BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

594/30.06.97 Hotărîre cu privire la măsurile urgente de restabilire a plantaţiilor viticole

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
30.06.1997

GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA

H O T Ă R Î R E

cu privire la măsurile urgente de restabilire a plantaţiilor viticole

nr. 594  din  30.06.97

 (în vigoare 31.07.1997) 

Monitorul Oficial al R.Moldova nr.49-50 art.529 din 31.07.1997

* * *

În urma temperaturilor neobişnuit de scăzute din iarna anilor 1996-1997 au fost afectate plantaţiile viticole din republică pe o suprafaţă de 174 mii ha, inclusiv grav – 30,2 mii ha.

Această calamitate a condus la mari pierderi ale recoltei de struguri în anul 1997 şi a cauzat prejudicii economice substanţiale ţării şi agenţilor economici din sectorul agrar. Pentru finanţarea lucrărilor de întreţinere şi renovare a plantaţiilor viticole afectate şi restabiliea deplină a productivităţii lor, în anii 1997-1999, conform calculelor preventive, este necesar de a cheltui 322 mln.lei inclusiv, 72 mln.lei pentru lucrările de restabilire.

În scopul păstrării şi dezvoltării potenţialului ramurii viticulturii, Guvernul Republicii Moldova

HOTĂRĂŞTE:

1. Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei, în comun cu comitetele executive raionale şi U.T.A. Găgăuzia(Gagauz-Yeri):

vor organiza lucrul de lămurire înre viticultori şi vor asigura desfăşurarea de către aceştia a unui complex de lucrări în vederea îngrijirii şi restabilitii viilor afectate de temperaturile joase din iarna anilor 1996-1997, neadmiţînd defrişarea lor nelegitimă;

în termen de pînă la 15 iulie curent, vor determina suprafeţele plantaţiilor de vii grav afectate, precum şi sumele de cheltuieli necesare pentru restabilirea şi renovarea lor;

în comun cu Asociaţia de Stat "Moldsilva" vor asigura contractarea şi livrarea către agenţii economici din sectorul agrar, în volumele necesare, a stîlpilor de spalier din material lemnos autohton.

2. Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei, Ministerul Economiei şi Reformelor, Ministerul Finanţelor vor prezenta Guvernului proiectele actelor normative şi legislative îndreptate spre susţinerea şi stimularea dezvoltării complexului viti-vinicol, în termenele prevăzute, conform anexei.

3. Se recomandă Băncii Naţionale a Moldovei şi băncilor comerciale să aloce agenţilor economici din complexul viti-vinicol, indiferent de tipul de proprietate şi forma organizatorico-juridică, credite pentru finanţarea întregului ciclu al lucrărilor de înfiinţare şi restabilire a plantaţiilor viticole sub garanţiile respective de rambursare a acestora în termen.

4. Ministerul Finanţelor, Ministerul Economiei şi Reformelor, în comun cu Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei: vor majora taxele pentru eliberarea licenţelor care oferă dreptul de a produce, păstra şi comercializa producţie alcoolică.

5. Ministerul Finanţelor, în comun cu Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei, la rectificarea Legii bugetului de stat pe anul 1997, vor prevedea:

investiţii, în conformitate cu Legea viei şi vinuluinr. 132-XIII din 2 iunie 1994, pentru înfiinţarea plantaţiilor viticole în anul 1997, conform business-planurilor agenţilor economici din agricultură;

crearea unui fond special de finanţare a restabilirii viilor afectate, din contul mijloacelor băneşti suplimentare obţinute de la majorarea taxei de eliberare a licenţelor ce oferă dreptul de producere, păstrare şi comercializare a producţiei alcoolice.

6. Finanţarea acţiunilor de restabilire a viilor afectate, aflate în proprietatea gospodăriilor ţărăneşti, se va efectua din contul mijloacelor pentru susţinerea gospodăriilor ţărăneşti (de fermieri), prevăzute de Legea bugetului de stat pe anul 1997.

7. Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei în comun cu comitetele executive raionale şi U.T.A. Găgăuzia (Gagauz-Yeri) vor asigura achiziţionarea strugurilor din roada anului 1997 de la micii producători agricoli şi prelucrarea lor la fabricile de vinificaţie specializate.

8. Controlul asupra executării prezentei hotărîri se pune în sarcina Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei.