BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

598/29.10.91 Hotărîre cu privire în înregistrarea Statutului Societăţii prietenilor cărţii "Vasile Alexandri"

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
29.10.1991

GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA

H O T Ă R Î R E

cu privire în înregistrarea Statutului Societăţii

prietenilor cărţii "Vasile Alexandri"

nr. 598  din  29.10.91

 (în vigoare 29.10.1991) 

* * *

În conformitate cu Decretul Prezidiului Sovietului Suprem al R.S.S.M. din 25 august 1989 "Cu privire la modul provizoriu de înregistrare a asociaţiilor obşteşti ale cetăţenilor în R.S.S.M.", Guvernul Republicii Moldova

HOTĂRĂŞTE:

A înregistra Statutul Societăţii prietenilor cărţii "Vasile Alexandri" din Moldova (se anexează).

STATUTUL

societăţii prietenilor cărţii "Vasile Alexandri"

I. PRINCIPII GENERALE

1. Societatea prietenilor cărţii "Vasile Alexandri" din Moldova (în continuare - Societatea) este o organizaţie obştească independentă, întemeiată în baza adeziunii benevole a cititorilor şi propagandiştilor cărţii. Societatea îşi desfăşoară activitatea în condiţiile autogestiunii, autofinanţării şi autorecuperării depline, în conformitate cu legislaţia în vigoare a Republicii Moldova şi cu prevederile prezentului Statut.

2. Societatea activează în baza iniţiativei independente a membrilor şi asociaţiilor sale, în relaţii strînse cu organizaţiile fondatoare: Departamentul de Stat pentru Edituri, Poligrafie şi Comerţul cu Cărţi, Ministerul Culturii şi Cultelor, Ministerul Ştiinţei şi Învăţămîntului ale Republicii Moldova, Uniunea Scriitorilor din Moldova, precum şi cu alte organizaţii de stat şi obşteşti interesate.

II. SCOPURILE ŞI SARCINILE SOCIETĂŢII

3. Sarcina principală a Societăţii este de a contribui prin intermediul cărţii la renaşterea şi prosperarea culturii şi limbii poporului, tradiţiilor şi obiceiurilor strămoşeşti, la utilizarea eficientă a fondurilor de cărţi, a colecţiilor personale ale cititorilor la dinamizarea şi reorientarea activităţii editoriale şi de difuzare a cărţii, la protecţia intereselor membrilor săi.

4. Societatea va contribui de asemenea şi la relevarea în parametrii unei stricte factologii a istoriei cărţii în Basarabia, inclusiv şi a celei creştine, bibliografiei basarabene, constituirea confederaţiei culturale a Republicii Moldova cu România.

Întru realizarea acestor obiective, Societatea şi organizaţiile sale:

propagă şi difuzează cartea, formînd astfel gusturile cititorilor şi altoindu-le dragostea pentru lectură, contribuie la sporirea culturii şi satisface multiple interese spirituale ale tuturor naţionalităţilor conlocuitoare, asigurîndu-le cărţi în limbile română, rusă, găgăuză, bulgară.

În mod independent şi în comun cu organizaţiile cointeresate:

fondează consilii şi secţii pe baze obşteşti, cluburi ale bibliotecilor, librării-cluburi, magazine şi chioşcuri, cooperative şcolare, biblioteci publice, saloane literare, videoteci, case şi muzee ale cărţii, ale istoriei activităţii editoriale, cît şi ale literaţilor de vază, savanţilor cu renume şi marilor personalităţi de cultură;

contribuie la lărgirea reţelei de deservire, introducînd în circuitul acesteia anumite biblioteci personale;

desfăşoară activitatea de patronaj şi caritate, participă la finanţarea şi realizarea unor programe de ordin socio-cultural;

ia parte la alcătuirea planurilor tematice editoriale, la organizarea comenzilor prealabile de ediţii;

colaborează cu societăţile similare din republicile suverane, precum şi cu asociaţiile internaţionale şi naţionale neguvernamentale din alte ţări ale bibliofililor şi colecţionarilor de tipărituri şi imprimate;

desfăşoară o activitate economică externă şi întreprinde, în condiţiile legii, orice alte acţiuni, impuse de scopurile curente ale Societăţii.

III. FORMELE DE LUCRU ALE SOCIETĂŢII

5. Pentru a-şi exercita deplin şi eficient capacităţile în vederea realizării scopurilor şi sarcinilor trasate, Societatea şi subdiviziunile sale:

1) organizează întîlniri de creaţie ale autorilor de cărţi şi lucrătorilor editurilor cu cititorii, conferinţe ale cititorilor şi serate literare, cenacluri, prelegeri, premiere şi sărbători ale cărţii, excursii pe itinerare de interes literar, expoziţii de carte şi exlibris loterii şi schimb de cărţi, licitaţii de carte sau grafică de carte;

2) ajută prin toate mijloacele accesibile membrilor Societăţii să-şi sporească cunoştinţele în domeniul culturii cărţii, bibliologiei, bibliografiei şi buchinisticii, asigură la diverse întîlniri ale prietenilor cărţii un schimb eficient de experienţă avansată;

3) stimulează activitatea editorială, editează cărţi de diferite genuri (inclusiv literatură artistică, tehnico-ştiinţifică etc.), broşuri, buclete, afişe, placarde, cărţi în faximil şi miniaturale, precum şi ediţii periodice şi neperiodice, imprimă şi comercializează casete video;

4) îşi asumă dreptul de a produce unele mărfuri de larg consum, articole poligrafice, utilaje şi dispozitive tehnico-industriale în colaborare cu unele cooperative, întreprinderi mixte, sau cu anumite firme străine;

5) acordă ajutor metodic, elaborează şi propagă cele mai eficiente forme şi metode de propagare a cărţii, organizează diverse concursuri;

6) realizează membrilor săi literatură editată de organizaţiile, întreprinderile Societăţii, de alte edituri, inclusiv cu participarea cooperativelor, ia parte la difuzarea ediţiilor de abonament;

7) înaintează candidaţi pentru alegerile de deputaţi ai poporului de toate nivelurile;

IV. MEMBRII SOCIETĂŢII, DREPTURILE ŞI OBLIGAŢIILE LOR

6. Membri ai Societăţii pot fi:

orişice cetăţeni ai Republicii Moldova, care au atins vîrsta de 18 ani şi care recunosc prezentul Statut şi achită anual cotizaţiile de membru;

elevii din şcolile de cultură generală şi alte instituţii de învăţămînt, care se asociază în secţii, ce activează conform Statutului;

colectivele întreprinderilor de stat, instituţiilor şi organizaţiilor, colhozurilor şi sovhozurilor, instituţiilor de învăţămînt, cooperativelor, organizaţiilor obşteşti (membrii colectivi);

cetăţenii străini şi organizaţiile din alte ţări, care şi-au exprimat dorinţa de a colabora cu Societatea.

7. Înregistrarea noilor membri ai Societăţii se efectuează de către organizaţiile ei primare, iar a membrilor colectivi - de către prezidiile comitetelor de direcţie ale organizaţiilor respective, conform cererilor depuse în termen de o lună.

Cetăţenii străini şi organizaţiile din alte ţări pot obţine în acelaşi termen calitatea de membri ai Societăţii, conform cererilor depuse la Consiliul ei Republican.

Membrului Societăţii i se înmînează carnetul de membru şi insigna respectivă, membrului colectiv - carnetul de membru, conform modelului stabilit.

Retragerea din Societate se face liber, prin decizia organizaţiilor primare (prezidiilor) respective, conform cererilor sau, în cazul cînd membrul este exclus, fiindcă a încălcat Statutul sau legile în vigoare - în termen de o lună de la data înaintării acestor demersuri.

8. Membrul Societăţii are dreptul:

să participe la toate acţiunile organizatorice, propagandistice, editoriale, metodice sau de producţie ale Societăţii;

să aleagă şi să fie ales în organele de conducere ale Societăţii, să participe la discutarea chestiunilor examinate în cadrul seminarilor, conferinţelor şi congreselor Societăţii;

să înainteze propuneri referitor la activitatea Societăţii în organele de conducere ale Societăţii, în structurile de stat sau ale organizaţiilor obşteşti;

să beneficieze de consultaţiile Societăţii privind metodele de lucru cu cartea şi completarea bibliotecilor personale;

să beneficieze de priorităţi la folosirea bazei materiale a Societăţii, a serviciilor obţinute de întreprinderile şi atelierele sau de cooperativele asociate acesteia;

să beneficieze de dreptul prioritar de a procura literatură editată de Societate şi subunităţile din cadrul ei, precum şi ediţiile comandate de Societate sau repartizate acesteia de comerţul cu cărţi;

să ceară şi să obţină de la organele administrative ale Societăţii orice informaţie referitor la activitatea lor.

9. Membrul Societăţii este obligat:

să respecte şi să contribuie la realizarea prevederilor Statutului;

să achite regulat cotizaţiile;

să participe activ la lucrările Societăţii în conformitate cu aptitudinile, interesele şi preocupările profesionale.

10. Pentru performanţe deosebite membrii pot fi menţionaţi cu insigna Societăţii, diplome de onoare, cadouri comemorative, foi turistice. În anumite cazuri Comitetul de direcţie poate înainta pe unii membri la decoraţii guvernamentale sau titluri de onoare.

V. STRUCTURA ORGANIZATORICĂ A SOCIETĂŢII

11. În componenţa Societăţii, în baza liberului consimţămînt, intră cluburile prietenilor cărţii, asociaţiile bibliofililor, alte formaţiuni cu statut de organizaţii primare.

12. Societatea se fondează în baza următoarelor principii:

eligibilitatea structurilor conducătoare, care raportează periodic organizaţiilor sale şi organelor superioare ale Societăţii;

adoptarea hotărîrilor cu majoritatea simplă de voturi;

autoadministrarea, colegialitatea şi publicitatea în dirijarea organelor de conducere.

La alegerea structurilor conducătoare membrii Societăţii au dreptul să înainteze un număr nelimitat de candidaturi, să critice şi să excludă din lista oricare dintre acesta.

Alegerea înainte de termen a fiecărui organ de conducere poate fi efectuată la cererea a cel puţin unei treimi din membrii organizaţiei primare sau a tuturor membrilor Societăţii.

În cazul, cînd membrul organului eligibil al Federaţiei (sau al organizaţiei primare) nu este în stare să-şi îndeplinească funcţiile, el poate fi revocat, dacă pentru aceasta au votat mai mult de o jumătate din participanţii la şedinţă (adunare). În acelaşi mod se aleg în componenţa organului în cauză şi noii membri.

13. Organul suprem al Societăţii - congresul (iar al organizaţiei judeţene sau municipale - conferinţa) se convoacă, o dată în cinci ani. Data şi ordinea de zi a congresului (conferinţei) se anunţă cu cel puţin trei luni înainte de desfăşurarea lucrărilor.

Procedura alegerii şi norma reprezentaţiei delegaţilor la Congres o stabileşte Consiliul Republican, iar la conferinţă - comitetele respective.

Congresul şi conferinţele se consideră deliberative numai în cazul cînd la lucrările lor participă cel puţin o jumătate din delegaţii aleşi.

Hotărîrile adoptate de congres (conferinţă) sînt valabile dacă pentru ele au votat cel puţin jumătate plus unu din numărul delegaţilor.

În caz de necesitate, congresul extraordinar (conferinţa) se convoacă din iniţiativa a cel puţin 1/3 din comitetele respective sau din organizaţiile membre.

14. Congresul:

1) discută darea de seamă a Consiliului Republican al Societăţii şi a comisiei de cenzori;

2) determină direcţiile principale de activitate;

3) alege prin vot deschis sau secret (la latitudinea delegaţilor) componenţa nominală a Consiliului şi a comisiei de cenzori;

4) aprobă Statutul Societăţii şi face modificările de rigoare.

15. Conferinţa:

1) discută dările de seamă ale comitetului de direcţie şi comisiei de cenzori;

2) determină direcţiile principale ale activităţii Societăţii şi organizaţiilor ei;

3) alege cu vot deschis sau secret membrii comitetului de direcţie, ai comisiei de revizie şi delegaţii la congresul republican.

16. În perioada dintre congrese (conferinţe) organele superioare ale societăţii sînt comitetele de direcţie.

Şedinţele plenare ale comitetelor de direcţie sînt convocate cel puţin o dată în an. Şedinţa plenară se consideră deliberativă în cazul cînd la ea participă nu mai puţin de o jumătate din membri.

17. Consiliul Republican:

1) coordonează activitatea organelor Societăţii şi ale organizaţiilor sau asociaţiilor în perioada dintre congrese (conferinţe) realizează hotărîrile lor;

2) alege din rîndurile membrilor comitetelor organele executive - prezidiul în următoarea componenţă: preşedintele, vicepreşedintele, secretarul responsabil şi membrii prezidiului, într-un număr stabilit;

3) examinează dările de seamă;

4) controlează respectarea Statutului şi executarea hotărîrilor adoptate;

5) creează, după necesităţi, întreprinderi şi edituri ce activează pe baza de autogestiune şi autofinanţare deplină.

