BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Documente

6/22.01.2003 Dispoziţie cu privire la aprobarea Planului de acţiuni pentru anul 2003 privind realizarea înţelegerilor convenite în cadrul întrevederilor bilaterale ale domnului Vladimir VORONIN, Preşedintele Republicii Moldova, cu conducătorii statelor-membre ale C.S.I.

Tipul documentului
Documente
Data adoptării
22.01.2003
DISPOZIŢIA GUVERNULUI REPUBLICII MOLDOVA Dispoziţie Nr.6-d din 22.01.2003 Monitorul Oficial al R.Moldova nr.9/57 din 28.01.2003 * * * În scopul realizării înţelegerilor convenite în cadrul întrevederilor bilaterale ale dlui Vladimir VORONIN, Preşedintele Republicii Moldova, cu conducătorii statelor-membre ale C.S.I., 6-7 octombrie 2002, mun. Chişinău: 1. Se aprobă, conform anexei, Planul de acţiuni pentru anul 2003 privind realizarea înţelegerilor convenite în cadrul întrevederilor bilaterale ale dlui Vladimir VORONIN, Preşedintele Republicii Moldova, cu conducătorii statelor-membre ale C.S.I. (Chişinău, 6-7 octombrie 2002). 2. Ministerele şi departamentele vor asigura îndeplinirea acţiunilor prevăzute în planul nominalizat. 3. Ministerul Economiei, în comun cu Ministerul Afacerilor Externe, va informa trimestrial Guvernul despre mersul executării sus-numitului plan. PRIM-MINISTRU AL REPUBLICII MOLDOVA Vasile TARLEV Chişinău, 22 ianuarie 2003. Nr. 6-d. Anexă la Dispoziţia Guvernului Republicii Moldova nr.6-d din 22 ianuarie 2003 PLANUL de acţiuni pentru anul 2003 privind realizarea înţelegerilor convenite în cadrul întrevederilor bilaterale ale dlui Vladimir Voronin, Preşedintele Republicii Moldova, cu conducătorii statelor-membre ale C.S.I. (Chişinău, 6-7 octombrie 2002) REPUBLICA AZERBAIDJAN ------------------------------------------------------------------------ Nr.| Denumirea acţiunilor | Responsabili |Termenele d/o| | |de execu- | | | tare ------------------------------------------------------------------------ REPUBLICA AZERBAIDJAN 1. Organizarea vizitei oficiale a dlui Ministerul Aface- Trimestrul Gheidar Aliev, Preşedintele Republi- rilor Externe II, 2003 cii Azerbaidjan în Republica Moldova 2. Aprofundarea colaborării în cadrul Ministerul Aface- Permanent programului TRACECA în vederea valo- rilor Externe rificării coridoarelor noi de trans- Ministerul Trans- port şi promovării mărfurilor moldo- porturilor şi veneşti pe pieţele de desfacere Comunicaţiilor 3. Iniţierea negocierilor cu partea Ministerul Aface- Prima ju- azeră în vederea dezvoltării bazei rilor Externe mătate a juridice a relaţiilor moldo - azere Ministerul Econo- anului prin semnarea unor acorduri în dome- miei 2003 niile comercial -economic, tehnico- Ministerul Educa- ştiinţific, agricol,transporturilor, ţiei, Ministerul comunicaţiilor, turismului, învăţă- Transporturilor mîntului şi Comunicaţiilor Departamentul Dezvoltarea Turis- mului REPUBLICA ARMENIA 4. Organizarea vizitei de lucru a dlui Ministerul Aface- Semestrul Andranic Margarean, Prim-ministru al rilor Externe I, 2003 Republicii Armenia în Republica Mol- dova. 5. Iniţierea negocierilor cu partea ar- Ministerul Aface- Trimestrul meană în vederea elaborării şi sem- rilor Externe I, 2003 nării Tratatului de prietenie şi co- laborare dintre Republica Moldova şi Republica Armenia 6. Negocierea şi semnarea acordurilor Ministerul Aface- Prima ju- interguvernamentale şi interministe- rilor Externe mătate a riale privind cooperarea moldo-ar- Ministerul Agri- anului meană în domeniile comercial -econo- culturii şi Indus- 2003 mic, complexului agroindustrial, triei Alimentare transporturilor, bancar - financiar, Ministerul Finan- protejării investiţiilor, perceperii ţelor Departamen- impozitelor la importul şi exportul tul Dezvoltării mărfurilor, turismului Turismului REPUBLICA BELARUS 7. Negocierea şi semnarea Acordului în- Ministerul Agri- Semestrul tre Ministerul Agriculturii şi In- culturii şi Indus- I, 2003 dustriei Alimentare al Republicii triei Alimentare Moldova şi Ministerul Agriculturii Ministerul Aface- al Republicii Belarus privind cola- rilor Externe borarea economică şi tehnico-ştiin- ţifică 8. Iniţierea negocierilor şi intensifi- Ministerul Econo- Prima ju- carea colaborării dintre unităţile miei,Consiliile mătate a teritorial-administrative ale Repub- judeţene anului licii Moldova şi Republicii Belarus 2003 GEORGIA 9. Întreprinderea măsurilor de rigoare Ministerul Aface- Prima ju- în vederea urgentării procesului de rilor Externe mătate a ratificare de către Parlamentul Geor- anului giei a Acordului privind comerţul li- 2003 ber, semnat la 27 noiembrie 1997 10. Elaborarea şi semnarea acordurilor Ministerul Agri- Prima ju- interguvernamentale privind coopera- culturii şi Indus- mătate a rea în domeniile comercial-economic, triei Alimentare anului prelucrării producţiei agricole, vi- Ministerul Aface- 2003 nificaţiei şi turismului rilor Externe Departamentul Dezvoltarea Turis- mulu, Ministerul Economiei 11. Organizarea şedinţei Comisiei inter- Ministerul Econo- Trimestrul guvernamentale moldo-georgiene pri- miei II, 2003 vind colaborarea comercial-economică REPUBLICA KAZAHSTAN 12. Organizarea vizitei oficiale a dlui Ministerul Aface- Trimestrul Nursultan Nazarbaev, Preşedintele Re- rilor Externe II, 2003 publicii Kazahstan,în Republica Mol- dova 13. Organizarea şedinţei Comisiei mixte Ministerul Trimestrul interguvernamentale moldo-kazahe de Economiei II, 2003 colaborare economică 14. Negocierea şi semnarea acordurilor Ministerul Aface- Prima ju- interguvernamentale şi interminis- rilor Externe mătate a teriale privind cooperarea moldo-ka- Ministerul Econo- anului zahă în domeniile stimulării şi pro- miei, Ministerul 2003 tejării reciproce a investiţiilor, Energeticii, Mi- energetic,prelucrării producţiei ag- nisterul Industriei ricole, electronic, industriei cons- Ministerul Agricul- tructoare de maşini turii şi Industriei Alimentare 15. Participarea Republicii Moldova cu C.I.E. "Moldexpo" Trimestrul Standul Naţional în cadrul Expoziţi- S.A. II, 2003 ei Internaţionale "Kapaomkel -2003" 16. Purtarea negocierilor întru organi- Ministerul Econo- Pe parcur- zarea deschiderii Reprezentanţei co- miei sul anului mercial-economice în Republica Ka- 2003 zahstan şi în Republica Moldova 17. Negocierea achitării datoriilor Re- Ministerul Finan- Trimestrul publicii Kazahstan faţă de Republi- ţelor, Ministerul II, 2003 ca Moldova Transporturilor şi Comunicaţiilor REPUBLICA KÎRGÎZĂ 18. Negocierea şi semnarea Convenţiei Ministerul Finan- Trimestrul între Guvernul Republicii Moldova şi ţelor I, 2003 Guvernul Republicii Kîrgîze pentru evitarea dublei impuneri şi preveni- rea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit şi pe proprieta- te 19. Organizarea vizitei oficiale a dlui Ministerul Aface- Trimestrul Askar Akaev, Preşedintele Republicii rilor Externe IV, 2003 Kîrgîze, în Republica Moldova 20. Întreprinderea acţiunilor de rigoare Ministerele de Prima ju- în vederea îndeplinirii procedurilor resort mătate a interne necesare pentru intrarea Ministerul Aface- anului în vigoare a acordurilor semnate