabilul-şef al Fundaţiei actele financiare, să elibereze procure.

27. Pentru îndeplinirea sarcinilor ce stau în faţa Fundaţiei, pe lîngă consiliul comitetului de conducere pot fi formate suplimentar centre şi comisii, consilii artistice, ştiinţifice şi de experţi.

28. Comisia de cenzori a Fundaţiei:

alege organele sale de conducere;

controlează activitatea economică şi financiară a Fundaţiei şi a subdiviziunilor ei;

analizează rezultatele oricărui control şi le prezintă organelor de conducere ale Fundaţiei;

prezintă dări de seamă la conferinţă.

Preşedintele comisiei de cenzori şi adjunctul lui coordonează activitatea practică a membrilor comisiei.

VI. STATUTUL JURIDIC AL FUNDAŢIEI

29. În conformitate cu scopurile sale şi modul stabilit de legislaţia în vigoare a Republicii Moldova, Fundaţia are dreptul să încheie atît în republică cît şi peste hotarele ei diverse tranzacţii şi alte acte juridice, să se prezinte în calitate de reclamant şi reclamat în judecată sau arbitraj, să creeze întreprinderi, să aibă ediţiile sale, precum şi să se asocieze la alte organizaţii, activitatea cărora corespunde scopurilor Fundaţiei.

30. Fundaţia nu poartă răspundere pentru obligaţiile întreprinderilor de stat şi ale altor organizaţii, la fel şi întreprinderile de stat, alte organizaţii nu sînt responsabile de obligaţiunile Fundaţiei.

31. Fundaţia poate fi desfiinţată în baza deciziei conferinţei sau în conformitate cu legislaţia în vigoare a Republicii Moldova.

32. După lichidare averea Fundaţiei este folosită în scopurile prevăzute de prezentul Statut.