18. Prezidiul Consiliului republican (raional, orăşenesc) al Societăţii:

1) desfăşoară o activitate practică orientată strict spre realizarea hotărîrilor congreselor, conferinţelor, plenurilor în perioada dintre şedinţele plenare;

2) creează secţii şi consilii obşteşti;

3) stimulează moral şi material organizaţiile şi membrii Societăţii;

4) deschide conturi în instituţiile bancare;

5) instituie Biroul, care efectuează munca curentă, desfăşurîndu-şi activitatea conform Regulamentului aprobat de prezidiu.

19. Şedinţele prezidiilor au loc cel puţin de două ori pe an. În cazuri excepţionale se admite luarea unor decizii după rezultatele anchetării membrilor prezidiului respectiv, ce n-au putut fi prezenţi la şedinţe.

20. Organizaţiile primare ale Societăţii pot fi create, de regulă la locul de trai, studii sau muncă în cazul, cînd au o atare dorinţă nu mai puţin de zece persoane. Dreptul de a constitui organizaţiile primare le au şi asociaţiile pe interese.

21. Adunarea generală a membrilor organizaţiei (asociaţiei) primare alege prin vot deschis preşedintele şi casierul (o dată în cinci ani). Organizaţiile primare cu un număr de 50 şi mai mulţi membri îşi pot alege biroul şi comisia de cenzori (revizori). Biroul, la rîndul său, alege preşedintele şi casierul.

22. Adunarea generală a organizaţiei primare poate fi convocată cel puţin o dată pe an şi este deliberativă dacă întruneşte măcar jumătate din membrii organizaţiei.

23. Organizaţia primară a Societăţii:

1) realizează iniţiativa membrilor săi în domeniul propagării cărţii şi al lecturii;

2) participă la activităţile organizate de Societate, prevăzute în capitolul II, punctul 3 al prezentului Statut;

3) înaintează instanţelor superioare ale Societăţii propuneri cu privire la stimularea activităţilor;

4) adună taxele de înscriere şi cotizaţiile, inclusiv de la membrii colectivi;

5) beneficiază de o parte din mijloacele provenite din cotizaţiile de membru, în limitele stabilite de organizaţia superioară, ce dispune, de balanţa proprie. Dările de seamă cu privire la cheltuirea acestor mijloace se aprobă prin adoptarea hotărîrilor respective la adunările generale ale organizaţiilor primare sau în cadrul şedinţelor Comitetului de direcţie.

24. Comisiile (republicană, judeţeană, orăşenească) de cenzori (revizori) ale Societăţii se aleg prin vot deschis sau secret în cadrul congreselor, conferinţelor şi adunărilor generale pe un termen de 5 ani şi sînt subordonate nemijlocit organului care le-a ales, făcîndu-se sistematic raporturile în faţa acestuia. Ele aleg din componenţa lor preşedintele, vicepreşedintele şi secretarul comisiei de cenzori.

25. Comisia de cenzori controlează activitatea Consiliului respectiv al Societăţii şi întreprinderilor subordonate acestuia, iar în caz de necesitate - şi a conducerii subdiviziunilor (în plan economico-financiar, respectarea disciplinei de deviz, întreţinerea personalului scriptic, ţinerea evidenţei şi starea lucrărilor de secretariat, termenele de examinare a reclamaţiilor şi demersurilor membrilor Societăţii), acordă ajutor metodic comisiilor de cenzori ale organizaţiilor subordonate.

Comisia efectuează revizii o dată în an conform planului său de lucru. Actele şi propunerile acestuia sînt discutate la şedinţele prezidiilor (birourilor), plenarelor. Actul reviziei, în caz de necesitate, este trimis consiliului organizaţiei superioare.

Cheltuielile în legătură cu activitatea comisiilor de cenzori se fac din contul consiliului respectiv.

VI. MIJLOACELE ŞI PATRIMONIUL SOCIETĂŢII

26. Consiliile de conducere şi organizaţiile Societăţii pot avea în proprietate clădiri, construcţii, fonduri locative, utilaje, inventar gospodăresc, bunuri de menire social-culturală şi curativă, mijloace băneşti, acţiuni şi alte hîrtii de valoare, edituri, întreprinderi şi altă avere, necesară pentru asigurarea bunei desfăşurări a activităţii prevăzute de Statutul de faţă.