rilor Externe 2003 21. Instituirea Comisiei interguverna- Ministerul Econo- Trimestrul mentale de colaborare comercial-eco- miei II, 2003 nomică 22. Studierea posibilităţii acoperirii Ministerul Finan- Prima ju- datoriilor Republicii Moldova faţă ţelor mătate a de Republica Kîrgîză prin livrări de Ministerul Econo- anului producţie miei, Ministerul 2003 Agriculturii şi Industriei Ali- mentare Ministerul Indus- triei, Departa- mentul Agroin- dustrial "Moldova-Vin" REPUBLICA TADJIKISTAN 23. Organizarea vizitei oficiale a dlui Ministerul Aface- Trimestrul Emomali Rahmonov, Preşedintele Re- rilor Externe IV, 2003 publicii Tadjikistan, în Republica Moldova 24. Întreprinderea acţiunilor de rigoare Ministerul Aface- Prima ju- în vederea urgentării ratificării rilor Externe mătate a Tratatului de prietenie şi colabora- Ministerul Finan- anului re dintre Republica Moldova şi Repub- ţelor, Ministerul 2003 lica Tadjikistan, precum şi îndepli- Economiei nirii procedurilor interne necesare pentru intrarea în vigoare a acordu- rilor semnate 25. Iniţierea negocierilor asupra proiec- Ministerul Econo- Trimestrul tului Acordului interguvernamental miei II, 2003 de comerţ liber REPUBLICA UZBEKISTAN 26. Negocierea cu partea uzbecă asupra Ministerul Econo- Trimestrul restructurării datoriei existente a miei, Ministerul I, 2003 Republicii Moldova faţă de Republica Finanţelor Uzbekistan 27. Examinarea posibilităţilor în vede- Banca Naţională Pe parcur- rea efectuării operaţiunilor de con- a Moldovei sul anului vertire a valutelor naţionale 2003 FEDERAŢIA RUSĂ 28. Negocierea restructurării datoriilor Ministerul Finan- Pe parcur- Republicii Moldova faţă de Compania ţelor sul anului "Gazprom" 2003 29. Solicitarea susţinerii Moldovei din Ministerul Finan- Pe parcur- partea Federaţiei Ruse în procesul ţelor sul anului de restructurare a datoriei externe 2003 la Clubul de la Paris 30. Coordonarea proiectului Acordului in- Ministerul Econo- Pe parcur- terguvernamental privind comerţul li- miei sul anului ber şi pregătirea pentru semnare 2003 31. Intensificarea colaborării interre- Ministerul Econo- Pe parcur- gionale. Semnarea acordurilor de co- miei sul anului laborare dintre Ministerul Economiei 2003 al Republicii Moldova şi administra- ţiile subiecţilor economici din Fe- deraţia Rusă UCRAINA 32. Coordonarea proiectului Acordului in- Ministerul Econo- Pe parcur- terguvernamental privind comerţul li- miei sul anului ber şi pregătirea pentru semnarea 2003 acestuia 33. Negocierea proiectului Protocolului Banca Naţională Pe parcur- privind completarea Acordului dintre a Moldovei sul anului Banca Naţională a Moldovei şi Banca 2003 Naţională a Ucrainei privind organi- zarea decontărilor dintre bănci 34. Finalizarea procedurilor şi procesu- Departamentul Pe parcur- lui de recunoaştere a drepturilor de Privatizării sul anului proprietate a Republicii Moldova asu- 2003 pra obiectelor amplasate pe teritori- ul Ucrainei 35. Urgentarea prezentării documentelor Ministerele de Pe parcur- necesare pentru recunoaşterea drep- resort sul anului turilor de proprietate a Republicii Departamentul 2003 Moldova asupra obiectelor amplasate Privatizării pe teritoriul Ucrainei 36. Purtarea negocierilor cu Fondul Pro- Departamentul Pe parcur- prietăţii de Stat al Ucrainei pri- Privatizării sul anului vind urgentarea semnării Protocoale- 2003 lor privind statutul juridic (drep- turile de proprietate) al obiectelor amplasate pe teritoriul Ucrainei ------------------------------------------------------------------------