27. Mijloace băneşti ale Societăţii se formează:

din venitul adus de activitatea de producţie şi editorială;

de la realizarea producţiei poligrafice;

din încasările de la organizarea expoziţiilor, loteriilor, licitaţiilor şi a altor acţiuni similare;

din dobînzile sumelor depuse în bănci, a hîrtiilor de valoare (acţiuni, obligaţii etc.);

din acumularea taxelor de înscriere, cotizaţiilor membrilor, membrilor colectivi şi din diverse donaţii;

din alte încasări efectuate în condiţiile legii.

28. Membrii Societăţii plătesc cotizaţii anuale în mărimea stabilită. Se admite viramentul cotizaţiilor pe contul Consiliului republican în banca indicată.

29. Societatea şi subdiviziunile ei varsă în bugetul de stat impozitele şi plăţile cuvenite în modul stabilit de legislaţia Republicii Moldova.

VII. DREPTURILE SOCIETĂŢII ŞI ALE ORGANIZAŢIILOR EI

30. Preşedintele Consiliului republican al Societăţii "Vasile Alexandri" şi primul lui vicepreşedinte stabilesc structura organelor şi a personalului administrativ, modul de angajare şi cuantumul remunerării muncii tuturor lucrătorilor din aparat.

31. Preşedintele, vicepreşedintele şi directorii întreprinderilor Societăţii, de comun acord cu prezidiul (biroul) respectiv, stabilesc condiţiile de remunerare a muncii şi premiere a conducătorilor, specialiştilor, funcţionarilor, muncitorilor, fixează salariile, adaosurile, alte venituri, adoptă şi alte acte normative solicitate de activitatea curentă a Societăţii. Se preconizează iniţial că salariul angajaţilor Societăţii nu poate fi mai mic decît cuantumul minim indicat de către stat.

32. Consiliul Republican al Societăţii:

aprobă Regulamentul cu privire la stimularea propagandiştilor cărţii şi altor activişti ai Societăţii;

stabileşte normativele defalcărilor în fondul centralizat şi în fondurile de rezervă ale Societăţii, pe care trebuie să le facă organizaţiile, întreprinderile subordonate şi comitetele lor de direcţie;

stabileşte preţurile biletelor de intrare la acţiunile organizate cu plată;

realizează producţia sa editorială şi de alt gen, prestează servicii în mod independent sau pe baze contractuale, conform preţurilor şi tarifelor stabilite, iar în cazurile prevăzute de legislaţia Republicii Moldova - la preţuri de stat;

procură şi realizează producţie editorială şi de alt gen.

33. Consiliul republican, (municipiul, judeţan, raionul), ca persoană juridică are dreptul:

1) să editeze opere artistice şi alte genuri de literatură şi tipărituri;

(Editurile şi organizaţiile cu drept de editare ale Societăţii pot desfăşura o asemenea activitate numai după ce sînt înregistrate în organele de stat şi devin subdiviziuni interioare ale Societăţii);

2) să fondeze muzee, case ale cărţii şi de creaţie, teatre literare, saloane video, centre social-culturale, baze de odihnă, magazine şi alte întreprinderi comerciale, să creeze întreprinderi şi sectoare individuale de producţie cu scopul de a încadrare în muncă invalizii;

3) să stabilească contracte cu asociaţiile de cititori şi alte societăţi analogice din ţări străine, să creeze asociaţii, uniuni şi consorţii în comun cu organizaţiile de stat, obşteşti şi cooperatiste;

4) să efectueze activitatea economică externă în conformitate cu legislaţia în vigoare, inclusiv să înfiinţeze întreprinderi mixte, case comerciale, societăţi pe acţiuni, să organizeze expoziţii, tîrguri şi licitaţii, să deschidă reprezentanţe în străinătate, să efectueze tranzacţii de export-import - în scopul de a asigura desfăşurarea eficientă a tuturor activităţilor Societăţii şi a stimula dezvoltarea ei în plan social-cultural.

34. Dreptul de a decide mişcarea creditelor aparţine preşedintelui şi primului vicepreşedinte ale consiliilor sus-nominalizate, aceştia avînd prerogativa de a-l transmite altor factori de decizie prin procură.

35. Consiliul republican de administraţie al Societăţii, consiliile municipale, judeţene, care sînt persoane juridice, au ştampilă cu Stema de Stat şi imprimate cu antet cu denumirea lor, balanţă proprie şi conturi la bancă.

36. Consiliul republican de administraţie al Societăţii se află în oraşul Chişinău, cele municipale, judeţene - în localităţile corespunzătoare.

37. Societatea îşi încetează activitatea în conformitate cu hotărîrea respectivă a congresului republican al Societăţii şi cu prevederile legislaţiei în vigoare a Republicii Moldova.